Ideea e foarte simpla. Poţi să decizi de capul tău ce se întâmplă cu bănuţii pe care i-ai muncit şi pe care statul îi ia oricum, că vrei sau nu vrei. Şi face din ei autostrăzi (NOT), spitale (NOT), şcoli (NOT) şi multe alte chestii trebuincioase poporului.
Nu-i de musai, dar ar fi tare bine să fie. Donaţi cei 2%. Că doriţi să-i donaţi SMURD-ului, Deltei, fie unde o fi, donaţi-i. N-are sens să meargă în buzunarele statului. Nouă ne-ar fi tare de folos. Am putea steriliza mai mulţi căţei, am putea aduna mai mulţi căţei, am putea hrăni mai mulţi căţei. Pentru că în 99% dintre cazuri ne-am lovit de refuzuri, ne-am dezobişnuit să mai cerem ajutor şi ne-am preocupat doar prin propriile forţe de piticoţii de pe stradă. Dar donarea celor 2% vă e foarte la îndemână. Formularele sunt gata completate, trebuie doar completate datele personale şi gata. Pentru asociaţiile din România cei 2% înseamnă aur curat. Şi dacă aveţi dubii că asociaţiile spală bani iar feluriţi nababi se îndestulează la adăpostul voluntariatului şi societăţii civile, se prea poate. Dar nu la noi. Pe animallife.ro şi pe adopta-i.ro puteţi vedea cu ochii voştri că n-avem vile, maşini scumpe ci haine murdare şi tapiţerii pătate. Dar de care ne este foarte drag. Mulţămim pentru gest. Formularele se pot descărca aici.
Da, eu în primul rând, şi acum mă răsucesc de ciudă că n-am câştigat la loto şi nu-mi permit încă tarlaua de 3 hectare pe care să alerg vreo 20 de căţei. Dar şi restul lumii. Mai ales alea trei familii care s-au jucat de-a adoptatul căţelului şi n-au priceput că, precum un om, şi un câine se adaptează ceva mai greu la o nouă locuinţă. Nu stă în şezi din prima zi, nici nu dă lăbuţa după o săptămână. Şi, la fel, precum pruncii, orice pui, fie el de câine, mâţă sau hamster, în primele luni de viaţă cacă şi pişă. Că no, aşa suntem toţi, indiferent câte picioare avem. Prin urmare, Sibiul şi România vor rămâne fără Eustache. Sâmbătă de dimineaţă pleacă în Germania. Unde oamenii care o să o adopte plătesc o taxă şi plătesc sancţiuni de câteva mii de euro pentru dume d-astea cu “plânge, vi-l dăm înapoi”, “a făcut caca pe covor, luaţi-l de cilea”. Îmi pare tare rău de ea. Sincer, s-a calificat cu brio pe postul de al treilea căţel brilinskian însă, din păcate, spaţiul nu-mi permite acu. Poate altă dată, peste câţiva ani, o să dau peste un alt Eustach. Şi de ăla n-o să mai fiu nevoit să mă despart. Ultima poză cu Stăchiţă, în drum spre cipat şi spre făcut paşaportul internaţional. La fel de drăguţă. Vă pupă Stache pe toţi. Auf Wiederschen.
Că tot ne-o băgăm şi ne-o scoatem în români şi autorităţi în general, să vă povestesc un pic cam ce se întâmplă şi peste graniţe. În marea Germanie, tărâmul făgăduinţei, ţara punctualităţii şi a corectitudinii. Sau no, spre unde ne îndreptăm noi privirea de fiecare dată când suntem amărâţi şi ciufuţi că trăim într-o ţară pe care noi o considerăm adesea de căcat.
Săptămâna trecută, colegele mele de la Animal Life au dus în Germania un transport de 6 câini şi o pisicuţă. Au trecut prin toate furcile caudine ale birocraţiei. Căţeii, toţi vaccinaţi, cipaţi, carnet de sănătate, paşaport internaţional, suflaţi în cur şi spălaţi cu şampon. Perfecţi din punctul oricui de vedere. Până în Jermania, nici dracu nu le-a avut treaba. Şi nici nu aveau de ce, din moment ce totul era absolut în regulă. În marea şi impresionanta Germanie, poliţia a oprit maşina. Să trecem cu vederea faptul că era vorba de patru femei în maşină, în toiul nopţii. Că nemţii nu-s recunoscuţi pentru galanterie, probabil de aia nu vor avea niciodată francezii la inimă. Vajnicii poliţişti germani nu s-au mulţumit cu actele în perfectă regulă ci s-au apucat să scotocească până la ultima piuliţă întreaga maşină. Prima dată au suspectat documente false. Că prea erau în regulă şi no, românii e proşti, dă-i în plm, n-au ştiinţă la întocmit documentele. După ce au puricat toată maşina, inclusiv bagajele personale, s-au gândit ei că no, fiind patru muieri fumătoare, sigur fac contrabandă de ţigări.
