Nunu nebunu

Când eram mici, eu şi Radu, fratele meu, cu Adi şi cu Cristi, prietenii noştri acum prea departe, aveam un cântec pe care i-l cântam lui Nunu de fiecare dată când eram puşi pe şotii. “Nunu, nebunu, trage cu tunu, noaptea la unu, şi omoară raţele, şi mânâncă maţele” şi ceeee ne mai distram. E, iaca, 25 de ani mai târziu, faima poreclei de Nunu nebunu a ajuns la apogeu. Tocmai în Caţavencu, într-un reportaj interviu despre dacul care păzeşte Sarmisegetusa cu bota.

Foto: Catavencu

Sublim. Jos palaria

Dacă toţi ar fi aşa… O gaşcă de copii de pe strada Rusciorului din Sibiu a găsit o căţeluşă mică şi drăgălaşă. În loc să dea cu pietre după ea, să o facă minge de fotbal, cum se obişnuieşte, au luat-o de pe stradă, au îngrijit-o cât de bine au putut şi apoi au început să întrebe în stânga şi în dreapta de un potenţial stăpân. Aşa au ajuns şi la noi şi promit că o să îi ajut pe cât de mult se poate, până o să îi găsească un stăpân.

“Noi, copiii de pe strada Rusciorului, va rugam sa ne ajutati sa-i gasim stapani buni, micutei Puka!
Este maronie, frumusica foc, cat doi pumnuleti si am gasit-o in strada ghemuita langa fratele ei mort, strivit de rotile unei masini….Am hranit-o, i-am alinat spaima si am protejat-o asa cum am stiut noi mai bine, micutii…. Dar curand vom incepe scoala iar Puka va ramane din nou in strada, mititica!…A nimanui cu gramezi de pericole in jur…. Vrem sa o ajutam sa traiasca si va va fii recunoscatoare dvs. daruindu-va zi de zi dragostea si dragalasenia ei sincera. Va multumim ca ne-ati ascultat rugamintea si vom fii fericiti sa auzim ca Puka noastra va avea curand o casa unde sa locuiasca pentru intotdeauna!”

Dacă puştii de pe Rusciorului v-au impresionat măcar la fel de mult ca pe mine, puteţi să o adoptaţi pe Puka dacă sunaţi la numărul de telefon 0721.157.104

Lache. Cutulache

Lăsând deoparte tendinţele xenofobe care, de ce să nu recunosc, mă apucă în repetate rânduri lovindu-mă de fel de fel de experienţe neplăcute, întotdeauna am avut oroare de modul în care ţiganii îşi cresc copiii. Romii, de fapt, că ţiganii sunt altceva. Cum la ei sporul de natalitate îl depăşeşte chiar şi pe cel al Chinei, pot doar să presupun că îi cam doare-n penis dacă din când în când le mai moare unul. Ba poate chiar se bucură dacă moare după doi ani, când nu mai vine indemnizaţia de mamă. Cu bucuratul am exagerat un pic. Oricum, nu e un capăt de lume. Iarnă, vară, copiii ăia sunt în puţa goală, ori terminaţi de căldură cu capul bombardat de radiaţii, ori cu picioarele degerate. Stau în fund între gunoaie, bagă în gură toate porcăriile stătute la soare în containere, plm, trist. Că sunt copii, indiferent din ce fofoloancă provin, tot copii sunt. Şi-i naşpa să îi vezi cum se chinuie. Cred că am îmbrăcat vreo cinci generaţii de puradei la ultimele curăţenii prin dulap. Şi tot degeaba. Mai degrabă mi-au vândut tricourile în târg decât să le pună pe copii. Orişicât, deviez, că nu asta vroiam să vă spun. De fapt, o mică legătură este. O paralelă cu animalele. Cuţulica asta micuţă şi drăguţă m-a topit cu totul. De mult n-am mai văzut o căţeluşă aşa deşteaptă şi descurcăreaţă, îi scapără ochii de dăşteaptă ce e. Se vede pe ea. Lăsată borţi pe stradă de te miri ce maidani în căutare de o aventură de-o noapte, pitica şi-o fi căutat zile în şir un loc unde să fete. Şi presupun că n-a găsit, din moment ce şi-a confecţionat propriul culcuş. A găsit nişte copaci cu rădăcini generoase şi a săpat de i-a ieşit pe ochi, până a făcut un culcuş cât de cât potrivit pentru viitorii puradei. Care evident că n-au ezitat să apară în grup de patru. Başca faptul că şi-a confecţionat hotelul în ditai centrul istoric. Deci stă la cinci stele. Puişorii sunt bine sănătoşi, feriţi de soare, feriţi de ploaie iar ea e o drăguţă şi jumătate. Pana mea, lecţie de viaţă pentru om. Un amărât de căţel, despre care se zice că e net inferior ca inteligenţă omului se pişă pe sute de nemernici care îşi batjocoresc copiii. Câinele poate, omul nu? Că tot vorbim de ordinea firii.

