De câteva zile ne-a venit un amic ocazional în vizită. S-a înfințat pe la noi prin casă, ne-a făcut program complet, de uitat la televizor, de dormit, de trezit, de mâncat și de curățat. No, ne așteptam și noi ca respectivu să se simtă la un moment dat, că vine Crăciunul. Nu e frumos să stai neinvitat în casa oamenilor de Crăciun, nu? Să le mânci mâncarea, să le dai trezirea când vrea mușchiul tău, că tu ești nou pe cilea pe la Sighie. Prima zi l-am pizduit amarnic, a doua, așa mai cu juma de gură, a treia am râs pe înfundate la fiecare tâmpenie, într-a patra deja acopeream cu șlapii pipilicii de prin casă de teama crocobaurului (a.k.a. mujer și Anuca cea micuță care azi mâne vine pe lume). Am devenit prieteni foarte buni, toți 5. Așa că l-am invitat, ca pe orice prieten, să-și petreacă Sărbătorile cu noi. Poate pleca și mai târziu, că nu intră zilele în sac. Ba l-am rugat chiar și să ne ajute să împodobim bradul de Crăciun. Ca în orice familie. Say hello to Eustache, noul nostru prieten.
Ca să nu ziceți că n-a fost de cine știe ce ajutor, vă pun și niște pozici.
Dar așa, de încheiere. E Crăciunul și e păcat să vorbim măscări. Când m-am apucat acum doi ani de căutat căței sub coadă, adopții, curățenii, veterinari și alte cele din sectorul animal rescue mi-am promis că n-o să imput niciodată oamenilor faptul că nu iubesc maidanezii. Am încercat de fiecare dată să înțeleg și să respect decizia fiecăruia. Cu excepția lui Sergiu, și atunci așa, de tachinare, n-am comentat niciodată când vreun amic a ales un câine de rasă. Asta fără să însemne că nu am făcut lobby. Până azi. Poate și Eustache e de vină și faptul că fiecare minut pe care îl petrecem împreună mă face să-mi fie tot mai dragă, chiar dacă are față de Eustache. Duminică am fost cu ea în emisiune la Antena 1, poate, poate se miluiește careva și îi oferă un cămin. A fost prima dată când n-am avut nicio reacție. Două zile mai târziu, sună o tanti. O senzațională în conversație, sincer, mă topisem. Că a avut un cățel, a murit călcat de mașină și nu pot trăi o zi fără câine. Perfect bărbătesc, îmi zic în barbă. Până la telefonul de predare. Păi să vedeți, soțul, noi am avut doar câini de rasă, știți, soțul.
În câteva ore e Ajunul Crăciunului. Îmi țin limba în frâu și pun căpăstru gândurilor negre ce-mi trec prin cap. Îmi pare rău că n-ați vrut-o pe Eustache. Probabil o să vă luați un Westie din real cu 15 de milioane și o să-l arătați ca pe un bibelou tuturor amicilor. Asta o să fie, un bibelou. Nici pe departe cățelul acesta care se uită acum la mine luuung, cu boticul pe labe și cu dragoste și recunoștință. N-o meritați pe Eustache. Crăciun Fericit!
Din nefericire, nu trece nicio zi fără să dau de câte un cretin. Și de foarte multe ori, de mai mulți deodată. Nu zic că e plină lumea doar de dobitoci, dar pe ăștia ai tendința să îi vezi mai des, pentru că semnalizează, cât de proști sunt.