Mda, nemţii. Mă întreb ce-ar fi făcut un poliţist român. Probabil ar fi făcut o glumă relativ misogină, o aluzie sexuală după care le-ar fi dat drumul fără să le frece ridichea din nimic. În toiul nopţii.
Din motive de lipsă de timp, de agitaţie, de trebi şi alte daravele care parcă nu se mai termină niciodată n-am apucat să vă relatez un aspect foarte important. Evident, Eustache. Micuţa kikusan a făcut ce a făcut şi a convins şi a doua serie de stăpâni să ne-o înapoieze. Au rezistat eroic 4 zile după care nici ei n-au mai rezistat. Cât pe ce să mă apuce disperarea şi pe mine. Daaaar, biata căţeluşă nu avea nicio vină pentru jeturile permanente care ieşeau din ea. Ci o megainfecţie urinară. Din fericire, am aflat şi am tratat. Iar acum, Stache e o nemaipomenită, având în vedere că am scăpat de excesele de pipi. Nu fac lobby inutil pentru piticanie, dar mă jur cu mâna pe orice carte sfântă că e cel mai dăştept căţel pe care l-am văzut vreodată. Cu tot regretul pentru Ţica şi Tănă, kindera rulz. Din nefericire, locul ei în casa noastră e luat de vreo nouă luni de Cătă. Azi mâine apare şi, din nefericire, Cătă bate Stache. Având în vedere că marţi părăsim Sibiul cu destinaţia Braşov, mai am 6 zile în care să îi găsesc un stăpân. Dacă vreţi cel mai meseriaş căţel din lume, o splendidă şi senzaţională, pliz, sunaţi la 0745.320.343.
Da, ne-a părăsit. S-a mutat la o familie foarte de treabă, în vecini. Parcă e așa de goală casa fără ea. E liniște, pot să merg în ciorapi fără să mă tem că dau peste un pișilic sau un răhățel, floarea a revenit la locul ei în bucătărie, ușile la camere sunt deschise, prosoapele nu mai stau pe jos sunt la loc în cui. Și totuși, mi-e dor de ea de nu mai pot. Ultimul filmuleț cu ea, de la tura de azi dimineață. Dragostea mea mică…
Să vă mai povestesc ce face toarşa Eustache. Cum Crăciunul l-am petrecut în localitatea natală, iar Eustache n-a primit invitaţie, fiind mai nou prin familie, a fost primit în gazdă de ceilalţi o sută de mii de căţei ai Andreei. Unde, să zicem, nu m-a făcut de ruşine. Adică s-a comportat normal, răcnind când îi era foame, halind toţi papucii care se puteau halea, de-astea de-ale căţelandrelor. Ne-am întors, am recuperat bestia şi am început din nou să îi căutăm stăpân. Imediat după ce a apărut prin gazete au început să sune telefoanele. Domne, da prinde şoareci? Da ciori alungă? No io ce să le zic oamenilor? Că n-am luat-o din cancerul de afară să o trimit iară în acelaşi frig da de data asta şi legată de lanţ? Aşa că i-am refuzat politicos pe varii motive şi am continuat să sper. Sâmbătă m-a sunat o familie tare drăguţă. Condiţii perfecte, oameni iubitori. Vezi să nu! Că Eustache aşa drag a prins de noi de a făcut tot ce i-a stat în putinţă să se întoarcă acasă. Le-a pişat patul, covoarele, mocheta, tot ce-a putut să pişe, le-a dărâmat bradul şi să zicem că au fost nevoiţi să-şi cumpere încă un bax de hârtie igienică. Aşa grijulie a fost Eustache. Prin urmare, aseară a sunat telefonul. Iar Eustache s-a reîntors acasă, la coşuleţul lui, mingiuca cu zăngănele, mopul pe care îl aleargă una-ntruna şi prietena ei Ţica. Io am ajuns să cred că se pişă intenţionat numa ca să dau io cu mopul să poată să mă alerge prin hol, mă jur. So, daca vreunul dintre cetitori are curajul necesar să se ia la trântă cu micuţa diavoliţă şi vrea să o strunească, cu dragă inimă vă răspund la 0745320343. Primul pas l-am făcut, a învăţat să nu mai facă treaba mare în casă. Mai rămâne povestea cu aia mică.
