Smiorcaiti
E drept, n-am crescut într-un oraș atât de mare încât să fie nevoie să ajung la școală cu mașina sau cu mijloacele de transport în comun. Am mers pe jos la școală 12 ani, în fiecare zi, mai puțin în zilele în care aveam „scutire medicală”. Că era cald, că ploua, că ningea, că erau ditai troienele, mergeam la școală pe jos. Nu știu câți vă mai aduceți aminte, dar mașini de deszăpezit nu prea vedeai. Sărărițe, mâncătoare de zăpadă, vezi să nu. Lopata era la putere, că era trotuar sau stradă. Pe atunci mașinile nu aveau ESP, ABS, BRB, LOL și alte abrevieri computerizate. N-aveam tehnologie în toată casa cât are acum o mașină într-un bord de 50 de centimetri pătrați. Daciile 1310 vi le mai amintiți? Climă, căldură în mașină? Poate după vreo 20 de kilometri, că până atunci din grilele de plastic ieșea o jumătate de oră bună un aer rece îmbălsămat cu un puternic damf de combustibil combinat cu ulei care devenea și mai împuțit după ce se încălzea. Numărai pe degete copiii care veneau la școală cu mașina. Restul ne vedeam pe la un „fără douăzeci” la un colț comun de bloc, apăream din toate direcțiile și porneam împreună spre școală. Povesteam câte în lună și în stele și cel mai fain era când aveam și zăpadă. Ne mai războiam pe drum și cum ajungeam prin preajma școlii ne strângeam grupulețe-grupulețe așteptând să vină fetele pe care le „spălam” bine de intrau muiate și îmbujorate în clasă.
Știu, pe vremea aia n-aveam mai mult. Foloseam tot ce aveam și dacă părinții noștri și-ar fi permis mașini care să și încălzească, bocanci de trekking sau geci Goretex sigur ni le-ar fi cumpărat. În schimb, aveam bunici care ne împleteau șosete de lână. Dar ce e sigur e că nu ne plângeam nici pe sfert față de astăzi, când avem absolut tot ce ne dorim la îndemână. Acum 25 de ani nu ne plângeam nici măcar de frig, acum ne smiorcăim că suntem nevoiți să stăm în mașina noastră cu scaune din piele încălzite cu 10 minute în plus față de cât stăm deobicei la semafoare. Pe atunci îi ziceam zăpădoaie, acum avem coduri și avertizări și panică aruncată aiurea în popor.
Continuare pe www.turnulsfatului.ro
Related Posts
About The Author
Cum sa uiti? Pe jos, de pe str Gojdu la gradinita, camin(ca asa ii ziceam la cea cu program prelungit de langa tribunal), scoala Dr P Groza, liceul Decebal. Tin minte ca in piata era un culoar in zapada pe unde sa o traversam, dar era mai fain prin zapada pana la brau. Derdelusul de la poalele cetatii era asaltat zilnic, copiii care locuiau acolo aruncau seara galeti de apa pe el ca sa inghete noaptea si sa lunece saniile usor. Ziua intreaga am fi stat afara, sanii, patine, ciorapi si pulovere de lana adevarata impletite de mame ori bunici, nasuri rosii, tavaleli in zapada, spalaturile specifice, nimeni nu se supara, copiii si adultii ne bucuram deopotriva cu cat mai mare era zapada si cu cat tinea mai mult. Noi pentru joaca, ei pentru gradini si pamant. Dar, nu tin minte nici macar o zi in care sa fie frig in clase!
E adevarat, masinile erau rare si copilaria mi-am petrecut-o printre masini Pobeda, Volga, Moskvici, Wartburg, IMS, apoi ceva Dacia. Erau rare, astfel ca ne bucuram de spatiul intregii strazi mult timp pana sa treaca vreuna. Si gerul era ger adevarat dar nu tin minte ca lumea sa se isterizeze pana-n-tracolo incat sa declare zonele unde ningea, zone inchise. Iar oamenii nu o luau de tampiti aiurea pe drumuri troienite.
Fain articol!
Lumea s-a schimbat, vremea s-a schimbat, pretentiile noastre au crescut..:)