Domestic vine la Sibiu inaintea lansarii oficiale

Adrian Sitaru e unul dintre cei mai buni regizori români din noul val. Nu zic asta pentru că e prieten de-al meu, devean get-beget și fost coleg la cel mai tare liceu din România, Decebalul din Deva. Ci pentru că chiar este. „Pescuit Sportiv”, „Din dragoste cu cele mai bune intenții”. Dacă nu le-ați văzut sigur ați auzit de ele. Filme super premiate în numeroase festivaluri. Adi a terminat un nou film. Domestic pe numele lui din buletin, o comedie spumoasă, o poveste a copiilor, adulților ÅŸi a animalelor care conviețuiesc sperând la o viață mai bună.

 „Mă gândesc că avem o mare nevoie de animale ÅŸi ele de noi, de aici am realizat cât de mult ne iubim ÅŸi ne mâncăm în acelaÅŸi timp, la propriu, animalele. Am încercat să pun în film toate astea prin ochii unui copil pentru care viața este simplă, crudă, misterioasă ÅŸi foarte amuzantă în acelaÅŸi timp, iar adulții sunt la fel: buni, cruzi, fără logică dar foarte amuzanți ÅŸi… mă opresc aici. Restul în film”, spune Adi

Acum, despre partea interesantă pentru noi, sibienii. Lansarea oficială a filmului e programată săptămâna viitoare. Noi avem ocazia să îl vedem în 16 martie, adică sâmbătă, la Teatrul Gong, de la ora 19. Și nu oricum, ci în prezența unei mari părți a echipei. Regizorul Adrian Sitaru, directorul de imagine Adrian Silișteanu și actorii Adrian Titieni, Ioana Flora, Sergiu Costache și Dan Hurduc – la doar 9 ani, mezinul echipei filmului -, se vor întâlni cu publicul din Sibiu și vor povesti întâmplări amuzante de pe platourile de filmare, unde protagoniști au fost, pe lângă actori, și partenerii lor necuvântători: un iepure, o găină, o pisică, un câine ÅŸi un porumbel.

Filmul va avea alte două proiecții la Sibiu: marți, 19 martie, de la ora 19.00, la Teatrul Gong, și sâmbătă, 30 martie, de la 18.00, la Studioul Astra Film. No. Sâmbătă ne vedem la film. Și, pentru cine dorește un cado, cu un comentariu lăsat aici aveți șansa să câștigați o invitație de două persoane la premiera locală a filmului.

One Comment

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *