Inviere cu iz pagan

A little dark, a little creepy. Cristos a înviat, dragilor, iertaţi absenţa, dar family comes first. Deşi pare o cetate fortificată, ceea ce vedeţi în imagini este o biserică ortodoxă. Sfinţită, cu tot tacâmul, şi în care se ţin slujbe. E biserica de la Densuş, una dintre cele mai misterioase clădiri în care am pus vreodată piciorul. Iar ca tacâmul să fie complet, am vizitat-o şi în noaptea de Înviere.
Un cer senin şi înstelat cum demult nu am mai văzut. Anticameră pentru gerul care promitea să se instaleze şi să testeze abnegaţia credincioşilor. Din vale, biserica seamănă cu o stafie. Luminată lugubru, e vizibilă de la câţiva kilometri distanţă. Şi este cu adevărat spectaculoasă. În jurul bisericii de la Densuş s-au creat nenumărate legende, cele mai multe în jurul picturilor sfinţilor de pe pereţii bisericii. E singura biserică din România, dacă nu chiar din lume, în care sfinţii din imagini au ochii scoşi. Mână de păgâni, s-ar spune. Chiar aşa. Turcii şi tătarii călcau constant biserica din Densuş. Iar cea mai mare umilinţă pentru români era intratul cu calul în biserică. Mâinile meşteşiugite care au construit biserica-fort au gândit în amănunt cum să prevină batjocorirea celor sfinte. Intrarea în biserică e mai joasă decât înălţimea unui om. Imposibil de intrat cu calul. Picturile de pe pereţi n-au avut însă cum să le ocrotească. Ochii sfinţilor poartă şi acum urmele iataganelor şi suliţelor cuceritorilor. Pe o laterală a bisericii, undeva la jumătatea drumului înspre turn, aceleaşi mâini au creat o tainiţă, neştiută de mulţi. În acea tainiţă dispăreau toate odoarele bisericeşti la vremea invaziei. Şi aşa au reuşit să rămână în biserică sute de ani.
Biserica de la Densuş este o enigmă din toate punctele de vedere. În primul rând, abundă de simboluri păgâne. Chiar la intrarea în biserică, sub o icoană pictată, stă o cruce celtică. Apoi, în partea din spate, acoperişul e construit sub forma unei rândunele iar pe el tronează doi lei. Doar forma a mai rămas din ei după ce au trecut câteva sute bune de ani peste piatra în care au fost sculptaţi. Explicate fiind găurile din ochii sfinţilor, ajungem la pruncul Isus. Este, cred, singura imagine în care Isus este îmbrăcat în port popular. Din păcate, pentru că retardul de mine a lăsat trepiedul acasă, poza e foarte mişcată şi nu se înţelege mare lucru. Însă cea mai mare nedumerire care te izbeşte la vederea bisericii e construcţia în sine. Pare făcută din resturi. Lipsită de cel mai mic stil arhitectonic sau unitate a materialelor de construcţii. Lespezi, coloane dar şi piatră de râu şi cărămidă arsă. Cronologic vorbind, materialele folosite ţi-ar spune că biserica a fost construită în 3-400 de ani. Dar nimeni nu ştie exact. Iar adevărata operă de artă este acoperişul. Un fel de turn din Pisa dacă vreţi. Înconjurând biserica ai impresia că turla se răstoarnă, de fiecare dată în partea dreaptă. Patru triunghiuri la vedere acoperă un romb gigant. Şi toată turla este construită dintr-o singură piatră imensă pe care nimeni nu ştie cine a şlefuit-o şi cum a fost ridicată la acea înălţime.
Să fii acolo de înviere, într-o noapte limpede, geroasă, înconjurat de stafii, umbre, lumânări şi câini care urlă lugubru e oarecum înspăimântător. Dar în acelaşi timp te şi ţintuieşte cu ochii în minunile ascunse în pereţii acestei biserici. Iar în tine se trezeşte o dorinţă imensă de a ştii ce a fost acolo acum 5-600 de ani. Vă las cu nişte pozici. P.S. Poza care o să vă trezească o mică repulsie nu e o manifestare satanistă. E poza “Eu si Tănă la Densuş”. Cu un pic de imaginaţie

