Gnochi amore, natarailor

Care sunteţi voi şi care n-aţi mâncat de astea de când v-o adus mumele voastre pe lume. Pff, ce ştiţi voi. Că aţi muri de foame dacă n-aş mai fi şi io pe cilea. Sau, eee, nu chiar. Că n-am mai pus o haleală de vreo luni bune de zile. Inaniţia vă păştea dacă stăteaţi să vă dau eu mură-n gură bunătăţuri culinare.
Povestea e scurtă, rapidă şi la obiect. Evident că n-am inventat io reţeta asta deşi în anumite cercuri mi se mai spune da Vinci al bunătăţurilor culinare (îmi permit, că Băgă e în concediu şi n-are cine să facă gât pe cilea). Dacă n-are usturoi şi slană e absolut evident că patentul nu-mi aparţine. Cu nume italian, reţetoana vine din Jermanica, de la singurul bucătar amator de talie profesionistă pe care îl cunosc, pe numele lui de cod culinar, Gulie.
Ei, de fiecare dată când Gulie revine în Românica, şi asta se întâmplă în fiecare an, vine cu câte o reţetă nouă care să ne desfete nouă papilele. Încă e antologic anul în care a făcut chilli con carne şi pentru că am gătat două sticle de tequila am beut ţuică cu muşte pe fundul sticlei. A mai făcut paella, vitel nush de care, te miri cu ce noutăţi vine. Anul cesta a apărut cu plăşi pline de roşii şerii tu că mie mi-e ruşine, neşte chestii din cartofi, frunzi, usturoi şi un hălcău de parmezan. Frunzile frumos odorizate erau busuioc, barabulele snopite pân au devenit gnochi şi hălcăul de parmezan era julit din standul italienesc de printr-un carfur sau koifland. Din cauză că n-am avut răbdare să termine mâncarea ca să mă dau la cele trei sticle din vin roşu şi eram mai atent pe fundul paharului decât la tigaie, am rămas fără know-how-ul reţetei şi a trebuit să reconstitui reţeta prin aburi de alcool, din comentariile si interjecţiile auzite printre sorbituri. Prima dată n-a ieşit chiar, chiar, că vinul din memorie mi-a dictat să pun busuiocul impreună cu usturoiul la călit iar eu pe Bachus nu-l contrazic, să ne fie clar. Ceea ce a dus la distrugerea celei mai mici impresii de gust de busuioc. Nah, a doua oară mi-a ieşit mai de doamne-ajută. Faceţi aşe. Pic-pic-pic-pic-pic. Adică cinci pici de ulei de măsline într-o tigaie musai de teflon. Aruncaţi colea gnochii şeia din cartofi şi lăsaţi să se perpelească până când prind culoare de grecoaică ţinută în soare. Adică maroniul acela pervers. Când deja sunteţi cu gândul la te miri ce bunăciune, întrerupeţi visul, că acilea nu facem filme porno ci mâncare şi scoateţi aşa fain gnochii din tigaie. Reveniţi cu câţiva pici de ulei de măsline şi aruncaţi cu boltă nişte usturoi feliat mai bădăran. Scurt, că se maroneşte repede şi-apoi pute, strică toată mâncarea. Dupe usturoi urmează cu promptitudine roşiile şerii. Cel mai probabil n-o să găsiţi unele suficient de valabile, adică roşii şi dulci aşa că puneţi şi un vârfuleţ de zahăr. După care treceţi la zdrobit roşile în tigaie până încep să samene a sos. Puneţi în el ce vrea muşchiul vostru dar nimic în afară de sare şi piper. Când sosul e pe placul vostru, (adică după ce l-aţi ars că n-aţi ştiut cât să îl ţineţi muhahahah) rapideanu o mână sănătoasă de busuioc. Nu vă zgârciţi, că nu voi aţi stat în soare să îl culegeţi. Tăiaţi la fel de ciobăneşte, nu vă stresaţi să îl mărunţiţi. Şi cât de repede, săriţi şi cu gnocii peste. Sper că până acum măcar unul dintre voi şi-a pus întrebarea ce facem cu parmezanul? Că de nu înseamnă că mi-am răcit gura de pomană. Ăla trebe ras cu totul. Nu vă uitaţi că aţi dat 15 lei pe 200 de grame şi nici nu vă zgârciţi la din ăla de 3 lei că după aia ziceţi că vă dau reţete de căcat. Aşadar, jumătate din răsăciune puneţi rapid peste tot maglavaisul. Aaa, am fost deştept că v-am zis tigaie teflonată, nu? Noa, parmezanul ăla o să dea vaisul din maglavais. Şi o să iasă un papalaci de toată frumuseţea. Când îl scoateţi din tigaie şi îl puneţi în farfurie, nu fiţi ţărani, puneţi şi voi acolo două-trei fire de busuioc să arate fain şi mai aruncaţi nişte parmezan. Ş-apăi pe sară când va sări muierea pe voi şi-o să faceţi un copil turbat ca al meu, să v-aduceţi aminte. FĂRĂ ALCOOL N-ARE NICIUN SENS REŢETA ASTA!!!

