Ageamiul, fata in fata cu viitorul
|Probabil că până la venerabila vârstă pe care o pot verifica zilnic în buletin ar fi trebuit deja să știu ce înseamnă derivări precum IoT, B2B sau B2C. Probabil. Pe de altă parte, de ce nu s-ar putea învăța acum. Important e să ai profesorii potriviți. Să zicem că am avut vreo 50.
În weekend am făcut mai multe vizite la Innovation Labs. Am vrut să arunc un ochi în interiorul unei industrii care ține țara pe linia de plutire. Innovation Labs 2016 a avut loc în patru orașe din România, București, Cluj, Timișoara și, pentru prima dată, la Sibiu. A fost organizat de Tech Lounge împreună cu Fundația Comunitară din Sibiu în parteneriat academic cu Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, unde altundeva decât în holul Facultății de Inginerie, una dintre cele mai bune facultăți de profil din țară. Evenimentul se bucură de sprijinul unor sponsori importanți: Orange, Carrefour și Romanian-American Foundation.
Orange este, pentru al treilea an, partener principal al Innovation Labs și a oferit echipelor participante o serie întreagă de facilități și beneficii menite să le ușureze munca și să le stimuleze creativitatea. Iar, ulterior, o bună parte dintre proiectele create în timpul Innovation Labs ar putea intra în portofoliul de soluții pentru clienți al companiei. Ceea ce scurtează mult calea spre succes pentru un start-up.
La startul evenimentului de la Sibiu s-au „aliniat” 25 de echipe în fața unui juriu format în cea mai mare parte din antrenprenori de succes din IT-ul sibian. Adevărul e că, dacă îi aduni pe toți la o masă, îți dai seama că un oraș atât de mic precum Sibiul a lansat pe piață niște business-uri extrem de solide. De exemplu, cu nici o săptămână înaintea evenimentului, Smart Bill, companie condusă de Radu Hasan, unul dintre mentorii Innovation Labs, a primit o finanțare de 1 milion de euro pentru dezvoltarea serviciului pe care îl oferă. 1 ditai milionul de euro. Concursul a avut patru categorii: agricultură, cybersecurity, health&lifestyle și retail.
Toate echipele au trecut printr-o prezentare sumară a ideilor în fața juriului după care s-a trecut la etapa de crowdvoting. 10 dintre proiectele prezentate urmau să treacă în faza următoare prin votul juriului iar alte cinci urmau să li se alăture prin votul exprimat atât de jurați cât și de ceilalți participanți la eveniment. Pe lângă prezentări, fiecare echipă și-a reprezentat grafic pe masa de lucru un sumar al ideii. Ia vedeți
După care tineret-speranțele s-au apucat de lucru. Au topit o tonă de cafea, o jumătate de tonă de pizza, o livadă de mere, cole, Red Bull, s-au relaxat la masa de ping-pong și au lucrat până s-a luminat de ziuă. Am revenit în a doua dimineață gândind că o să îi găsesc pe toți leșinați, dormind cu capul pe masă. Ceea ce a fost departe de realitate. Sala era plină ochi de tineri entuziasmați, așteptând cu sufletul la gură recunoașterea muncii lor. Și chiar dacă inițial trebuiau să avanseze în faza de mentorat cinci proiecte, convinși de ideile expuse, membrii juriului au trimis în următoarea fază șapte proiecte.
Departe de a fi un expert în domeniu, am alcătuit un top, în mare parte bazat pe nevoile personale, din cele 15 proiecte care au intrat în Hackathon. Proiecte care au șanse atât să atragă finanțare cât să și poată fi marketate corespunzător pentru a avea succes.
Edrocapse. Aplicația își propune monitorizarea pulsului printr-o aplicație de smartwatch. În momentele critice ale pulsului, aplicația va trimite automat un mesaj de alertă către persoanele apropiate sau spital. Să ne imaginăm că aș avea un accident la ski (nu că s-ar putea întâmpla la cât de bine schiez :D). Aplicația asta ar putea să îmi salveze viața. Ne-ar putea salva bunicii. Ar putea fi decisivă în nenumărate situații.