Acu vine partea a doua a poveştii. Cât de deşteaptă e pitica, are o mică mare problemă. E car friendly, ca să folosim o expresie de bonton. Şi până acum şoferii au frânat cât au frânat, până va veni unul. La fel, puişorii vor începe azi mâine să patruleze. Şi e păcat de toată strădania ei de până acum să sfârşească sub roţile te miri cărei maşini. Aşa că, dacă vreţi un prieten inteligent, devotat, ingenios, pitica e ideală. Mai ales că deja a demonstrat că poate. Cel mai probabil aveţi numărul meu, pentru cetitorii mai noi e 0745.320.343 iar dacă preferaţi tastele, daţi un mesaj la crocodilu la brylu.ro. Şi e a voastră. Cu sau fără puiuţi.

Prima noastra conversatie

Ăăăăueeeeuuu, iiiiiiii, aaaaaa, ueeeeăăăăăăaaaaaa, ooooooo, uuuăăăăuuu, iiiiiăăăăuuuuuu. Oare copchiii ăştia când învaţă şi consoanele )? Deja de vreo săptămână purtăm conversaţii serioase de câteva minute bune. Da, da, ne înţelegem foarte bine. Ăăăuuuueeeeuuu e semnul de făcut broscuţe pe buric, meeeeeeee e semnul de foame, uuuuuăăăuuuu e de luat în braţe şi aşa mai departe. Pf, cât de repede poate să treacă timpul.

2% pentru Animal Life

Şi că tot e vremea filmuleţelor, dar mai ales pentru că nu mai e mult până se depun declaraţiile de venit din care statul îşi va lua obolul de 2%, să prezentăm şi punctul de vedere al căţeilor. Căţeii nu se supără dacă vă donaţi cei 2% la SMURD. Pentru că ştiu că banii aceia se duc la fix, exact unde trebuie. Nu se supără nici dacă se duc către alte organizaţii “de oameni”. Căţeii în general nu se supără. Vecinii lor bipezi ar face ca toţi dracii dacă ar veni vreunul să le spună că dă 2% la căţei. E, ce să-i faci? De aia un cuţu va fii întotdeauna un prieten mai bun decât un biped. Dar dacă cumva consideraţi problema noastră, a căţeilor, ca fiind una gravă şi care are nevoie de sprijin, pe ANIMAL LIFE găsiţi toate datele necesare ca să direcţionaţi cei 2% din impozit către noi. Din banii ăia o să fim duşi la doctor, spălaţi, deparazitaţi, vaccinaţi, sterilizaţi, iar cei mai norocoşi dintre noi vor pleca spre noua lor casă, departe de nenii ăştia răi care ne bat, ne dau ciocane în cap sau ne calcă cu maşina. Ăştia suntem noi.

Muierea. Sindicalista

Doamna e mamă de curând. Şi sindicalistă şi mai de curând. Iar pentru că onor Guvernul a dat cu lopata direct în ea, oltencuţa mea din casă nu e genul care să stea să înghită. Aşa că le-a dat napoi în freză un miting, un memorandum plasat strategic la Prefectură, împreună cu ailaltă sindicalistă din gaşcă. După care a plimbat protestul dintr-o televiziune într-alta. Păi pe mămici să nu le asculte nimeni? Ce vină au bietele de ele că nu au sindicat? Vă rog, aplauze.

