Pesedisti idioti

Nu cred că e niciun secret. Nu mi-au plăcut niciodată pesediștii. N-aș putea să pun degetul pe rană și să spun exact de ce, dar am un jenesequoi cand vine vorba de prea mulți trandafiri. Între timp m-am scârbit de tot și de politică, probabil de aia nici nu i-am amintit prea des în ultimul an. Daaar, asta e prea de tot.
Priviți acilea mașinărie de partid. Nu, nu în articol. Articolul e chiar ok. Și e încântător să vezi un politician, oricare ar fi el, că nu face sluj și se pișă împotriva vântului. Felicitări pentru ouă. Citiți o țâră comentariile, în special de la numărul șase în jos. Retardul de partid, că altfel nu pot să îi spun, pune 12 comentarii… atât am numărat, că m-am plictisit. În care joacă diferite roluri. Ba mai mult, la un moment dat își răspunde tot lui. Ba e pensionar, ba e tânăr tsd-ist, ca să sintetizez, e în permanență idiot. Da nu așa, cretin de de abia îl suportă pământul. Variantele îs două. Dacă e pensionarul din prima fază, hai că mai are o scuză. Ce dracu, nu ne-am născut toți cu tehnologia în brațe. Dacă e tânărul tsd-ist din al doilea rol atunci să facă un pas în față și să-și dea două palme de nătărău care n-a auzit în viața lui ce e ăla IP. Ce luzeri, să-mi bag!

Despre haleala si cascat gura in Sibiu

Are tare mare dreptate prietenul Alexa. Suntem prea înverşunaţi în ultima vreme şi prea numa cu tunurile pe tot şi toate. Şi sunt atâtea locuri faine de care uităm sau ne aducem aminte doar de necesitate. Ia să vedem, care pe unde îşi pierde timpul.
Ca orice nehală, evident că mă începem lista cu haleala.
Kebabul de la turcii de lângă Dumbrava e demenţial. O fi el 12 lei, dar vita e vită iar amestecul e nemaipomenit de bun. Doar lenea mă împiedică să nu o tai în fiecare zi până acolo. Ca situaţii de urgenţă, nici şaorma de la Simba nu e rea, mai ales acum că e şase lei. Când vine de-o zamă, pe Târgu Peştelui, parcă, restaurantul românesc îşi face toţi banii. Din nefericire pentru papilele mele gustative, rotiseria din Piaţa Mică a dat ortu. Pfiii, ce pui bun era acolo. Muzică populară şi apă minerală la sticlă de sticlă. Mă apucă poftele. Iar dacă e de miau-miau, deşi n-am călcat acolo decât de două ori, la Hilton fac un biftec bestial. Ideal ar fi să mergeţi cu cineva care să plătească el masa. Iar nocturn, evident după o beţie, şi puiul rotisat de pe Vasile Aron îşi face treaba.
De beute, după ce s-a închis tequilăria arăbească de pe Papiu Ilarian întotdeauna Oldies. Deşi nici p-acolo n-am mai ajuns de mult şi probabil îmi duc dorul chelneriţele cu care jucam Twister praştie de beţi pe la 3 dimineaţa. Pentru oameni cu program cuminte, cum am eu acuma, locurile de cafea sunt clasice. Fellini, pentru că e aproape de redacţie şi de acolo iei pulsul a tot ce înseamnă justiţie în Sibiul ăsta. Cred că sunt mai mulţi avocaţi în Fellini decât în Tribunal. Iar apoi, GoIn e bătut în cuie. Nu e săptămână să nu dăm pe-acolo măcar pentru o cafea. În special joia după conferinţa de presă de la Primărie. Dacă are cineva ciudă pe ziarişti şi pune o bombă în GoIn joia pe la 11 jumate, vă garantez io că a doua zi nu mai apar vreo două ziare iar televiziunile o să dea reluări o bună bucată de vreme. Daaar, când am oaspeţi, mai ales din ăia pe care vreau să îi impresionez, de fiecare dată îi duc la Cafe Wien. Mi se pare cea mai frumoasă cafenea din oraş şi, în plus, am un crush pentru chelneriţa mignonă de acolo. Staţi liniştiţi, Moţoaca e ostenită şi prea ocupată cu copilul ca să vadă ce aberez io pe cilea )

