Stati linistiti. Suntem pe maini bune

Cel mai mare coșmar educațional al vieții mele a fost clasa a XI-a. Nici bacul, nici admiterea la facultate, nici examenul de licență, clasa a XI-a. A fost anul meu de „pramatie” în care am chiulit cât am putut, am făcut toate prostiile posibile și m-am ținut cât mai puțin de școală am putut. Iar rezultatele au fost pe măsură. Trimestrul III m-a prins așa: pasibil de corigență la economie, pasibil de corigență la geografie și foarte pasibil de corigență la fizică și… evident, la mate. La trei bucte erai direct repetent. Eu eram cu patru pe muchie de cuțit. Așa că am fost nevoit să abandonez temporar golăneala adolescentină și să recuperez. Geografia am mâncat-o pe pită, îmi aduc aminte și acum că mi-a picat la lucrare grupa muntoasă Retezat-Parâng pe care o visam. Economia m-a chinuit un pic, recunosc, dar m-a scos Călinu din ghearele doamnei Nițescu cu câteva indicații suflate în momentul potrivit. Fizica a fost un noroc de-a dreptul chior. Profesoara care îmi încheiase trimestrele I și II cu mediile 3, respectiv 4, a pornit spre alte zări iar noua profesoară a fost suficient de impresionată de veleitățile mele teatrale încât să îmi dea un nouă și un 10 cât să trec anul. Singura capcană din care chiar nu găseam ieșire era matematica. Așa că m-am apucat de meditații. Hai să zicem că geometria o mai scăldam cumva. Ba, la un moment dat, chiar mi se părea că înțeleg. În schimb, algebra era chineză curată. Sau, și mai grav. La chineză aș mai fi avut o șansă. Și vine momentul decisiv. Eu, singur în fața tablei, cu o bucată de cretă în mână care nu vroia nicicum să scrie fără ajutor. Leoarcă de apă, cu palmele transpirate și emoții cât carul am început să scriu pe tablă niște semne care niciodată n-au avut un sens. Nici în ziua de astăzi nu știu ce-am bălmăjit în scris pe tabla aia neagră. Știu că la final mă uitam la o pictură abstractă, plină de acolade și paranteze, cu linii, cifre și litere care parcă nu aveau nicio semnificație. Și n-o să uit niciodată privirea complice a profesorului meu din clasa a XI-a când mi-a trecut în catalog 8-ul pe care sigur nu îl meritam. Eram de treabă, ce să și facă. Doar nu era să mă despartă de colegi.

Azi mi-au transpirat din nou palmele. Știam că o să mă întâlnesc cu Adela, olimpică la limba matematică. Adela Georgescu, din clasa a IX-a, de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu. Vă spun cum o cheamă și unde studiază pentru că în scurt timp o să fie o informație foarte utilă pentru fiecare dintre noi. Când o să o vedeți la televizor o să spuneți „am auzit de fata asta. Am citit undeva de ea…”

După mai bine de o oră și jumătate de povești am plecat de acolo cu certitudinea că Adela este un ideal. Adela este cum mi-aș dori să fie fetele mele. Este unul dintre cei mai frumoși copii pe care i-am văzut vreodată. E modestă, chiar dacă nu are de ce. E incredibil de determinată și de sigură pe ea pentru o „boboacă”. Spune că nu știe ce vrea să facă în viitor și îți dai seama că te minte. Pentru că știe foarte bine ce vrea să facă. Vrea să fie cea mai bună. A ales Lazărul, deși a însemnat despărțirea de prietena ei cea mai bună, pentru că Lazărul e mai bun la matematică. A ales mate-info în loc de științe pentru că aici se predă o matematică mai grea. În paranteză, a fost prima dată când am auzit că matematică grea are și termen de comparație și nu înțeleg cum matematica imposibilă poate fi și mai grea. S-a trezit într-o clasă în care jumătate din colegi sunt avansați la info iar ea a dat în septembrie pentru prima dată de materia asta. Am întrebat-o, „cam când crezi că îi ajungi din urmă, pe la final de a XI-a?”. S-a uitat serios la mine, și-a făcut niște calcule rapid în minte și mi-a zis, „nu, printr-a X-a. Deja am ajuns printre cei mai buni din clasă la info”. Iar fiecare cuvânt pe care îl rostea îmi adâncea convingerea că mă aflu în fața unui om remarcabil.