M-a apucat o gripă. Una de aia cum numai io fac, o dată la trei ani. Scurt pe doi, o zi întreagă de boleală, febră 39, frisoane, tușeală, tot tacâmul. N-ar fi cea mai mare problemă dacă doamna Brylynski n-ar fi gravidoasă. Dar fiind, vă dați seama că e o foarte mare problemă, prin urmare ne-am luat absolut toate măsurile de precauție. Inclusiv măști, pe care le-am purtat amândoi tot timpul cât am fost împreună. Mi se pare un lucru absolut normal, deși și noi ne-am amuzat un pic când ne-am văzut cum arătam cu ele peste față. Tot din păcate, am fost nevoiți să ieșim din casă pentru ceva birocrații ce țin de gravideală. Normal că mi s-a rupt franzela de ce-o să zică lumea, așa că am ieșit cu măștile pe față. Bă, io am rămas cretin de ce-am putut să văd. Se uita lumea la noi ca la leproși. Se fereau din calea noastră, se uitau luuuung, cu dezaprobare. Ba, un cretin cu mașină de Ilfov a oprit lângă noi la semafor și s-a apucat să-și dea coate cu bijba din dreapta, să se uite toți la marea minune. Penalilor, pricepeți și băgați la cap. În primul rând, ne facem un bine nouă, că n-avem chef să ne corcim virușii cu ai voștrii să dăm naștere la cine știe ce monștrii, mai ceva ca ăia din care ați ieșit voi. Apoi, vă facem un bine vouă, că e foarte ușor să iei o gripă. Îi spune porcină pentru că prinde la porci ca voi, d-aia. Orice ați face, nu reușiți să mă convingeți că sunteți mai mult decât niște idioți
P.S. Cățelușa e bine sănătoasă. Am botezat-o Eustache, că are față de Eustache și încă îi căutăm stăpân. Poate după Crăciun, că până atunci nu prea cred io că se va găsi vreun milos dispus să-și facă un pustiu de bine și să-i dea o casă. Așa că Eustache rămâne în familie pentru Crăciunul ăsta, cu prietenele ei Țica și Tănă. Dar dacă totuși vreunul vreți să faceți un bine, sunați-mă: 0745320343
Mă copile, tu când te faci mare, ce vrei să fii? Vreau să fiu el, aş zice eu.
Vorbind despre un dream-job. Cui nu i-ar plăcea să fie nenea ăsta. Să trăieşti printre animale, să fii atât de aproape de ele, să te joci cu ele şi în ciuda riscului care e atââât de evident, să poţi să te bucuri de viaţă. De când mă ştiu eu mi-am dorit să fiu el. No, nu chiar ca el, dar pe acolo, un angajat cât de neînsemnat la Animal Planet. Să fiu ăla care ţine de microfon când se înregistrează răgetul leului la căderea nopţii, sau… ce vis, să fiu cameramanul plecat vreo 6 luni un an prin păduri, filmând leoparzi, tigri şi alte pisicuţe de astea periculoase. Păcat că n-o să se întâmple niciodată
Ho băăăăăă, nu daţi ping-uri pe calculator. Există viaţă şi în afara monitorului. Alţi pinguini, de ăştia care dansează. Dacă io-s afon la ceva, păi îs afon la dans. Deci nu se lipeşte de mine nicicu. Ferească Dumnezău muierea care are tupeul să se danseze cu mine. Maxim să aibă papuci d-ăia militari cu bombeu metalizat. Că altfel sare de la 36 la 42 după primele cinci acorduri muzicale. Pe altă parte, în gloată, unde mă pot da la fund să nu ies în evidenţă, îs ca peştele-n apă. Dau din mâini ca morişca. Ş-apăi să ne vedeţi pe la nunţi, chefuri ş-alte paranghelii. Dansuri de dansuri ce ies p-acolo. Ne-am dezvoltat gustul pentru dansuri de grup în Tunisia. La africanii arăboi care se pricep de mama focului să facă şpactacol. Pentru că aveau nenumărate naţionalităţi printre turişti, băeţii s-au gândit foarte bine, să mulţumească pe toată lumea. Şi aveau muzichie din toate colţurile lumii. Inclusiv pentru românaşi. Acu, să zicem că Costi Ioniţă nu e chiar reprezentativ pentru muzichia românească (sau e?) da să-l auzi în buricul Africii, tot e ceva. Ş-apăi n-om fi noi d-ăia fiţoşi să renegăm o manea bună în mijlocul deşertului. Staţi liniştiţi, că şi io m-am dansat, dar de data asta filmam, cum mi se întâmplă mie mai tot timpul. Recunoaşteţi Simonoasa şi Adeloasa, îmbrăcate în alb să nu le tragă soarele şi Codruţoasa cea galbenă pe lângă ele. Bluza galbenă băăăă, nu căutaţi chineji, că de ăia nu erau. Io-s ăla din background care zghiară ca Tarzan pe autostradă. A, şi mai urmăriţi, pe la mijlocul filmului, rusnacul mutus dacicus cu căciuliţă arăbească în vârful capului. No, ăla îşi trăieşte viaţa (vreo 35-40 de ani).