Jale, mare jale

N-am crezut că o criză economică o să aducă şi aşa ceva, dar iaca, s-a petrecut. Ştiţi Ambientul? Magazin de mare mândreţe pentru sibieni, afacere românească, patron de pe malurile Cibinului. Printre altele, unul dintre cele mai scumpe magazine de profil din Sibiu în domeniul materialelor de construcție și al mobilierului. Cel puțin așa era până anul trecut. Anul acesta, roata s-a întors 180 de grade. Din scumpeturi de nu te puteai atinge de ele, Ambientul are numai mocăciuni. Dar nu așa. Incredibil de ieftine. Par example: acu un an și ceva când mobilam apartamentul am ochit o mobilă de living superbă. Nu cine știe ce complicăciune, trei corpuri, două pătrate și o comodă lungă de vreo doi metri și ceva. Ambientul o vindea cu nu mai puțin de 40 de milioane. Dat fiind faptul că bugetul nu permitea nici pe departe o asemenea achiziție, am făcut la comandă o mobilă asemănătoare. Care a costat doar 17 milioane. Seamănă ca formă, deși nu e atât de frumoasă precum originalul. Știți cât costă acum? 19. 19 amărâte de milioane pe care să mor dacă nu le-aș da pentru original. Dar mi-e lene să fac curățenie sub mobilă . Sincer, magazinul m-a surprins la modul cel mai plăcut. Îmi pare rău că-s falit momentan că mă jur că aș da iama prin mobilierul de pe-acolo.

Gust amar

Pentru că se tot discută în această perioadă de reîmpărţirea României pe sistemul raioanelor iar deh, Sibiul ar cam trage tare ca să fie capitală de raion, să-mi dau şi io cu părerea o ţâră, aşa fain. Singura şansă a Sibiului ca să prindă o dată fruncea ar fi ca să facă parte din raion cu Alba şi Hunedoara. Atunci poate, poate, şi tot n-aş băga mâna în foc având în vedere pilele albanezilor la Bucureşti şi faptul că Hunedoara e judeţul cu cei mai mulţi miniştri în ultimii 10 ani. Dar totuşi. Pe de altă parte, visul sibienilor de a avea o dată şi o dată Braşovul subordonat e mult mai departe decât cred chiar şi cei mai încrâncenaţi dintre susţinători. Sibiul are cel puţin 5 ani în spatele Braşovului. Poate rivalizează la zona centrală, nu zic nu. Io chiar aş da un plus Sibiului pentru zona centrală. Deşi ar merita şi un minus pentru lipsa spaţiilor verzi, atât de generoase în Braşov. În rest, nu cred că avem ce deschide gura în faţa Braşovului. Şi cum arată dar şi cum e administrat. Am înţeles, la Sibiu nu s-au putut da bani mulţi pe deszăpezire. Dar la Braşov cum mama dracului s-a putut? Pentru că, sincer, n-am văzut stradă nedeszăpezită. Că erau principale sau secundare. Şi dacă nu mă pierdeam, atent mai mult la telefon decât la drum, prin spatele unor blocuri, chiar nu vedeam strop de zăpadă pe străzile din Braşov. Păcat, zic.
Poza e ceva mai veche, nu de la ultimul drum la Braşov. Casa mea preferată din centrul Braşovului. O adevărată bijuterie

