Cutu, cutu, na Grivei

Mămăligă dacă vrei. Dacă vrei un căţeluş, te rezolv acuş, acuş. Şi cu rima în traistă, să vă zic niţel şi cum fu campania de adopţii din weekend. Mă, nu foarte reuşită. Ori am umplut Sibiul de căţei şi nu mai există doritori pentru că toţi au trecut deja pe la campaniile Animal Life şi s-au lipit de câte un căţeluş ori piticii au ieşit din zodia lor norocoasă. Pentru că după două ture în care am dat tot câte 15 piticei, ultimele trei dăţi n-au fost cele mai reuşite din punctul micuţilor de vedere. În fine, încercarea moarte n-are. Şi ori că dăm 20 ori că dăm 2, de renunţat nu renunţăm. Nu înţeleg însă altceva: oamenii. Nu îi înţeleg pe ăia care sună la orice oră din zi şi din noapte şi dau comenzi. “Am găsit o pisică. Să veniţi ACUM să o luaţi”. ACUM??? No shit! Păi nu eşti tu aşa nesimţită, de exemplu? Se spune te rog frumos, puteţi veni acum, hai să găsim împreună o soluţie. Pe banii mei, pe timpul meu eşti cam nemernic să-mi comanzi. Că animăluţul oricum îl iau dar ar fi mai frumos să nu te porţi ca un ţăran prost. A, şi pentru ăia care vin şi “lasă” câte un căţel în ţarcul de adopţii după care dispar ca măgarii în ceaţă, decât să îl aruncaţi acolo veniţi cu el, spuneţi care e povestea că o soluţie există. Dar aşa, riscaţi să aruncaţi un căţel bolnav, care să îi îmbolnăvească şi pe ceilalţi. Şi atunci nici 50 de molifte nu vă scapă de Dumnezeii pe care vi-i trag. Da, nu şi-a murdărit rochia de mireasă

Campanie de adoptii cu o pisi vedeta

N-are cum să fie altfel decât vedetă, după ce-a trecut prin ce-a trecut. Pisilicul cât un pumn a fost găsit într-o spălătorie auto acum 10 zile. După cum arătau rănile şi după locul în care a fost găsită, am presupus că piticul s-a adăpostit în motorul unei maşini şi a fost prins de motor când maşina a pornit. Iar de acolo a evadat când maşina a fost adusă la spălat. Cert este că am găsit-o cu stomăcelul pe afară dar veselă şi vioaie. Spre surprinderea mea, pisicuţa mânca feliuţele de crenvurşti primite de la oamenii de treabă de la spălătorie. Am dezinfectat-o, curăţat-o, cusut-o iar Cristina a găzduit-o până s-a pus pe picioare iar acum îi căutăm stăpân. Şi că veni vorba de stăpâni pentru animalele străzii, mâine, a.k.a. sâmbătă, de la ora 10, în Piaţa Mică din Sibiu venim din nou cu tribul de căţeluşi şi pisicuţe care îşi caută viitorii stăpâni. Vom fi în parcarea din faţa Casei Artelor, n-aveţi cum să ne rataţi. Be there!

Sublim. Jos palaria

Dacă toţi ar fi aşa… O gaşcă de copii de pe strada Rusciorului din Sibiu a găsit o căţeluşă mică şi drăgălaşă. În loc să dea cu pietre după ea, să o facă minge de fotbal, cum se obişnuieşte, au luat-o de pe stradă, au îngrijit-o cât de bine au putut şi apoi au început să întrebe în stânga şi în dreapta de un potenţial stăpân. Aşa au ajuns şi la noi şi promit că o să îi ajut pe cât de mult se poate, până o să îi găsească un stăpân.

“Noi, copiii de pe strada Rusciorului, va rugam sa ne ajutati sa-i gasim stapani buni, micutei Puka!
Este maronie, frumusica foc, cat doi pumnuleti si am gasit-o in strada ghemuita langa fratele ei mort, strivit de rotile unei masini….Am hranit-o, i-am alinat spaima si am protejat-o asa cum am stiut noi mai bine, micutii…. Dar curand vom incepe scoala iar Puka va ramane din nou in strada, mititica!…A nimanui cu gramezi de pericole in jur…. Vrem sa o ajutam sa traiasca si va va fii recunoscatoare dvs. daruindu-va zi de zi dragostea si dragalasenia ei sincera. Va multumim ca ne-ati ascultat rugamintea si vom fii fericiti sa auzim ca Puka noastra va avea curand o casa unde sa locuiasca pentru intotdeauna!”