Nush dacă aţi văzut filmul Rezervele, cu jucătorii de fotbal american expiraţi care se transformă în echipa câştigătoare, cu Keanu Reeves, no ăştia dansau când câştigau pe I will survive. Ştim şi noi aşa şi nu se iegzistă paranghelie la care să nu ne punem talentu în practică. Dar de la ce-am pornit. I-am găsit pe ăştia pe iutub. Şi-s foarte amuzanţi. Nu-i aşa că v-ar plăcea să vedeţi cunoscuţi dansând aşa? =))
Noroc, ce altceva. Probabil muierea şi-a consumat tot norocul când m-a luat de bărbat, de aia o fi prins-o ghinionul acu la maturitate . E, să zicem că nici înainte nu era printre cei mai norocoşi. Joi, ţineţi minte, ziua aia în care a nins de a rupt gardul. Lapoviţa transformată în ninsoare, apoi în zăpadă îngheţată. Prin urmare, acoperişurile pline de omăt. La muher parchează maşinuţa propretate personală sub geamurile Besericii Evanghelice din Piaţa Huet. Când să pornească de la muncă, ia maşina de unde nu-i. Cu spirit de observaţie foarte acut, se gândeşte că probabil e ascunsă sub maldărul cela de omăt care stătea acum pe locul unde îşi parcase maşina. Surpriză! Maşina chiar era sub tonele de zăpadă căzute de pe Biserică ). Cum arăta săraca, vai de steaua ei.
Adio parbriz
Primul lucru, am încercat să o ducem acasă. Dar ningea, parbrizul era ţăndări iar ştergătoarele s-ar fi făcut franjuri pe geamul făcut bucăţele. Am abandonat-o până la prima zi fără ninsoare şi aţă la Casco cu ea. Lumina-m-ar toţi arhanghelii pentru inspiraţia de a-i face Casco.
Adio "La multi ani Simo"
Pentru aducere aminte, şi pentru mai noii vizitatori ai Hambarului care nu pricep inscripţia de pe fostul parbriz, acilea aveţi dovada video a ghinionului proverbial pe care îl are maşinuţa asta. Nu zic nimic de stăpână, că iară dorm cu căţeii.