Maine, targ de haine in Atrium Cafe

Pregăteşte-te pentru o toamnă şic şi vino în acest week-end la târgul The big iSHOES! Alege-ţi cele mai frumoase haine de autor, cei mai cool pantofi şi cele mai funky genţi şi bijuterii la The big iSHOES.
Te aşteptăm la Atrium Classic Cafe, în Piaţa Mică din Sibiu, sâmbătă şi duminică, 28 – 29 august, între 10.00 şi 20.00. Intrarea este liberă!
Probează şi cumpără creaţiile unicat de la Da Capo, dar şi pe cele ale unor designeri străini aduse de Tuxedoconfessions, tricourile şi poşetele Motzilov, pantofii Lust of Creation şi Minelli Boutique, hainele vintage de la Vintage Boutique şi inelele Izabellei Petruţ. O apariţie specială la The big iSHOES vor fi cele trei proaspăt absolvente ale Universităţii de Artă şi Design de la Cluj. Renata Rakossy, Maria Hera şi Raluca Popa îşi vor expune pentru prima dată creaţiile în cadrul târgului de la Atrium Classic Cafe, The big iSHOES încercând astfel să încurajeze şi să promoveze designerii români aflaţi la început de drum.
După ce ţi-ai împrospătat garderoba, poţi să te relaxezi cu una dintre cărţile despre modă şi design vestimentar propuse de Tuxedoconfessions şi, bineînţeles, cu The big iSHOES – cocktail-ul creat special pentru acest eveniment de Atrium Classic Cafe. În zona de bar te aşteaptă şi Food Corner-ul unde poţi degusta preparatele bucătăriei Atrium, dar şi o mulţime de tarte delicioase cu fructe.
În Colţul de Artă, pictoriţa Adina Tudor îşi va expune tablourile şi va face o demonstraţie de pictură în creion şi acuarelă.
Târgul The big iSHOES, organizat de Tuxedoconfessions, se desfăşoară în spiritul mişcării slowretail, care încurajează oamenii să înlocuiască shopping-ul la mall cu relatia directă client-designer/creator. Slowretail este o mişcare născută din protestul faţă de uniformizare şi lipsă a valorilor. Slowretail este cultura individualităţii, a lucrurilor de calitate, unice, care inspiră.

M-as duce. Dar cand?

Phoenix cântă luna aceasta în Sibiu. Nu înjuraţi că nu vă spun când, pentru că ştie `mniezău când or cânta. Prima dată, oraşu s-a umplut de afişe. Phoenix, 23 august, pe Stadionul Municipal. Ieeee, concert pe stadion. Gigea, gigea. Bin că nu mi-am luat belet. Că imediat ce au pus afişele s-a şi anunţat că atunci joacă Voinţa pe Municipal, deci canci concert. Probabil oamenii s-au rearanjat rapid, au depus cerere la Primărie şi li s-a aprobat Piaţa Mare pentru 26 august. Deci nu în 23. Deşi oraşu e plin de afişe. Tura-vura, se vând bilete şi pe net, pe vreaubilet.ro. Unde cetiţi şi voi ce scrie şi cruciţi-vă. Symphoenix, 23 august, Piaţa Mare şi la descriere, trupa Symphoenix va cânta în 26 august, de la ora 18, în Piaţa Mare. No, deci când e până la urmă? Site-ul primăriei îl dă în 26. Şi cum în Primărie sunt oameni citavi, io merg pe mâna lor. Dacă vă intere, beletele sunt 75 de lei la VIP, 50 la scaune şi 25 la d-an picioarelea. Pariem că nu se strâng 500 de spectatori? Foto: Bistra online

