Here we go again
Ultima dată când am glăsuit în fața unui public numeros a fost la TedEx. Nu-mi aduc aminte în ce an a fost conferința pentru că am ieșit din acea sală cu un blank total în minte. Nu cred că am avut vreodată atâtea emoții. Îmi scrisesem modernist un speech pe tabletă, îl și repetasem de mai multe ori, puteam să jur că sunt pregătit. De cum am pus mâna pe microfon mi s-a șters din minte și ultima urmă de informație înmagazinată. Pur și simplu mi-a paralizat creierul. Cu gura uscată ca Sahara și cu palme atât de ude încât puteam să le storc m-am chinuit 20 de minute într-un hal fără de hal. Din public cică nu s-ar fi văzut atât de puternic, zice Adela, care a fost de față la atacul meu de panică. Însă și acum mă ia subit o durere de stomac numai când îmi aduc aminte.
De atunci am mai avut episoade de vorbit în fața unor mulțimi și mi-am dat seama că singurul mod în care pot să scap de panică este să improvizez. Să vorbesc liber, cum se spune. Fără notițe, fără discursuri minuțios pregătite. Ceea ce și urmează să fac.
Habar n-am ce o să vorbesc marți. Dar știu că îmi place atât de mult domeniul în care lucrez încât o să o scot la capăt cel puțin onorabil. Sper :). Că parcă mă încearcă din nou un mic atac de panică. Om trăi și om vedea.
Related Posts
About The Author
Stiu artisti care, dupa 40 de ani de cariera, primele 2 piese pe care le canta sunt uzi in toate partile nevazute de soare :))
E foarte ciudat cand se activeaza senzorul asta de panica. N-am avut niciun stres sa vorbesc in fata a 2000 de oameni, la TIFF, m-am panicat tot in fata a 50-60 de oameni intr-o sala de conferinta.
@brylu:
Faptul ca ai tot stat si ai repetat discursul, ca a fost ceva programat, asta te-a facut sa te incurci si sa ai emotii. Pot spune din experienta, si mie mi s-a intamplat de nenumarate ori. Pot spune ca ma pricep sa vorbesc in fata a multor oameni, doar ca atunci cand imi organizez discursul, totul o ia pe o alta cale.