Easybus. Eu, unul, nu folosesc deloc transportul în comun. Iar unul dintre motivele pentru care nu-l folosesc e lipsa unei aplicații de genul acesta. Easybus își propune să ofere călătorilor informații concrete prin montarea de GPS-uri pe autobuze și prin accesul la hotspoturile wi-fi Orange montate pe vehiculele folosite pentru transportul în comun. Astfel, poți afla cu exactitate timpul pe care îl ai de așteptat până la sosirea autobuzului în stație. Pentru oameni mereu pe fugă, ca mine, aplicația asta face diferența între a folosi sau nu transportul în comun.
Shopping Route. Are aceeași motivație ca și cea de mai sus. Acum trei zile am căutat mai bine de 10 minute raionul de paste în Kaufland. E o aplicație greu de implementat, are nevoie de tot concursul marilor retaileri și e enorm de lucru la ea. Dar și dacă le iese, în 10 minute ești in and out din supermarket. Practic, pe baza unei liste de cumpărături încărcată în smartphone aplicația îți oferă cea mai rapidă rută printre raioane pentru a-ți eficientiza la maxim timpul pierdut la cumpărături.
Kinectocardiogram. Kinectul acela pe care toți îl folosim la joacă poate revoluționa EKG-urile. Camera Kinect indică cu exactitate poziția senzorilor necesari unei electrocardiograme pentru a eficientiza la maxim acuratețea rezultatului. Milimetrul posibil câștigat prin această aplicație poate face diferența.
Smart Greenhouse. N-o să am niciodată o seră, agricultura nu e de mine. Dar în „Grânarul Europei” aplicația asta ar putea da o serioasă mână de ajutor agricultorilor. Practic, prin intermediul acestei interfețe, condițiile climatice din seră pot fi controlate în proporție de 100%. Pornește sau stinge lumina, pornește sau oprește sprinklerele iar sistemul transmite notificări prin sms în momentul în care în seră lucrurile nu merg cum trebuie.
Lista este total subiectivă și nu are niciun criteriu de specialitate la bază. Pur și simplu sunt niște aplicații pe care le-aș folosi cu cel mai mare drag. Și nu sunt singurele.
RadioTag mi s-a părut de-a dreptul excelentă, mai ales pentru un oraș turistic cum e Sibiul. Echipa din spatele ideii își propune să creeze niște dispozitive programate pentru a transmite informații pe o frecvență radio. Practic, ai putea vizita Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului fără ghid, cu o multitudine de informații disponibile în căști.
SmartMoney. Aș spune că o să o folosesc dar aș minți. Pentru că n-am fost niciodată foarte smart când a venit vorba de money. Dar, aplicația te-ar putea ajuta la gestionarea bugetului personal în modul următor. Având acces la contul tău bancar, aplicația îți va semnala automat prin GPS că te apropii de un loc în care ai cheltuit bani. Ideal ar fi să fie descărcată pe telefoanele nevestelor și să avertizeze soții.
eCommissions face legătura între restaurant, taxi și consumator. Aplicația îți permite, astfel, să comanzi mâncare chiar și de la restaurantele care nu au serviciu de delivery.
Lista ideilor numai bune de pus în practică e lungă. Mi-a plăcut mult de tot tenta socială a unor propuneri precum Limitless Communication – o aplicație care transformă semnele în cuvinte și cuvintele în semne pentru a facilita conversația cu persoanele cu deficiențe de vorbire și auz sau Hear the Pictures – o aplicație ce transformă imaginile în sunete pentru a putea fi percepute de persoanele cu dizabilități de vedere.
Pentru cei 7 finaliști de la Sibiu urmează trei luni cu întâlniri săptămânale cu mentorii lor. Cu sprijinul acestora, cu sfaturile acestora, în 24 mai își vor prezenta produsele la Demo Day. Atunci vom vedea cât de anevoios a fost drumul de la idee la implementare și cât de mult succes vor avea aceste idei, care pe hârtie par absolut geniale.
Și pentru că nu există să nu fac eu o nefăcută, momentul meu de nota 10 la Innovation Labs. Sala plină de cei mai IT-iști dintre IT-iști și mie nu-mi pornea laptopul.