Isterie. Ca la noi, la nimeni

După cum majoritatea cetitorilor însemnărilor online ale Crocodilului ştiu, muierea s-a divizat precum o amibă acum aproape şase luni de zile. Şi-a adus pe lume o pruncă genială, faină foc şi cu viaţă în ea grămadă. La momentul cu pricina, totul a mers ca pe roate. Pruncul, bine sănătos, mama, la fel, cu o mică excepţie. Maternitatea nu avea atunci vaccinul BCG, vaccinul care se dă împotriva tuberculozei. Ulterior, mergând din doctor în doctor am aflat şi faptul că România e o ţară foarte riscantă din punctul de vedere al acestei boli. Pe şleau, colcăie tuberculoza în români şi orice horcăitor e potenţial purtător al virusului. No, chiar atunci pe moment, nu ne-am panicat fiind în euforia divizării. Dar cum lunile au trecut iar vaccinul tot nu apărea, am început să ne cam căcăm pe noi. Başca faptul că am aflat că după şase luni e mai complicat de administrat vaccinul, pentru că trebuie două înţepături şi e posibil să nu îşi facă efectul. Iar Cătă face 6 luni taman luni. Acum două săptămâni, circa la care suntem arondaţi a făcut campanie de vaccinări. Dar la cât noroc am avut cu ea, trebuia să apară şi un minim de ghinion, iar pitica a făcut febră exact în ziua în care trebuia să ia înţepătura. Prin urmare, a ratat vaccinarea. Ce variante avem acum? Păi, să mergem să o vaccinăm în spitalul TBC??? WHAT? Adică după ce am ferit-o şase luni de tot omul ce s-a apropiat de ea să o duc acum în mijlocul focarului? Că tebeciştii nu-s ţinuţi sub cheie în spital, se plimbă fleandura din magazin în magazin. De neacceptat. Varianta B. Maternitatea. Acum sunt vaccine, Cantacuzino fabrică din nou, dar la maternitate nu se putea acum o săptămână pentru că acolo se vaccinează doar nou-născuţii nu şi sugarii. Azi, printr-o minune, se poate. Aşa că ţineţi pumnii piticei, să fie curajoasă şi să nu le spargă geamurile, că n-avem buget de calamităţi.
Care era, totuşi, şpârla cu vaccinul? Păi BCG-ul era produs de Institutul Cantacuzino în care, eu personal, cred până în pânzele albe. Singurii oameni întregi la cap din tot sistemul medical românesc. Institutul a trebuit însă să schimbe linia tehnologică de înfiolare, chestie care, evident, nu s-a petrecut la timp. Că la noi dacă spui că o lucrare durează şase luni sigur îţi ia de la doi ani în sus. Prin urmare, la sfârşitul anului trecut, pla vaccine. Patru sau cinci luni niciun prunc n-a primit BCG-ul până onor Guvernul s-a decis să îl cumpere. De la Unicef, de unde altundeva. Şi, din fericire, nici nu pute a tun pentru că s-au dat cam 80 de mii de dolari pe 1 milion de doze. Poate ar trebui să pună deoparte şi nişte bănuţi pentru reparaţiile conexiunilor nervoase ale mamelor. Că prin ce-au trecut, Doamne Fereşte.

