Globecul

Știți expresia aia cu ce pot face două mâini dibace? Pentru mulți probabil multe. Pentru alții, posesori de două mâini stângi, nu chiar atât de multe.

Cătălina mea m-a moștenit în multe. Și cumva n-a luat doar din calitățile mele inestimabile. Ba chiar aș înclina spre „a luat tot ce era mai rău”. De exemplu, scurtimea memoriei. La fel ca încă-puțin-mai-celebrul ei tată, uită de la mână până la gură tot felul de chestii, în general cele pentru școală. Într-o dimineață ne grăbeam ca deobicei spre școală când în mijlocul pustietății și-a adus ea aminte că era ziua în care trebuia să ducă frunze galbene pentru un proiecțel. Am frânat sub primul plop, am pus mașina pe avarii și am sărit în șanț cu niște punguțe în mână ca să îi adun frunze. Am intrat victorios în clasă, cu amandouă pungile pline ochi de frunze și imediat au sărit doi-trei chiștocei pe mine „da` nu aaazi trebuiaaaaaaa”. Ah, că mi-o venit să mânânc frunzele alea și pe blondă cu tot cu fulgi.

După care am auzit un zvon printre părinți că ar trebui pentru un alt proiecțel becuri. Și am întrebat beneficiarul dacă are nevoie. Cu două confirmări, am început căutarea. Cum ultima tură de becuri arse s-a dus în recipientele de reciclare instalate de RoRec în curtea primăriei Sibiu ne-am dat seama că nu aveam nici măcar un bec ars în casă. Prin urmare, am văduvit de-un bec una dintre lămpile din sufragerie și până în ziua de azi nu l-a înlocuit nimeni. Poate când o apărea un bărbat în casă.

Beculețul acela, bun, nou, perfect funcțional, a devenit un glob. Că, din fericire, Cătălina n-a moștenit și asta de la mine. Măcar ei să îi meargă mâinile, să se descurce cu improvizații și să facă… știți voi, bici. Între timp s-a ars un bec și planul e să îl transformăm și pe ăla în glob. Iar când se vor topi troienele astea de zăpadă, se vor termina sărbătorile și vom aduna bradul din casă, o să fim primii care reciclează globuri la centrul RoRec. Asta dacă nu se uită nimeni sub fâșiile de hârtie creponata J.