Din postura umanistului fanatic am încercat să îi înțeleg pasiunea pentru matematică. O știință care mie nu-mi spune nimic iar pentru ea înseamnă o adevărată geneză.
Internată în spital, în perfuzii, se uita la pereți și vedea unghiuri. Vede matematică pretutindeni în jurul ei. Poate de aia e atât de bună și la fizică și în curând și la info. A început urcușul spre titlul de olimpic în clasa a treia, într-o tabără, după un caiet luat peste cap de la profesoara care insista să se înscrie în concurs. Într-a cincea a buctat-o rău de tot la olimpiadă. S-a ridicat, s-a șters de praf și a luat-o de la capăt. Într-a șaptea era deja rezervă în echipa pentru olimpiadă iar într-a opta și a noua „a rupt fâșul”. I-am testat relația cu profesorii mai mult urmărindu-i reacțiile. I s-a luminat fața și i-a înflorit un zâmbet în colțul gurii povestind cum fostul ei profesor din generală i-a însoțit la ultima olimpiadă, la București. Pare omul care până acum a înțeles-o cel mai bine, a știut cum să o îndrume pe făgașul acesta incredibil pe care se află.

Țineți minte ce v-am spus mai sus. Adela Georgescu, din clasa a IX-a, de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu. Cândva, curând, o să auziți din nou de ea. Va inventa ceva, va descoperi ceva revoluționar. Sau, simplu, va continua să fie persoana incredibilă care este. Adela mi-a restabilit încrederea în învățământul românesc. Mi-a luat o parte din grijile pentru viitor. Pe mâna unor copii ca ea, viitorul nostru, al tuturor, e sigur.

Cred că Adela s-a distrat cu pățăniile mele din liceu. S-a văzut pe fața ei că îi este milă când am rugat-o să îmi dea o problemă de matematică pe care o să încerc să o rezolv. S-
a gândit mult, destul de mult. După care m-a întrebat „de ce clasă vrei să fie problema?”. Mi-a fost rușine să îi spun că de a III-a. Am lăsat-o să îmi judece singură skill-urile matematice după cum am încercat să o „citesc” și eu pe ea. A fost îndurătoare și mi-a dat ceva ușor. N-am petrecut decât o jumătate de oră în fața agendei încercând să rezolv X la pătrat + 5X – 6 = 0. M-am uitat și m-am răsuitat la cele 4 cifre și 2 litere și mi- am dat seama încă o dată că natura nu m-a echipat cu ce-mi trebuie pentru a desluși tainele matematicii. Ba am și trișat și am rugat-o pe Simona să rezolve ecuația. I-a luat și ei vreo 10 minute dar barem a reușit. 1 era răspunsul. Cam cât meritam eu la matematică în școală.

Cum am ajuns eu față în față cu Adela? Prin Orange și campania „Oferte de nota 10”. Scopul acestei campanii, care se încheie în 30 iunie, este de a sprijini toți olimpicii de clasa a IX-a care au acceptat să facă parte din această campanie. 5% din valoarea opțiunilor Star 6 și Star 8 pe care cei cu cartele le pot reîncărca ajung într-un fond pentru acești olimpici, întreaga sumă urmând a fi distribuită în mod egal. Iar până acum s-au adunat în jur de 63.000 de euro. Practic, fiecare reîncărcare răsplătește performanța. Sau, altfel spus, e contribuția fiecăruia dintre noi în viitorul nostru.

Articolul face parte din campania de promovare „Oferte de nota 10” de la Orange.