Fugiti cat vedeti cu ochii

Dacă mi-e frică de ceva pe lumea asta nu mi-e de şerpi veninoşi, de cocalari umflaţi cu Naposim, mi-e frică de spitale. Doamne fereşte să n-ajungi cumva prin vreunul din spitalele din patrie, că ai belit franzela în felii subţiri ca foaia de hârtie. Probabil de-asta nici măcar analizele nu mi le-am făcut vreodată şi probabil o să mai curgă multă apă pe Mureş până intru eu de bunăvoie într-un spital. Dar când e musai, e de musai. Piticu, a.k.a. cumnatu, a suferit o pacoste la tendonul lui Ahile. Căcat se întâmplă sau shit happens. Iar cum natura face dar nu şi desface, e de musai să apeleze la medic. Zis şi făcut. Ne trezim cu noaptea în cap să pornim spre spital. Ghetosul de el, cu piciorul în ghips şi două cârje ataşate de cele primite la naştere. Reuşim şontâc-şontâc să ajungem până la spital, la secţia de Ortopedie. Ştiu că nu e o surpriză, doar ştim cu toţii unde trăim, dar să pui secţia de Ortopedie la ultimul etaj, la ULTIMUL ETAAAAJ, mi se pare de-a dreptul absurd. Tot omul cu piciorul rupt trebuie să se chinuie de mama focului să urce toate scările alea ca să ajungă în salonul supraaglomerat, cu paturi puse în orice colţişor mai liber. A, ca să nu uit de uşa care e tot timpul închisă, să nu cumva să vină vreun vizitator în afara orelor de program. Închisă, frumos, cu cartelă, ca tu prostul să stai într-un picior, rezemat în cârje şi să baţi ca vita în uşă rugându-te să îţi deschidă cineva ca să poţi pune şi tu curul jos pe un scaun. Ai de minţile mele… Foto

Florian AARON

S-a născut la Rod, o comună lângă Sibiu. Învaţă iniţial la Sibiu (posibil la Colegiul Gh. Lazăr), apoi la Blaj, la şcoala greco – catolică. Studiile universitare şi le realizează la Pesta.
Pleacă în Ţara Românească şi devine profesor la Şcoala Centrală de la Craiova şi apoi la Goleşti (aici publică prima sa foaie volantă) iar de acolo va pleca ca profesor la Colegiul Sf. Sava din Bucureşti. Pasul următor va fi, normal, spre Universitatea din Bucureşti, după deschiderea acesteia de către Al. Ioan Cuza. Scrie mai multe manuale, printre care cel de istoria Ţării Româneşti („Idee repede de istoria printipatului Tării Rumânesti”), devenit cel mai important manual al generaţiei paşoptiste.
S-a implicat activ şi în viaţa politică a mijlocului de secol XIX românesc. În 1837 va fonda primul ziar românesc, evident denumit „România”. Va fi nu numai participant dar şi unul dintre liderii de opinie ai Revoluţiei din 1848. se implică în procesul de unificare a principatelor româneşti. Va lucra în cadrul Ministerului Instrucţiunii.
Se dedică istoriei, publicând mai multe studii dedicate ideei de „naţiunea română”. Printre studiile sale, remarcăm o biografie a lui Mihai Viteazul („Mihaiu Bravulu,: biografia şi caracteristica lui, trase din istoria Ţării Româneşti”) în 1857. De asemenea va publica un dicţionar francez – român.
Moare în 1887.
Text în cadrul campaniei 10 mari sibieni

Cei 200 de mari sibieni

Da, asta-i o idee care îmi place. Nu neapărat pentru finalitatea acestui top cât pentru faptul că o grămadă de oameni, şi aici chiar cred că e vorba de o grămadă de oameni, vor afla nenumărate informaţii absolut preţioase despre cei care băteau acum 100, 150 sau 200 de ani pavajul Sibiului. Nu ştiu cât de mult va conta cine va fi sibianul cel mai cel. Dar mi-ar plăcea să aflu mai multe despre baronul Brukenthal, despre Radu Stanca şi mi-ar plăcea şi mie să ştiu cine sunt cei 200 din lista publicată de Răzvan şi Tudor. Ca să nu mă mai uit ca prostul la te miri ce placă comemorativă şi să n-am habar cui îi e închinată. Îţi trebuie multă răbdare şi ştiinţă ca să poţi să aduni informaţii despre 200 de oameni care au trăit cu zeci sau sute de ani în urmă. Şi de asta cred că merită sprijinit proiectul 200 de mari sibieni. Chit că io-s devean.

Vineri incepe Transilvania Tattoo Expo

Dacă încă nu v-aţi făcut program pe weekend, puneţi Sibiul pe harta deplasărilor. Nu de alta, dar începe în sfârşit spectacolul. Aşa de adormit de-a lungul anului, Sibiul se trezeşte de cum dă iarba şi soarele o ţâră mai puternic. Şi când se trezeşte, apăi să te ţii. Vineri încep două festivaluri senzaţionale, Festivalul Internaţional de Teatru şi, my favourite, Transilvania Tattoo Expo. Adică tatuaje, rock şi valuri de bere. Iar dacă v-a trecut prin cap să vă desenaţi ceva pe piele dar n-aţi avut inspiraţie/tupeu, acu e momentul. Ia vedeţi cine tatuează.

