ForÅ£ă ÅŸi onoare.

Vlad Epurescu urechia ieri  ziariÅŸtii români care au transformat în telenovelă moartea lui Marian Cozma. Åži cât de mare dreptate poate să aibă. România nu mai ÅŸtie să facă presă, în special presă de televiziune. Momentele de glorie ale ziariÅŸtilor români au murit o dată cu ultima mineriadă, poate ultimele transmisiuni cu adevărat profesioniste. De atunci, doar lăbi. Plăsmuiri pe fapte concrete transformate în ÅŸoc ÅŸi groază. Astea două cuvinte au depăÅŸit demult stadiul de limbaj de lemn ÅŸi au devenit definitorii pentru un jurnalism care a uitat să redea fapte ÅŸi a preluat prost modelul internațional al jurnalismului de investigație. Å¢ineți minte echipa ProTV care a bătut la uÅŸa femeii care tocmai îÅŸi pierduse soțul? Femeia, care nu ÅŸtia încă nimic, s-a trezit cu un reflector în ochi: Doamnă, v-a murit soțul. Ce părere aveți? După mine, de aici încolo n-a mai existat jurnalism de televiziune adevărat. Struțo-cămilele proteviste au fost preluate ÅŸi schimonosite de tot felul de proaspete televiziuni. Antena 3 ÅŸi Realitatea se bat în penibilități. AnaliÅŸti economici ÅŸi politici îÅŸi dau cu părerea despre fapte judiciare. Toți am devenit niÅŸte experți. Ce mama măsii căuta Ilie Åžerbănescu la Antena 3 în emisiunea despre Marian Cozma? Åži durduliul ăla pe care nu mai țin minte cum îl cheamă? Pentru ce tot acest spectacol ieftin, în care călcăm pe cadavre pentru un punct de rating ÅŸi 3.4 share? Eu nu meseria asta am învățat-o. Åži nu vreau să fac o meserie ca asta. ân 1995, 3TV Deva a făcut un film despre o prostituată din OrăÅŸtie, mamă a ÅŸapte copii. A luat premiul APTR pentru interviu. Iar cei doi ziariÅŸti, dintre care unul mi-e tată ÅŸi altul un foarte bun prieten, ÅŸi-au urmărit subiectul până au convins oamenii din jurul lor că femeia aceea merită ajutor. Ea a primit o casă, la acea vreme. Cu câteva zile înainte să meargă la BucureÅŸti să îÅŸi cunoască binefăcătorul ÅŸi să îÅŸi primească mult dorita casă, femeia a murit. Iar cei ÅŸapte copiii ar fi rămas de izbeliÅŸte, singuri pe lume. Copiii ăia mi-au fost ani buni ca niÅŸte frați. Au dormit în patul meu, s-au jucat cu mine, ne-am plimbat împreună pe dealurile Hunedoarei, i-am vizitat la casa bunicilor. Nunu s-a îngrijit să nu le lipsească nimic. Puterea acelui film i-a convins chiar ÅŸi pe cei care l-au făcut. Privit acum, a fost o demonstrație de forță jurnalistică. DeÅŸi a fost doar o conversație, lipsită de patetic ÅŸi telenovelism, la finalul proiecției o sală întreagă era în lacrimi. De la oameni de televiziune la multi miliardari. Åži n-a sărit nimeni să întrebe „Unde e Văcăroiu acum? De ce nu a ieÅŸit ÅŸi el la televiziune cum a făcut premierul olandez când s-a legalizat prostituția. Asta e întrebarea, nu că femeia aia a murit, că n-avea ce să le pună copiilor pe masă. Văcăroiu e de vină”. Vedem tragismul la fiecare pas. Suntem puternici dacă reuÅŸim să dăm o mână de ajutor, să schimbăm ceva. Nu doar dacă facem un teatru ieftin. Atunci suntem doar niÅŸte pule de oameni. La un moment dat, o să copiez acel film pe DVD. Să-l servească profesorii ca lecție de jurnalism. ânainte să se ducă dracului toată presa asta românească.

11 Comments