Nu e indicat să începi aşa o zi de luni, dar ce să-i faci. Ţine omul cât ţine, până răbufneşte. Ne întoarcem în timp, în locul atât de hulit şi blestemat din cauza cioporului de bulangii, bulevardul Mihai Viteazu, locul unde media nesimţiţilor pe metru pătrat este mai mare decât oriunde altundeva. După ce un Tico a fost filmat mergând pe trotuar şi claxonând pietonii, ca să se dea din faţa lor, băieţii au făcut un pas în spate. Nu se mai dau cu maşina pe trotuar, se dau cu scuterul. Da, da, tot ăia de era să mă iau cu ei la încingeli acu vreo juma de an. Aceiaşi nesimţiţi. Pe lângă ei, după cum o să puteţi vedea, altă şleahtă de şoferi pentru care niciun carosabil nu e prea mare şi niciun loc de parcare prea liber. Pe o distanţă de 50 de metri o să vedeţi nu mai puţin de cinci maşini parcate d-an pulea, în sfânta nesimţire. Şi Tursibistul din imagini de-abia reuşeşte să îi ocolească, timp în care în spatele lui se face coloană de maşini. Ce-aş mai pleca cu oglinzile lor, vaaaaai, de mama lor. Imagini, pe Brylu TV
Deci bă, dacă nu aţi văzut emisiunea de aseară de pe Realitatea aţi pierdut cea mai tare transmisiune în direct din istoria televiziunii româneşti. Ce Magda Ciumac, ce Tolea şi Ogică, deci Realitatea a rupt tot aseară. Emisiune despre demisia lui Dragnea, evident, se ajunge la cazul Gorbunov. Şiiiii, se dă legătura din studioul de la Bucureşti la Realitatea Tv Braşov. Unde apare un gealat, Nicu Dascălu, pare cunoscut numele, cred că e ceva bătăuş de K1 şi consilierul braşovean pe care nu mai ştiu cum îl cheamă pentru că mă prăpădeam de râs. Ăsta din urmă este patronul unei firme de protecţie şi pază, care păzeşte majoritatea caselor de schimb din Braşov. Şi începe transmisiunea. La Braşov, o singură cască, în urechea bătăuşului. Consilierul PSD-ist e întrebat despre taxa de protecţie pe care o ia de la casele de schimb. Şi el începe să citească de pe un blog, ceva poveşti nemuritoare cu consilieri PD-L şi PSD. Tatulici îi întrerupe monologul.
La 16:25, emisiune pe Antena 1 Sibiu despre soarta câinilor vagabonzi. Despre problemele pe care le creează, despre modul în care se pot rezolva aceste probleme şi, nu în ultimul rând, despre violenţele inutile la care bietele animale sunt supuse. Sibienii, ca de altfel toţi românii, se împart în trei categorii referitoare la această situaţie. Iubitorii, adică cei care îi protejează, îi hrănesc, le oferă asistenţă medicală, indiferenţii, cei pe care-i chişcă de câini, că-s mulţi sau că-s puţini şi înverşunaţii. Cei care nu ies din casă fără un par în mână, care pleznesc animalele în stânga şi în dreapta, indiferent dacă se manifestă sau nu violent. Îi înţeleg pe fiecare dintre ei. Eu sunt în postura iubitorului de animale, dar nu unul fanatic, care nu e în stare să înţeleagă un părinte care îşi vrea copilul protejat. Ca şi oamenii, câinii au momentele lor în care sunt violenţi sau agresivi. Când le e foame şi când sunt în perioada de împerecheri au tulburări de comportament. La fel şi oamenii, de-aia se iscă bătăi în striptease-uri. Cu toate astea, nu pot să admit răzbunarea ca armă. Omul este cel mai inteligent animal de pe planetă (uneori am dubii) şi tocmai din acest motiv ar trebui să raţioneze. Nu să împuşte câini, să îi spânzure sau să îi stâlcească în bătaie. În niciunul dintre cazurile de violenţe împotriva animalelor n-a fost vorba de animale agresive. Altfel n-ar fi putut să le lege de picioare sau să le pună laţul la gât şi să le spânzure. Au fost animale blajine, care nu încurcau pe nimeni. Din cauza asta asemenea fapte trebuie desfinţate şi condamnate până în pânzele albe. De asta mă duc în emisiune. Suntem, totuşi, în România anului 2009, nu în Papua Noua Guinee.
. E, să zicem că nici înainte nu era printre cei mai norocoşi. Joi, ţineţi minte, ziua aia în care a nins de a rupt gardul. Lapoviţa transformată în ninsoare, apoi în zăpadă îngheţată. Prin urmare, acoperişurile pline de omăt. La muher parchează maşinuţa propretate personală sub geamurile Besericii Evanghelice din Piaţa Huet. Când să pornească de la muncă, ia maşina de unde nu-i. Cu spirit de observaţie foarte acut, se gândeşte că probabil e ascunsă sub maldărul cela de omăt care stătea acum pe locul unde îşi parcase maşina. Surpriză! Maşina chiar era sub tonele de zăpadă căzute de pe Biserică 
). Cum arăta săraca, vai de steaua ei.