• James este cel mai reprezentativ produs al şcolii de tatuaj din Ungaria, de unde provin unii dintre cei mai celebri tatuatori din lume. Specializat pe stilul realistic, el este unul dintre puţinii din lume care au capacitatea să transpună pe piele orice fel de imagine, de la fotografia unei persoane până la scene complexe cu multe personaje sau peisaje subacvatice care par ca prind viaţă folosindu-se de anatomia şi mişcarea corpului.
• Takami aduce din Ţara Soarelui Răsare cultura samurailor prin îmbinarea armonioasă a elementelor şi tehnicilor tradiţionale vechi de mii de ani cu temele moderne. A fost premiat la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri, cum ar fi cele de la Londra şi Milano, unde participă doar artişti de elită.
• Ovidiu este unul dintre cei mai valoroşi artişti sibieni. E în căutarea unui loc pe scena celor mari şi se străduie să creeze în România o comunitate de artişti care să reprezinte ţara cu succes la festivalurile din lume. A adus României 7 premii internaţionale iar următorul său proiect este lansarea primei reviste de gen din România.
• Mike Skiver este o legendă vie, un Elvis Presley al tatuatorilor. A fost prezent la primele convenţii din SUA şi mai apoi la mai toate evenimentele din Europa. Este unul dintre puţinii care a trăit întreaga istorie a acestei arte. Mike este o adevărată enciclopedie a tot ceea ce înseamnă tatuaj. A deschis în State un muzeu de maşini de tatuat.

Ediţia din acest an a Transilvania Tattoo Expo aduce o nouă premieră. Un grup de elevi ai Liceului de Artă din Sibiu vor participa într-un proiect de art fusion, împreună cu body-paint-eri pentru crearea unei lucrări nemaivăzute în România, o surpriză pentru vizitatorii sibieni. Festivalul începe în 28 mai iar accesul se face pe bază de bilet. Preţul biletului pentru o zi este de 15 lei iar al unui abonament pe 3 zile este de 30 de lei. Pentru sibieni este o ocazie unică de a îşi imprima pe piele desene realizate de unii dintre cei mai valoroşi artişti din lume la preţuri mult mai mici decât cele obişnuite. Deci, şi ieftin şi de calitate. Başca faptul că bem sigur şi o bere acolo .
P.S. În poză e un tatuaj făcut de James. Deci vedeţi ce poate face omul.

Doar in Romania

Aş vrea să încep cu “nu credeam că se va întâmpla aşa ceva”. Dar n-am de ce să mint, pentru că nu mă mai surprinde nimic când vine vorba de români. Că ţara, săraca, n-are nicio vină că s-a nimerit cu ăi mai potlogari localnici de pe tot teritoriul bătrânului continent. Probabil toată lumea ştie că Oltchim Râmnicu Vâlcea joacă finala Ligii Campionilor la handbal feminin. Cu Viborg, dacă nu ştiţi, şi rău e dacă nu ştiţi pentru că un asemenea eveniment merită sărbătorit de o ţară întreagă, fie că vă place sau nu handbalul. Eniuei. Finala se va desfăşura în sistem tur-retur. După cum e şi normal, ambele meciuri urmează să fie televizate pentru că un asemenea spectacol se vede o dată în 10 ani dacă nu te cheamă Danemarca sau Norvegia, că atunci îl vezi an de an. Şi ce se întâmplă în draga noastră ţară. Danezele au terminat rapid negocierile cu televiziunea care transmite meciul tur. Ţac-pac, meciul va avea loc de la ora 17:15, în 8 mai. Dar la noi evident că nu se putea. Ora de disputare a partidei a trebuit să fie stabilită prin medierea EHF. Clubul dorea ca meciul să se dispute în 16 mai ProTV-ul ţinea morţiş să fie 15 şi de la ora 20:30. Până la urmă s-a căzut la pace iar meciul va avea loc în 15 mai, la 20:45. Adică ProTV a făcut o concesie de 15 minute singurului club din România care joacă o finală de Liga Campionilor de la Steaua încoace. Adică exact ce presimţea Radu Naum că se va întâmpla. Avem împământenită o lipsă crasă de respect şi o desconsiderare totală faţă de interesul naţional. Întotdeauna primează interesul propriu. Eu să am rating, mie să-mi curgă banii. Mi se rupe dacă pierde Oltchimul că vând cu 15 mii de euro secunda de publicitate.
Şi acu vă întreb eu. Cum pizda măsii se poate întâmpla aşa ceva? 24 de ore sunt o diferenţă enormă pentru recuperarea unui sportiv. Cum îţi permiţi tu, ca televiziune, să faci o asemenea măgărie şi să intervii peste decizia unui staff tehnic, tu, care în afară de bani şi rating nu mai ai nimic altceva în faţa ochilor? Cum e posibil să rişti un meci de o asemenea importanţă doar pentru că românii o belesc duminică seara pe Acasă şi nu pe ProTV? De ce trebuie să se întâmple ţigăneli de genul acesta doar la noi? Iar ultima întrebare, ProTV a verificat când a fost ultima dată când Oltchim a jucat o partidă la ora aia? Că vii cu pretenţii de 20:45 când ele au jucat mai tot timpul de la 17 sau de la 18 şi sunt obişnuite cu orele respective. Doamne feri să pierdem din motivele de mai sus. Că numa vina ahtiaţilor de rating va fi.