Dacă puştii de pe Rusciorului v-au impresionat măcar la fel de mult ca pe mine, puteţi să o adoptaţi pe Puka dacă sunaţi la numărul de telefon 0721.157.104

Lache. Cutulache

Lăsând deoparte tendinţele xenofobe care, de ce să nu recunosc, mă apucă în repetate rânduri lovindu-mă de fel de fel de experienţe neplăcute, întotdeauna am avut oroare de modul în care ţiganii îşi cresc copiii. Romii, de fapt, că ţiganii sunt altceva. Cum la ei sporul de natalitate îl depăşeşte chiar şi pe cel al Chinei, pot doar să presupun că îi cam doare-n penis dacă din când în când le mai moare unul. Ba poate chiar se bucură dacă moare după doi ani, când nu mai vine indemnizaţia de mamă. Cu bucuratul am exagerat un pic. Oricum, nu e un capăt de lume. Iarnă, vară, copiii ăia sunt în puţa goală, ori terminaţi de căldură cu capul bombardat de radiaţii, ori cu picioarele degerate. Stau în fund între gunoaie, bagă în gură toate porcăriile stătute la soare în containere, plm, trist. Că sunt copii, indiferent din ce fofoloancă provin, tot copii sunt. Şi-i naşpa să îi vezi cum se chinuie. Cred că am îmbrăcat vreo cinci generaţii de puradei la ultimele curăţenii prin dulap. Şi tot degeaba. Mai degrabă mi-au vândut tricourile în târg decât să le pună pe copii. Orişicât, deviez, că nu asta vroiam să vă spun. De fapt, o mică legătură este. O paralelă cu animalele. Cuţulica asta micuţă şi drăguţă m-a topit cu totul. De mult n-am mai văzut o căţeluşă aşa deşteaptă şi descurcăreaţă, îi scapără ochii de dăşteaptă ce e. Se vede pe ea. Lăsată borţi pe stradă de te miri ce maidani în căutare de o aventură de-o noapte, pitica şi-o fi căutat zile în şir un loc unde să fete. Şi presupun că n-a găsit, din moment ce şi-a confecţionat propriul culcuş. A găsit nişte copaci cu rădăcini generoase şi a săpat de i-a ieşit pe ochi, până a făcut un culcuş cât de cât potrivit pentru viitorii puradei. Care evident că n-au ezitat să apară în grup de patru. Başca faptul că şi-a confecţionat hotelul în ditai centrul istoric. Deci stă la cinci stele. Puişorii sunt bine sănătoşi, feriţi de soare, feriţi de ploaie iar ea e o drăguţă şi jumătate. Pana mea, lecţie de viaţă pentru om. Un amărât de căţel, despre care se zice că e net inferior ca inteligenţă omului se pişă pe sute de nemernici care îşi batjocoresc copiii. Câinele poate, omul nu? Că tot vorbim de ordinea firii.

Acu vine partea a doua a poveştii. Cât de deşteaptă e pitica, are o mică mare problemă. E car friendly, ca să folosim o expresie de bonton. Şi până acum şoferii au frânat cât au frânat, până va veni unul. La fel, puişorii vor începe azi mâine să patruleze. Şi e păcat de toată strădania ei de până acum să sfârşească sub roţile te miri cărei maşini. Aşa că, dacă vreţi un prieten inteligent, devotat, ingenios, pitica e ideală. Mai ales că deja a demonstrat că poate. Cel mai probabil aveţi numărul meu, pentru cetitorii mai noi e 0745.320.343 iar dacă preferaţi tastele, daţi un mesaj la crocodilu la brylu.ro. Şi e a voastră. Cu sau fără puiuţi.

Puppy rescue

Prea am luat eu pauză de la salvat căţei în ultimele două săptămâni, tot ocupat cu fel de fel de festivaluri ca să nu mă trezesc cu un val pe cap. De dimineaţă, sună telefonul. Un cuţulache s-a blocat într-un şanţ din apropiere de Şelimbăr. Mers, luat, curăţat, găsit adăpost, cuţul bine mersi. Nu trec 15 minute, sună iară telefonul. Cuţu abandonat, nasol, aproape de şosea, şanse 90% să sfârşească sub roţile unei maşini. La faţa locului, surpriză. Cuţul erau de fapt 8 cuţi, 7 mititei rău de tot şi mămica lor. Din fericire, e very good to know people who knows people. Dintr-una într-alta, în 15 minute am reuşit să le găsim un stăpân temporar care să ni-i cazeze până la campania de adopţie de sâmbătă. Şi să revenim la partea not so good. La lăbarul nemernic care i-a aruncat într-un parc părăginit. Faptul că le-a dus o cuşcă în care de abia încăpeau doi şi le-a adus şi mama e un gest frumos, dar nu compensează nemernicia comisă. Deci NU poţi dormi liniştit la noapte, pentru că NU ai făcut nicio brânză. Sunt alţii care au avut grijă de asta.
Prin urmare, sâmbătă la ora 9 avem campanie de adopţii în Piaţa Mică din Sibiu. Dacă nu mai aveţi răbdare până atunci, daţi un fir la 0745320343 şi vă asigur eu pe cuvânt de cercetaş că unul dintre purceluşii ăştia e al vostru.

2% pentru Animal Life

Şi că tot e vremea filmuleţelor, dar mai ales pentru că nu mai e mult până se depun declaraţiile de venit din care statul îşi va lua obolul de 2%, să prezentăm şi punctul de vedere al căţeilor. Căţeii nu se supără dacă vă donaţi cei 2% la SMURD. Pentru că ştiu că banii aceia se duc la fix, exact unde trebuie. Nu se supără nici dacă se duc către alte organizaţii “de oameni”. Căţeii în general nu se supără. Vecinii lor bipezi ar face ca toţi dracii dacă ar veni vreunul să le spună că dă 2% la căţei. E, ce să-i faci? De aia un cuţu va fii întotdeauna un prieten mai bun decât un biped. Dar dacă cumva consideraţi problema noastră, a căţeilor, ca fiind una gravă şi care are nevoie de sprijin, pe ANIMAL LIFE găsiţi toate datele necesare ca să direcţionaţi cei 2% din impozit către noi. Din banii ăia o să fim duşi la doctor, spălaţi, deparazitaţi, vaccinaţi, sterilizaţi, iar cei mai norocoşi dintre noi vor pleca spre noua lor casă, departe de nenii ăştia răi care ne bat, ne dau ciocane în cap sau ne calcă cu maşina. Ăştia suntem noi.

O cheama Brylu

“Brylu este un câine mic fată (30 cm). Ea seamănă cu un Schnauzer miniatură. Ea este luminos, foarte prietenos şi jucăuş. Se merge bine cu alţi caini. Brylu dragoste care rulează pe o lesă şi este housebroken. Aşa a tradus google translate din germană în română descrierea lui Eustache pe pagina de internet a asociaţiei din Germania. O mai ţineţi minte pe micuţa Eustache? Căţeluşa găsită îngheţată înainte de Crăciun, adoptată temporar de brilinskoi iar apoi adoptată şi readoptată de mai multe familii de prin Sighie şi apropieri. Într-un final, deşi ni s-a rupt sufletul după ea, Stache a trebuit să plece în Germania. Că aici n-am reuşit să găsim pe nimeni potrivit pentru ea. Din fericire, piciul o duce bine în străinătăţuri, are o nouă familie care sper că o apreciază mai mult decât cei de-aici. Te pup, iubita.

2% pentru cutu-cutu

Ideea e foarte simpla. Poţi să decizi de capul tău ce se întâmplă cu bănuţii pe care i-ai muncit şi pe care statul îi ia oricum, că vrei sau nu vrei. Şi face din ei autostrăzi (NOT), spitale (NOT), şcoli (NOT) şi multe alte chestii trebuincioase poporului.
Nu-i de musai, dar ar fi tare bine să fie. Donaţi cei 2%. Că doriţi să-i donaţi SMURD-ului, Deltei, fie unde o fi, donaţi-i. N-are sens să meargă în buzunarele statului. Nouă ne-ar fi tare de folos. Am putea steriliza mai mulţi căţei, am putea aduna mai mulţi căţei, am putea hrăni mai mulţi căţei. Pentru că în 99% dintre cazuri ne-am lovit de refuzuri, ne-am dezobişnuit să mai cerem ajutor şi ne-am preocupat doar prin propriile forţe de piticoţii de pe stradă. Dar donarea celor 2% vă e foarte la îndemână. Formularele sunt gata completate, trebuie doar completate datele personale şi gata. Pentru asociaţiile din România cei 2% înseamnă aur curat. Şi dacă aveţi dubii că asociaţiile spală bani iar feluriţi nababi se îndestulează la adăpostul voluntariatului şi societăţii civile, se prea poate. Dar nu la noi. Pe animallife.ro şi pe adopta-i.ro puteţi vedea cu ochii voştri că n-avem vile, maşini scumpe ci haine murdare şi tapiţerii pătate. Dar de care ne este foarte drag. Mulţămim pentru gest.
Formularele se pot descărca aici.

