Serial horror

Nici mie nu-mi place în ce mă transform, dar vă rog să mă mai suportați un pic, până dau din mine tot veninul pe care birocrația românească mi-l serveÅŸte în doze mici. ân copilărie cunoscusem un personaj fantastic, Ionuț Åžerparul, pe porecla sa. Omul ÅŸi-a dedicat întreaga viață studiului viperelor, în special a viperelor cu corn. No, cu un asemenea obiect de lucru vă dați seama cât de subțire era sfoara pe care trecea prin viață. Åži ca să nu ajungă mult prea devreme să miroasă bulbii de lalele, omul ÅŸi-a făcut un sistem excelent de apărare. Se lăsa muÅŸcat intenționat de ÅŸerpiÅŸori mai mici tocmai pentru ca să obțină imunitate când va da ochii cu mama. Mama ÅŸerpilor, că a mea e ruptă din Rai. Åži i-a folosit de nenumărate ori trucul. Cu această scurtă povestire încercam să trag o paralelă cu veninul servit de birocrație. Din nefericire, trucul nu funcționează că eu, cel puțin, n-am dobândit nici cea mai mică imunitate, dimpotrivă, starea de revoltă creÅŸte pe zi ce trece. Poate mă vedeți azi-mâine la Proteveu cu un Molotov în mână în față la Finanțe. Trecem scurt prin povestea cu Finanțele. Am ajuns pentru a doua oară în mai puțin de o săptămână în sălaÅŸul Ghionoaiei. Am ieÅŸit ÅŸi de data asta viu, dar cu părul pârlit ÅŸi cu câteva ore bune pierdute d-an pulea de la un ghiÅŸeu la altul ca să plătesc căcatul ăla de taxă auto. Culmea culmilor: chitanța se înregistrează la un ghiÅŸeu dar se plăteÅŸte la altul! Probabil tanti casierița are interdicție de la a pune mâna pe bani. ân fine. Adevăratul subiect al frazelor înÅŸiruite până acum este un traducător autorizat, Brăduț LupaÅŸ, care este, ÅŸi pe care îl găsiți zilnic pe Bdul Victoriei din Sibiu, feri-v-ar cel de sus să dați ochii cu el. La ora 11 intru la om în birou. Foarte concentrat la ceva filmuleț cu pac-pac. âl rup din reverie cu un mic reglaj din gât. Cere acte, cere avans. Io, prost de bună credință, îi dau toți banii înainte.

La ce oră să vin după acte? La 13. Vin la 13:30, să fiu sigur, ok? Ok.

Ajung la 13:45, în sfertul academic. Omu scria de zor la o altă traducere. Actele mele sub cele la care tocmai ce lucra. La biroul opus lui, ceva pilos, cu urgențe. Tot în birou, un nene mai de la țară. N-am prins conversația de la început, dar am înțeles cam despre ce era vorba după ce a ieÅŸit nenea, când pilosul tocmai ce arunca a obidă:

Bă, în țara asta n-o să se schimbe niciodată nimic. Auzi ce te întreabă, dacă ÅŸtii să traduci? No auzi ce prost. Åži acum unde se duce? La alt traducător?

Având în vedere că din momentul în care am intrat ÅŸi până a ieÅŸit nenea cu pricina super-traducătorul de abia i-a mârâit o vorbă pot să presupun foarte bine că omul, fie el simplu ÅŸi de la țară, s-a dus la un altul care îl băga în seamă ÅŸi care era să poarte o conversație ceva mai elevată decât Mowgli cu Bagheera. Åži ajunge la mine. Cică să iau loc. Åži stau, 5 minute, 10 minute. âl întreb: domne, mai durează? âncă 15 minute. Bag poola, mă duc să mânc. Revin cu burta plină ÅŸi cu sentimente ceva mai bune. Actele tot nu erau gata. Mi le-a listat în sictir ÅŸi m-a trimis tot pe mine la notar să pun ÅŸtampila ÅŸi semnătura. Jur că în momente de astea aÅŸ vrea să pot fi violent. Să-i fi răsturnat biroul, să-i arunc în tavan toate hârtiile ÅŸi să mă cac pe preÅŸul lui. Dar nu-s. Åži asta e cea mai mare dezamăgire a mea. Cu un lucru a avut dreptate pilosul. Oricât căcat ați mânca, aÅŸa-i, în țara asta n-o să se schimbe niciodată nimic.

4 Comments