Pizza de 9.5

10 nu ia decât aia care o fac eu. Mi se pare suficient de clar, nu ? Io şi muierea avem o poveste imposibilă cu data de 20. 20-ul fiecărei luni, dar în special al lunii noiembrie. E aniversarea. Ea, mai uitucă de felul ei, stă cu ochii pe calendar ca pe butelie. Acu două zile sun acasă de la servici, fără niciun gând concret. Muher, te scot la o pizza? E 20???? Să-mi bag, chiar era 20. Io mă dau rănit, da, iar ai uitat, nu mă mai iubeşti, chestii d-alea cu care cucereşti muierea. O faci să se simtă vinovată. Din motive greu de explicat, n-am mai apucat alaltăseară aşa că ne-am dus ieri, la o pizzerie nouă, sugerată de un amic, Crazy Pizza. Probabil că aţi văzut prin oraş maşinile cu care fac livrări. Ca seria de coincidenţe să continue, pizzeria funcţionează la parterul unui bloc unde am fost cât pe ce să ne mutăm acu vreo doi ani. Fără exagerare, e cea mai bună pizza din oraş. Nu prea pricep io de ce e Crazy, dar de bună e bună. Să zicem că umplutura nu diferă foarte tare de restul pizzeriilor, că deh, ciupearca e ciupearcă, şonca şoncă, ce poţi cere mai mult. Dar blatul, care fie vorba între noi face, de fapt, o pizza bună, e splendid. Nici ars ca în unele locuri, nici talpă de şlap ca în altele, numa bun. Foarte apropiat de Pizza Hut ca textură şi gust. Foarte tare. Merită recomandat mai departe la lume. Aproposito. Livrează şi acasă şi pizza e chiar moca, a se consulta site-ul pentru scoruri. Şi poţi comanda şi pe mess crazypizzasibiu. Încercaţi măcar o dată şi dacă nu e bună, îmi şterg tag-ul de reţete şi mă las de halit .

Leapsa de birou

The Big Man vrea să-mi vadă biroul. Adică să mă violeze informatic, cum ar veni. Să se simtă ca acasă de la milioane de pixeli distanţă. Cu toată întârzierea de rigoare, că aşa e frumos, să nu vii chiar primul dar nici ultimul, voila.

N-am mai stat să îl aranjez ca să dea bine la public. Ce-i în guşă e şi în căpuşă. Să începem să explicăm. În primul rând, se vede clar că îl citesc pe Zoso. Dedesubtul e că mi-am adus aminte de leapşă citind articolul cu desktopul de secretară. Deh, omul mai şi îmbătrâneşte. Apoi, de la dreapta la stânga. Folia de aluminiu în care a fost împachetată ultima şaormă, boxele şi căştile aferente, calendarul cu căţei primit de la Vier Pfoten, un pahar din care tocmai ce sorbisem ultimele stroape de Fanta, o sticlă foarte frumos ornată, primită cadou de la nişte prieteni foarte buni din Deva, plină pe sfert cu ce altceva decât o pălincă sănătoasă de Maramu din care cinstim ocazional. Neşte telefoane, printre care şi mândreţea mea de 8900, o capsulă de Frontline şi un cititor de cipuri pentru cheţei, că azi dau o fugă până la adăpost să le dau de papa şi să îi verific dacă au fost cuminţi. This is it. Maicăăăăăăăl.

Lume, lumeeee

Pe vremuri se anunţau cu toboşarii. Azi, cu toboşari web 2.0, d-ăştia, blogheraşi, twiterraşi, feisbukări. Că deh, tehnologia ne-o ia în faţă. Eniuei, să anunţez şi io ceva. Silvania a.k.a. Piticul Cialpastronic şi Sebi a.k.a. The return of Frodo pregătesc o expoziţie de milioane în curtea interioară a Primăriei Sibiu. Am surfat şi io printre câteva dintre fotografiile lor, nu că pe ale Silvanei nu le-aş vedea în fiecare zi. Sunt fotografii de presă, extrem de spectaculoase, pe care ziare din ţară şi din străinătate au dat şi ar da bani buni în fiecare zi şi pe care noi avem privilegiul să le vedem pe moca. Doar nu ne-or lua taxă de intrare la vernisajul din 18 decembrie. Curios, tot de la ora 18. Faceţi bine şi găsiţi o juma de ceas să veniţi să vedeţi expoziţia. Că după aia o să vă pară rău. Zic.