Si-am pierdut catel cu personalitate

Da, eu în primul rând, şi acum mă răsucesc de ciudă că n-am câştigat la loto şi nu-mi permit încă tarlaua de 3 hectare pe care să alerg vreo 20 de căţei. Dar şi restul lumii. Mai ales alea trei familii care s-au jucat de-a adoptatul căţelului şi n-au priceput că, precum un om, şi un câine se adaptează ceva mai greu la o nouă locuinţă. Nu stă în şezi din prima zi, nici nu dă lăbuţa după o săptămână. Şi, la fel, precum pruncii, orice pui, fie el de câine, mâţă sau hamster, în primele luni de viaţă cacă şi pişă. Că no, aşa suntem toţi, indiferent câte picioare avem. Prin urmare, Sibiul şi România vor rămâne fără Eustache. Sâmbătă de dimineaţă pleacă în Germania. Unde oamenii care o să o adopte plătesc o taxă şi plătesc sancţiuni de câteva mii de euro pentru dume d-astea cu “plânge, vi-l dăm înapoi”, “a făcut caca pe covor, luaţi-l de cilea”. Îmi pare tare rău de ea. Sincer, s-a calificat cu brio pe postul de al treilea căţel brilinskian însă, din păcate, spaţiul nu-mi permite acu. Poate altă dată, peste câţiva ani, o să dau peste un alt Eustach. Şi de ăla n-o să mai fiu nevoit să mă despart. Ultima poză cu Stăchiţă, în drum spre cipat şi spre făcut paşaportul internaţional. La fel de drăguţă. Vă pupă Stache pe toţi. Auf Wiederschen.

Despre scarbe

Că tot ne-o băgăm şi ne-o scoatem în români şi autorităţi în general, să vă povestesc un pic cam ce se întâmplă şi peste graniţe. În marea Germanie, tărâmul făgăduinţei, ţara punctualităţii şi a corectitudinii. Sau no, spre unde ne îndreptăm noi privirea de fiecare dată când suntem amărâţi şi ciufuţi că trăim într-o ţară pe care noi o considerăm adesea de căcat.
Săptămâna trecută, colegele mele de la Animal Life au dus în Germania un transport de 6 câini şi o pisicuţă. Au trecut prin toate furcile caudine ale birocraţiei. Căţeii, toţi vaccinaţi, cipaţi, carnet de sănătate, paşaport internaţional, suflaţi în cur şi spălaţi cu şampon. Perfecţi din punctul oricui de vedere. Până în Jermania, nici dracu nu le-a avut treaba. Şi nici nu aveau de ce, din moment ce totul era absolut în regulă. În marea şi impresionanta Germanie, poliţia a oprit maşina. Să trecem cu vederea faptul că era vorba de patru femei în maşină, în toiul nopţii. Că nemţii nu-s recunoscuţi pentru galanterie, probabil de aia nu vor avea niciodată francezii la inimă. Vajnicii poliţişti germani nu s-au mulţumit cu actele în perfectă regulă ci s-au apucat să scotocească până la ultima piuliţă întreaga maşină. Prima dată au suspectat documente false. Că prea erau în regulă şi no, românii e proşti, dă-i în plm, n-au ştiinţă la întocmit documentele. După ce au puricat toată maşina, inclusiv bagajele personale, s-au gândit ei că no, fiind patru muieri fumătoare, sigur fac contrabandă de ţigări.
Mda, nemţii. Mă întreb ce-ar fi făcut un poliţist român. Probabil ar fi făcut o glumă relativ misogină, o aluzie sexuală după care le-ar fi dat drumul fără să le frece ridichea din nimic. În toiul nopţii.