Jale, mare jale

N-am crezut că o criză economică o să aducă şi aşa ceva, dar iaca, s-a petrecut. Ştiţi Ambientul? Magazin de mare mândreţe pentru sibieni, afacere românească, patron de pe malurile Cibinului. Printre altele, unul dintre cele mai scumpe magazine de profil din Sibiu în domeniul materialelor de construcție și al mobilierului. Cel puțin așa era până anul trecut. Anul acesta, roata s-a întors 180 de grade. Din scumpeturi de nu te puteai atinge de ele, Ambientul are numai mocăciuni. Dar nu așa. Incredibil de ieftine. Par example: acu un an și ceva când mobilam apartamentul am ochit o mobilă de living superbă. Nu cine știe ce complicăciune, trei corpuri, două pătrate și o comodă lungă de vreo doi metri și ceva. Ambientul o vindea cu nu mai puțin de 40 de milioane. Dat fiind faptul că bugetul nu permitea nici pe departe o asemenea achiziție, am făcut la comandă o mobilă asemănătoare. Care a costat doar 17 milioane. Seamănă ca formă, deși nu e atât de frumoasă precum originalul. Știți cât costă acum? 19. 19 amărâte de milioane pe care să mor dacă nu le-aș da pentru original. Dar mi-e lene să fac curățenie sub mobilă . Sincer, magazinul m-a surprins la modul cel mai plăcut. Îmi pare rău că-s falit momentan că mă jur că aș da iama prin mobilierul de pe-acolo.

Sa luam capul vinovatilor

Nu cred că e unul pe la urechea căruia să nu fi trecut ştirea cu copilul uitat în incubator la Maternitatea Bucur. Asistenta medicală care a uitat copilul în incubator a sfârşit prin a fi scalpată de media, de colegi, de conducerea unităţii şi de părinţi. Singurii cărora le dau perfectă dreptate sunt părinţii. Dacă aş fi fost în locul lor aş fi vrut sânge şi puţin m-ar fi interesat al cui. Aş fi căsăpit şi femeia de serviciu a spitalului şi mâţele din curte şi toţi microbii peste care aş fi dat. Aş fi dat foc ministerului Sănătăţii şi aş fi vandalizat toate ambulanţele care îmi cădeau în mână.
On the other hand, adică cu cealaltă mână, aş fi dat cap în cap toţi reporterii care au “relatat de la faţa locului”, toţi managerii căcănari care au preferat să lasă un cap să cadă în loc să îşi asume responsabilitatea. Vina femeii există, să nu ne înţelegem greşit. Dar totuşi, doar ea e de vină? Singură de serviciu, pe două etaje ale maternităţii, cu aproape 40 de nou-născuţi în grijă. Mai da-o-n căcat. S-ar fi putut întâmpla aceeaşi chestie şi cu două şi cu trei asistente de serviciu, nu zice nimeni că nu. Dar n-avem de unde să ştim, nu? Pentru că nu au fost mai multe asistente ci una singură. Dar no, televiziunilor le-a venit ca o mânuşă, titlurile “Asistenta criminală” au început să curgă, secretarii de stat şi managerii au băgat capul în nisip şi precum împăraţii romani, au lăsat degetul mare în jos. Iar capul s-a rostogolit.
După 68 de zile de spitalizare, kinderaşul nostru a fost externat. A suferit două operaţii extrem de delicate, a stat aproape o lună la recuperare dar acum e bine şi a fost lăsat la vatră. În sfârşit. Doamne ajută că s-a terminat totul cu bine. N-aş vrea să fi fost în pielea părinţilor şi de asta le dau perfectă dreptate. Însă cu restul aş avea o răfuială, sincer să fiu. Primisem şi nişte poze, intenţionam să le pun, dar sunt prea groaznice ca să oripilăm kilul de gravide care citeşte blogul.