Doi frati patati

Suntem obișnuiți cu o grămadă de oameni în jurul nostru. Mai mulți sau mai puțini în funcție de cât de sociabili suntem. Familie, prieteni, colegi de birou, simple cunoștințe, agenda de telefon pleacă de la 50 la sute, poate mii de oameni. Prietenii se numără mai nou pe Facebook, cunoștințele pe twitter. Încerc să-mi aduc aminte vremurile când nu aveam telefon mobil, cum dracu trăiam atunci? Și cum naiba atunci aveam legături mult mai strânse cu prietenii mei deși, în aparență, era mai greu să te întâlnești cu ei. Nu era mai frumos atunci? Când halba era măsura de socializare și nu minutele naționale sau cele în rețea? În ciuda aprecierii sincere pentru acea perioadă și dezaprobării totale față de dependența de calculator și telefon mobil, a venit momentul și să fiu recunoscător.
Au trecut aproape trei ani de când mi-am văzut ultima dată fratele față în față. Trei ani în care mă chinuie dorul și mă frig nenumărate regrete. Pentru că așa e, niciodată nu apreciezi ce ai lângă tine până nu pierzi acel lucru. Sau pleacă mult prea departe ca să poți conduce 2-3 ore până acolo. Răducu e tata lor în New York. I-au trecut prin mâini o liotă de vedete. Dacă vă zic că Naomi Campbell e una nu-i așa că vă apucă jelozia? Iar acum se mută în Las Vegas, tocmai la hotelul Bellagio. Da, da, ăla din filme pe care l-au spart Clooney și Pitt. De trei ani n-am apucat să văd decât un chip pixelat, tot timpul pe fugă. Și mi-e tare dor de el, vreau să i-o arăt pe Cătă, pe Țica, membrii ai familiei noastre pe care încă nu a apucat să îi țină în brațe, să se joace cu ei. Știu că va veni și ziua ceea, dar e prea departe pentru răbdarea mea. Probabil trebuie doar să strâng din dinți și să mai aștept. Mulțam lu Bill, firmei Acer și ăstuia de își zice Cristal Eye pentru webcam. Să vă dea Dumnezău sănătate.

O cheama Brylu

“Brylu este un câine mic fată (30 cm). Ea seamănă cu un Schnauzer miniatură. Ea este luminos, foarte prietenos şi jucăuş. Se merge bine cu alţi caini. Brylu dragoste care rulează pe o lesă şi este housebroken. Aşa a tradus google translate din germană în română descrierea lui Eustache pe pagina de internet a asociaţiei din Germania. O mai ţineţi minte pe micuţa Eustache? Căţeluşa găsită îngheţată înainte de Crăciun, adoptată temporar de brilinskoi iar apoi adoptată şi readoptată de mai multe familii de prin Sighie şi apropieri. Într-un final, deşi ni s-a rupt sufletul după ea, Stache a trebuit să plece în Germania. Că aici n-am reuşit să găsim pe nimeni potrivit pentru ea. Din fericire, piciul o duce bine în străinătăţuri, are o nouă familie care sper că o apreciază mai mult decât cei de-aici. Te pup, iubita.

Parerea fiicei mele

Despre măsurile ce le tot pune în practică Guvernul României de vreo două zile încoace, în special despre indemnizația mamelor care stau acasă ca să își crească pruncii, care vor deveni următorii fraieri plătitori de impozite în țara lu Papură Vodă. Nu-i de musai să urmăriți cu atenție tot filmul, deși ea e un spectacol în sine. I-am cerut, la două luni și trei săptămâni, o părere obiectivă despre situația din țară. Da, știu, are un vocabular foarte limitat deocamdată, dar îmi place că are principii și știe să își impună punctul de vedere. Sunetul de la final de peste 100 de decibeli de la final nu e făcut nici de mine, nici de Simo. E doar părerea Cătălinei despre Guvernul României. Se cacă pe ei.

Doua luni dintr-o noua viata

Bine, am depăşit cele două luni cu câteva zile. Ce să-i faci dacă tati e prea ocupat, oricum presimt că o să îmi iau papara peste vreo 14 ani pentru această întârziere. Cum au fost ultimele două luni? Geniale. Escepţionale cum ar spune un mare clasic în viaţă. E splendid să vezi o floare cum creşte în faţa ta, darămite un copil. Să vezi schimbările din fiecare zi. Primul surâs, primul gângurit, ne pregătim pentru primul cuvânt pentru că sunt convins că la cât de precoacă e donşoara nu va mai dura prea mult până o să ne surprindă. Sper doar să nu fie o înjurătură . Pitica e bine sănătoasă, foarte veselă şi din ce în ce mai curioasă. Cât despre noi? Încă n-am ajuns în faza în care să ne luăm câmpii, ba suntem chiar departe de momentul ăsta. Şi nu prea cred că o să vină. Nici n-ai cum când ţi-e atât de drag de frumuseţea asta cu ochi gri-albăstrui şi gene de Marlene Dietrich.
P.S. După anestezia epidurală aş nominaliza la a doua cea mai mare invenţie a lumii leagănul electric. Genial inventatorul.