Cat bun simt

Mă topesc tot când întâlnesc genul acela de bătrânele cochete, pline de bunătate şi bun simţ. Genul acela de femeie care nu iese cu nimic în evidenţă şi totuşi o zăreşti dintr-o sută. Nostalgic dupa scumpa mea bunică.
Stau la coada la CJAS. Tribut birocraţiei cretine care te obligă să completezi zeci de formulare pentru un căcat de ştampilă. De cealaltă parte a ferestrei, evident, impizditul şi atotputernicul funcţionar la stat. O pizdă, mai pe româneşte. Cu tot riscul să mânc deseară mâncare rece, respectul meu pentru funcţionarii publici se opreşte la mâna de prieteni pe care îi am prin administraţie şi care ştiu că muncesc până cad în cap, pentru că îi văd, mă refuză chiar şi când îi scot la o cafea. Restul, praf pe tobă.
Pe undeva tre să recunosc că am şi o doză de înţelegere. Porcăria asta cu concediile fără plată a dinamitat un sistem care şi-aşa funcţiona în dorul lelii. Dar acum au devenit agresivi. Să te apuci să zbieri la 10 bieţi bătrâni care stau la coadă ca să le pui tu beşita aia de ştampilă mi se pare o mojicie fără limite. Nu mă interesează problemele tale, că e curent în sală, că te-au trimis în fără plată. Fiecare dintre bătrânii care stau de cealaltă parte a geamului are şi a avut la viaţa lui de 10 ori mai multe probleme decât ai avut tu. Şi totuşi, acceptă să îi încolonezi tu ca pe vite şi înghit mojiciile tale. Bagă bine la cap. Cretinul care te-a pus pe tine în spatele ghişeului se aşteaptă, sau sper că se aşteaptă, ca tu să deserveşti oamenii de pe cealaltă parte cu tot ceea ce au nevoie. Nu să îi flitui la fiecare întrebare. Nu sunt atoateştiutori, pentru că dacă erau, măcar unul dintre ei ar fi trebuit să ştie mai bine şi să îţi bage mâna în păr şi să te scuture un pic până îţi revin bunele maniere.
Toţi dracii care veneau în valuri au dispărut rapid. Cu privire blajină, cu vă rog, îmi cer scuze şi mulţumesc bunicuţa din faţa mea mi-a topit toţi nervii. Şi imediat lumea s-a calmat. Inclusiv ciufuţenia sa funcţionarul, care probabil şi-a dat seama că a întins coarda mult prea tare. Se zice că un om bun poate stăpâni cu o vorbă 10 răi. E adevărat, pe cuvânt de onoare.

Chiar si atat e suficient

Ştiu măcar şase copii care după campania de adopţii de sâmbătă nu vor avea în vocabular cuvântul Ţiba. Iar pentru mine, chiar şi atât e suficient.

E, nu chiar şi atât. Copiii au fost geniali, dar măcar pe măsură au fost şi căţei. Şi, până la urmă, şi noi. Din două ore cât plănuiam iniţial să stăm am stat patru şi am reuşit să dăm 7 căţeluşi din 10 câţi aveam. Am fi dat 9, dar doi dintre ei s-au întors după ce au fost adoptaţi. Unul dintre ei pentru că scheuna în casă şi potenţialii stăpâni l-au considerat factor disturbator, prin urmare l-au returnat în 30 de minute şi celălalt pentru că gaşca de studenţi nu s-a gândit că în ciuda faptului că au terminat liceul, tot la mâna părinţilor sunt. Şi au adus şi ei căţeluşul înapoi. Până la urmă, foarte bine. Am fost mai mulţumit să ştiu căţeii înapoi decât în mâna unor stăpâni îndoielnici sau înapoi pe stradă fără ştirea noastră. Prin urmare, sâmbătă la 3 revenim în Piaţa Mare, să speculăm momentul şi să dăm câââââţi mai muuuulţi căţeeeeeei.

Campanie de adoptii

Duminică seară vine Moş Nicolae. Şi cu ce cadou mai frumos ar putea veni decât un căţeluş amârăt, născut şi crescut pe străzi. Sărbătorile de iarnă sunt momentul în care celor mai mulţi căţeluşi le surâde norocul. Le-a surâs şi anul trecut, când peste 40 dintre ei şi-au găsit stăpâni cât ai bate din palme, poate o să le surâdă şi acum. Animal Life şi organizatorii Târgului de Crăciun pregătesc din nou campanii de adopţii în perioada sărbătorilor de iarnă. Prima dintre aceste acţiuni va avea loc mâine, 5 decembrie 2009, de la ora 15. Campania de adopţii va avea loc în Piaţa Mare, în apropierea bradului de Crăciun amplasat de Primărie, într-un ţarc amenajat. Copiii se vor putea juca cu cei 10 căţeluşi şi cu pisicuţele fără stăpân care îşi încearcă norocul în speranţa că vor reuşi să îşi impresioneze viitorii stăpâni.