Inca o teapa: Cosmote

Încă o ţeapă, de această dată în numele Cosmote. După ţeapa cu Eurobingo, alţi băieţi deştepţi care probabil şi-au făcut rost de o bază de date cu mailuri de pe undeva, s-au gândit să îşi reîncarce ei frumos telefonul cu nişte iepuroi de la tăntălăii care caută bani câştigaţi uşor. Şi pentru 10 euro sunt convins că sunt zeci, sute, poate mii de oameni care şi-au dat toate datele, au dat sms-ul solicitat. Repet, pentru 10 euro. O fi criză, dar dă-o dracu, nu mai umblaţi după câştiguri chiar atât de uşoare.

Adresa de pe care se trimite mailul ar fi premii@cosmote.ro. Având în vedere că am primit mai deunăzi un mail de la Andreea Esca vă daţi seama că am pus botul . Practic, ţeapa e următoarea. Se dă o perioadă de promoţie, 2 ianuarie – 7 aprilie, în care prostul poate să încarce contul şmecherului. Sub pretextul unui câştig de 10 euro, experimentatul ţepar te pune să trimiţi un sms la numărul *444*3*0764522323#. Şi ca să excludă categoria de care vorbeam mai sus, cei care pun botul la 10 euro, mai aruncă şi câte două premii lunare de 20 de mii de euro. Aşa, ca să începi să îţi faci planuri, pe ce cheltui banii câştigaţi atât de uşor. Daţi voi sms şi după aia vin să vă fac poză la poartă la OPC, vă dau la ziar la rubrica proştii lunii.

Teapa cu Superbingo

Din ciclul cum să faci bani pe cârca unor proşti, vă prezentăm astăzi ţeapa cu Superbingo. Nu cei de la Antena 1 ci o ţeapă în numele celor de la Antena 1. Foarte simplu, la mintea cocoşului. Se ia un mail care te anunţă că eşti marele câştigător la Superbingo. Că tocmai ce-ai puşcat dintr-o lovitură 1000 de lei, care în ceas de criză sunt bani, nu glumă. Ba mai mult, ţi se dau şi datele firmei, ca să îţi câştige încrederea.

Plata sumei castigate este procesate de catre GECAD ePayment
in numele Phoenix Games SRL, comerciantul care opereaza superbingo.asoc.ro

De 1000 de ron tre să vă daţi toate datele personale, de la adresă la codul numeric personal până la contul bancar, de fapt al cardului, cu tot cu data expirării. Fiţi siguri că o să primiţi ăia 1000 de lei. ÎN MINUS. Başca faptul că nemernicii au făcut un site identic cu cel al superbingo.

Conteaza scorul?