Foto: Rompres

Despre haleala si cascat gura in Sibiu

Are tare mare dreptate prietenul Alexa. Suntem prea înverşunaţi în ultima vreme şi prea numa cu tunurile pe tot şi toate. Şi sunt atâtea locuri faine de care uităm sau ne aducem aminte doar de necesitate. Ia să vedem, care pe unde îşi pierde timpul.
Ca orice nehală, evident că mă începem lista cu haleala.
Kebabul de la turcii de lângă Dumbrava e demenţial. O fi el 12 lei, dar vita e vită iar amestecul e nemaipomenit de bun. Doar lenea mă împiedică să nu o tai în fiecare zi până acolo. Ca situaţii de urgenţă, nici şaorma de la Simba nu e rea, mai ales acum că e şase lei. Când vine de-o zamă, pe Târgu Peştelui, parcă, restaurantul românesc îşi face toţi banii. Din nefericire pentru papilele mele gustative, rotiseria din Piaţa Mică a dat ortu. Pfiii, ce pui bun era acolo. Muzică populară şi apă minerală la sticlă de sticlă. Mă apucă poftele. Iar dacă e de miau-miau, deşi n-am călcat acolo decât de două ori, la Hilton fac un biftec bestial. Ideal ar fi să mergeţi cu cineva care să plătească el masa. Iar nocturn, evident după o beţie, şi puiul rotisat de pe Vasile Aron îşi face treaba.
De beute, după ce s-a închis tequilăria arăbească de pe Papiu Ilarian întotdeauna Oldies. Deşi nici p-acolo n-am mai ajuns de mult şi probabil îmi duc dorul chelneriţele cu care jucam Twister praştie de beţi pe la 3 dimineaţa. Pentru oameni cu program cuminte, cum am eu acuma, locurile de cafea sunt clasice. Fellini, pentru că e aproape de redacţie şi de acolo iei pulsul a tot ce înseamnă justiţie în Sibiul ăsta. Cred că sunt mai mulţi avocaţi în Fellini decât în Tribunal. Iar apoi, GoIn e bătut în cuie. Nu e săptămână să nu dăm pe-acolo măcar pentru o cafea. În special joia după conferinţa de presă de la Primărie. Dacă are cineva ciudă pe ziarişti şi pune o bombă în GoIn joia pe la 11 jumate, vă garantez io că a doua zi nu mai apar vreo două ziare iar televiziunile o să dea reluări o bună bucată de vreme. Daaar, când am oaspeţi, mai ales din ăia pe care vreau să îi impresionez, de fiecare dată îi duc la Cafe Wien. Mi se pare cea mai frumoasă cafenea din oraş şi, în plus, am un crush pentru chelneriţa mignonă de acolo. Staţi liniştiţi, Moţoaca e ostenită şi prea ocupată cu copilul ca să vadă ce aberez io pe cilea )