Intre prieteni

De câteva zile ne-a venit un amic ocazional în vizită. S-a înfințat pe la noi prin casă, ne-a făcut program complet, de uitat la televizor, de dormit, de trezit, de mâncat și de curățat. No, ne așteptam și noi ca respectivu să se simtă la un moment dat, că vine Crăciunul. Nu e frumos să stai neinvitat în casa oamenilor de Crăciun, nu? Să le mânci mâncarea, să le dai trezirea când vrea mușchiul tău, că tu ești nou pe cilea pe la Sighie. Prima zi l-am pizduit amarnic, a doua, așa mai cu juma de gură, a treia am râs pe înfundate la fiecare tâmpenie, într-a patra deja acopeream cu șlapii pipilicii de prin casă de teama crocobaurului (a.k.a. mujer și Anuca cea micuță care azi mâne vine pe lume). Am devenit prieteni foarte buni, toți 5. Așa că l-am invitat, ca pe orice prieten, să-și petreacă Sărbătorile cu noi. Poate pleca și mai târziu, că nu intră zilele în sac. Ba l-am rugat chiar și să ne ajute să împodobim bradul de Crăciun. Ca în orice familie. Say hello to Eustache, noul nostru prieten.

Ca să nu ziceți că n-a fost de cine știe ce ajutor, vă pun și niște pozici.

Dar așa, de încheiere. E Crăciunul și e păcat să vorbim măscări. Când m-am apucat acum doi ani de căutat căței sub coadă, adopții, curățenii, veterinari și alte cele din sectorul animal rescue mi-am promis că n-o să imput niciodată oamenilor faptul că nu iubesc maidanezii. Am încercat de fiecare dată să înțeleg și să respect decizia fiecăruia. Cu excepția lui Sergiu, și atunci așa, de tachinare, n-am comentat niciodată când vreun amic a ales un câine de rasă. Asta fără să însemne că nu am făcut lobby. Până azi. Poate și Eustache e de vină și faptul că fiecare minut pe care îl petrecem împreună mă face să-mi fie tot mai dragă, chiar dacă are față de Eustache. Duminică am fost cu ea în emisiune la Antena 1, poate, poate se miluiește careva și îi oferă un cămin. A fost prima dată când n-am avut nicio reacție. Două zile mai târziu, sună o tanti. O senzațională în conversație, sincer, mă topisem. Că a avut un cățel, a murit călcat de mașină și nu pot trăi o zi fără câine. Perfect bărbătesc, îmi zic în barbă. Până la telefonul de predare. Păi să vedeți, soțul, noi am avut doar câini de rasă, știți, soțul.
ân câteva ore e Ajunul Crăciunului. âmi țin limba în frâu și pun căpăstru gândurilor negre ce-mi trec prin cap. âmi pare rău că n-ați vrut-o pe Eustache. Probabil o să vă luați un Westie din real cu 15 de milioane și o să-l arătați ca pe un bibelou tuturor amicilor. Asta o să fie, un bibelou. Nici pe departe cățelul acesta care se uită acum la mine luuung, cu boticul pe labe și cu dragoste și recunoștință. N-o meritați pe Eustache. Crăciun Fericit!

4 Comments