De câteva zile ne-a venit un amic ocazional în vizită. S-a înfințat pe la noi prin casă, ne-a făcut program complet, de uitat la televizor, de dormit, de trezit, de mâncat și de curățat. No, ne așteptam și noi ca respectivu să se simtă la un moment dat, că vine Crăciunul. Nu e frumos să stai neinvitat în casa oamenilor de Crăciun, nu? Să le mânci mâncarea, să le dai trezirea când vrea mușchiul tău, că tu ești nou pe cilea pe la Sighie. Prima zi l-am pizduit amarnic, a doua, așa mai cu juma de gură, a treia am râs pe înfundate la fiecare tâmpenie, într-a patra deja acopeream cu șlapii pipilicii de prin casă de teama crocobaurului (a.k.a. mujer și Anuca cea micuță care azi mâne vine pe lume). Am devenit prieteni foarte buni, toți 5. Așa că l-am invitat, ca pe orice prieten, să-și petreacă Sărbătorile cu noi. Poate pleca și mai târziu, că nu intră zilele în sac. Ba l-am rugat chiar și să ne ajute să împodobim bradul de Crăciun. Ca în orice familie. Say hello to Eustache, noul nostru prieten.
Ca să nu ziceți că n-a fost de cine știe ce ajutor, vă pun și niște pozici.
Dar așa, de încheiere. E Crăciunul și e păcat să vorbim măscări. Când m-am apucat acum doi ani de căutat căței sub coadă, adopții, curățenii, veterinari și alte cele din sectorul animal rescue mi-am promis că n-o să imput niciodată oamenilor faptul că nu iubesc maidanezii. Am încercat de fiecare dată să înțeleg și să respect decizia fiecăruia. Cu excepția lui Sergiu, și atunci așa, de tachinare, n-am comentat niciodată când vreun amic a ales un câine de rasă. Asta fără să însemne că nu am făcut lobby. Până azi. Poate și Eustache e de vină și faptul că fiecare minut pe care îl petrecem împreună mă face să-mi fie tot mai dragă, chiar dacă are față de Eustache. Duminică am fost cu ea în emisiune la Antena 1, poate, poate se miluiește careva și îi oferă un cămin. A fost prima dată când n-am avut nicio reacție. Două zile mai târziu, sună o tanti. O senzațională în conversație, sincer, mă topisem. Că a avut un cățel, a murit călcat de mașină și nu pot trăi o zi fără câine. Perfect bărbătesc, îmi zic în barbă. Până la telefonul de predare. Păi să vedeți, soțul, noi am avut doar câini de rasă, știți, soțul.
În câteva ore e Ajunul Crăciunului. Îmi țin limba în frâu și pun căpăstru gândurilor negre ce-mi trec prin cap. Îmi pare rău că n-ați vrut-o pe Eustache. Probabil o să vă luați un Westie din real cu 15 de milioane și o să-l arătați ca pe un bibelou tuturor amicilor. Asta o să fie, un bibelou. Nici pe departe cățelul acesta care se uită acum la mine luuung, cu boticul pe labe și cu dragoste și recunoștință. N-o meritați pe Eustache. Crăciun Fericit!
Din nefericire, nu trece nicio zi fără să dau de câte un cretin. Și de foarte multe ori, de mai mulți deodată. Nu zic că e plină lumea doar de dobitoci, dar pe ăștia ai tendința să îi vezi mai des, pentru că semnalizează, cât de proști sunt.
M-a apucat o gripă. Una de aia cum numai io fac, o dată la trei ani. Scurt pe doi, o zi întreagă de boleală, febră 39, frisoane, tușeală, tot tacâmul. N-ar fi cea mai mare problemă dacă doamna Brylynski n-ar fi gravidoasă. Dar fiind, vă dați seama că e o foarte mare problemă, prin urmare ne-am luat absolut toate măsurile de precauție. Inclusiv măști, pe care le-am purtat amândoi tot timpul cât am fost împreună. Mi se pare un lucru absolut normal, deși și noi ne-am amuzat un pic când ne-am văzut cum arătam cu ele peste față. Tot din păcate, am fost nevoiți să ieșim din casă pentru ceva birocrații ce țin de gravideală. Normal că mi s-a rupt franzela de ce-o să zică lumea, așa că am ieșit cu măștile pe față. Bă, io am rămas cretin de ce-am putut să văd. Se uita lumea la noi ca la leproși. Se fereau din calea noastră, se uitau luuuung, cu dezaprobare. Ba, un cretin cu mașină de Ilfov a oprit lângă noi la semafor și s-a apucat să-și dea coate cu bijba din dreapta, să se uite toți la marea minune. Penalilor, pricepeți și băgați la cap. În primul rând, ne facem un bine nouă, că n-avem chef să ne corcim virușii cu ai voștrii să dăm naștere la cine știe ce monștrii, mai ceva ca ăia din care ați ieșit voi. Apoi, vă facem un bine vouă, că e foarte ușor să iei o gripă. Îi spune porcină pentru că prinde la porci ca voi, d-aia. Orice ați face, nu reușiți să mă convingeți că sunteți mai mult decât niște idioți
P.S. Cățelușa e bine sănătoasă. Am botezat-o Eustache, că are față de Eustache și încă îi căutăm stăpân. Poate după Crăciun, că până atunci nu prea cred io că se va găsi vreun milos dispus să-și facă un pustiu de bine și să-i dea o casă. Așa că Eustache rămâne în familie pentru Crăciunul ăsta, cu prietenele ei Țica și Tănă. Dar dacă totuși vreunul vreți să faceți un bine, sunați-mă: 0745320343
De dimineaţă. Mă trezesc şi eu ca omul şi mă întind din toate încheieturile în faţa ferestrei. Curios să văd dacă a mai nins, dacă se vede maşina sub stratul de zăpadă, cât o să îmi ia să o curăţ, ştiţi voi, gânduri d-astea de dimineaţă de iarnă. Când văd o mogâldeaţă care se ţinea după unul şi altul care veneau sau plecau la servici. Tremura toată de zici că avea Parkinson, cu ţurţuri agăţaţi de fiecare păr, complet îngheţată. Am organizat rapid echipa de salvare, cu Ţica şi Tănă şi-am plecat după ea, sperând să nu fie atât de speriată încât să fugă de noi. Nici vorbă. S-a cuibărit în geaca mea de zici că acolo s-a născut, şi-a băgat boticul adânc în falduri şi a adormit. Atât de ostenită era. Evident că n-a refuzat bolul de lapte nici păturica pe care să poată dormi în căldura bucătăriei mele. Dar de abia acum începe partea grea. Normal că nu o pot lăsa din nou afară. Iarna e nemiloasă cu puiuţii, mai ales unul slăbuţ ca ea. Prin urmare, din momentul acesta îi caut un stăpân. Bun, milos şi care să vrea să o grijească, unul care să îi salveze viaţa. Dacă vreţi căţeluşa, sunaţi-mă degrabă, 0745.320.343. V-o ofer cu toată ceremonia, deparazitare, internă, externă, vaccin, carnet de sănătate, tot tacâmul. Mai are nevoie de nişte păpică şi un loc unde să doarmă. Vă rog frumos, faceţi-vă milă de un căţeluş, că tot vine Crăciunul.
Ştiu măcar şase copii care după campania de adopţii de sâmbătă nu vor avea în vocabular cuvântul Ţiba. Iar pentru mine, chiar şi atât e suficient.
E, nu chiar şi atât. Copiii au fost geniali, dar măcar pe măsură au fost şi căţei. Şi, până la urmă, şi noi. Din două ore cât plănuiam iniţial să stăm am stat patru şi am reuşit să dăm 7 căţeluşi din 10 câţi aveam. Am fi dat 9, dar doi dintre ei s-au întors după ce au fost adoptaţi. Unul dintre ei pentru că scheuna în casă şi potenţialii stăpâni l-au considerat factor disturbator, prin urmare l-au returnat în 30 de minute şi celălalt pentru că gaşca de studenţi nu s-a gândit că în ciuda faptului că au terminat liceul, tot la mâna părinţilor sunt. Şi au adus şi ei căţeluşul înapoi. Până la urmă, foarte bine. Am fost mai mulţumit să ştiu căţeii înapoi decât în mâna unor stăpâni îndoielnici sau înapoi pe stradă fără ştirea noastră. Prin urmare, sâmbătă la 3 revenim în Piaţa Mare, să speculăm momentul şi să dăm câââââţi mai muuuulţi căţeeeeeei.