Întrebarea de pe buzele tuturor: cine a învins aseară? Geoană sau Băsescu? Care a dat mai bine cu dreapta, care cu stânga? Câte procente s-au mutat în urma dezbaterii de la un candidat la altul? Cine a punctat mai bine în electoratul liberal? Prin urmare, să ne producem.
În primul rând, stafful de campanie PSD-ist a dovedit că nu e cu nimic mai presus decât cel al lui Băsescu. Cum portocalii au comis-o cu copilul aşa au comis-o roşii cu pregătirea candidatului pentru dezbatere. Diferenţa e că Băse a comis-o pe moralitate, Geoană pe chestiuni practice, care ţin de ţară. Lucruri pe care trebuia să le ştie pe de rost.
Nu pot să nu recunosc că am jubilat aseară la dezbatere. Am revăzut o parte din Băsescul de acum cinci ani al cărui mare fan eram. Băsescu a fost pregătit beton pentru dezbaterea de aseară. A încasat toţi pumnii veniţi mai ceva ca Doroftei şi a atacat ucigător. De când transpira şi se ştergea pe bărbie permanent ştiam că are pregătit glonţul de argint. Şi o, da, ce l-a mai futut pe Geoană cu Vântu. Alta chestie apărută în presă, de care stafful şi candidatul n-avea habar. Iar Vântu a venit să-i pună ghiuleaua de gât un ceas mai târziu, justificând războiul mediatic inegal şi manipulator pus la punct de-a lungul acestui an. I-a oferit preşedintelui justificarea perfectă. Uitaţi: e manipulat. Băsescu a fost aproape perfect. A, iar finalul a fost penibil pentru Geoană. “Cadoul” său a venit ca nuca-n perete după gestul chiar fain şi interesant al preşedintelui.
Concluzia1: Geoană n-are ce căuta în funcţia de preşedinte al României.
Acu să întoarcem pagina. Băsescu are ce-i trebe ca să fie preşedinte al unei ţări. Problema e că are prea mult. Dă testosteronul pe lângă el şi nu-l poate controla. Singura sa gherlă din dezbaterea de aseară a fost că a dat din nou muniţie “jurnaliştilor şi analiştilor” prin jurământul pe care l-a făcut. Sunt convins că n-a jurat strâmb. Nu l-a lovit cu “pumnul” pe copil. Dar de atins l-a atins, încă nu ştim cum şi de ce. Dar de atins l-a atins. A lăsat din nou o umbră de îndoială deasupra sa. Dilema în ce-l priveşte e că oamenii care l-ar vota după dezbaterea de aseară, unde a fost infinit mai bun, gândesc şi mai departe de 6 decembrie. Ce se întâmplă în 7 dacă iese Băsescu preşedinte? Cu cine îşi va asigura o majoritate parlamentară în condiţiile în care e izolat politic? De data asta cine mai trădează? Care va fi soluţia imorală în 2009? Asta e marea hibă a sa. Dacă vor fi înfrânţi pentru a treia oară, liberalii cred că vor ceda. “În interesul ţării”. Dar ce ne facem cu Johannis? El nu e omul care să se răzgândească. A zis o dată “NU” sub Băsescu, cel mai probabil va rămâne nu. Pentru că liberalii preferă să meargă la anticipate decât să guverneze sub un prim-ministru democrat. Şi vor puncta la anticipate, sunt convins.
Ideea finală a întregii campanii electorale este că trăim o dezamăgire cruntă. Că nu avem nicio opţiune viabilă şi, cel mai tragic după mintea mea, că din urmă iar nu vine nimeni. Că în 2014 poate vom fi puşi să alegem între Ponta şi Ridzi. Că tinerii politicieni sunt mai înverşunaţi şi mai îndoctrinaţi decât bătrânii. Boureanu, ce vreţi mai mult. Exemplul perfect al idiotului încastrat în ideologia de partid care gândeşte după dictare. Asta e mai tragic decât ce se va întâmpla duminică.

Foto

Basescu bate un copil

Si cu asta m-am asigurat de cel putin 200 de vizite in urmatoarele 24 de ore, ca din nou, a innebunit toata Romania. Succint, ca e tarziu:

1. Sunt gata sa pariez ca filmul e fake. Privit frame cu frame e chiar o lipitura proasta, dupa umila mea parere de om care a stat la viata lui ceva ore prin cabinele de montaj. Incheietura mainii cu care loveste si umarul sunt prost realizate.
2. Succesiunea evenimentelor, ora la care Gardianul a pus filmul pe site, cand Basescu nu putea fi avertizat, dovedesc o clara conspiratie a unei bune parti a mediei romanesti. Curios, posturi de moguli.
3. Patriciu este un om de afaceri genial, respect afacerile pe care le-a derulat, mi-as dori sa fie prim ministru. Dar este la fel de ordinar ca si jegurile care s-au plimbat in ultima luna pe la televizor. Flegma.
4. Basescu e jenant. Traieste doar din amintirea anului 2004, e o palida umbra a celui care stergea pe jos cu Nastase. Discursul replica a fost penibil iar panica primei intrebari legate de copilul batut a semanat perfect cu cea a lui Nastase intrebat de vanatoare. Prost pregatit. Trebuia sa vada ca vine asa ceva, a avut 24 de ore de la declaratia lui Patriciu.
5. Acum, sunt pregatit sa pariez ca ziaristul din Prahova care a vorbit pe mess cu copilul va spune ca a fost lovit.

Concluzii? Niste jeguri. Vomit.

P.S. Aici, o explicatie pertinenta

S-a ales praful

Mi-am călcat pe inimă şi am votat. Mi-am pus la storage gândul iniţial şi m-am dus şi am votat, cu gândul că Vadim, Laszlo Tokes şi Gigi Becali sunt acum europarlamentari şi vorbesc pentru România de la amvonul Parlamentului European. Ce s-a întâmplat cu votul meu? A ajuns mezat între cei doi oameni pe care nicio celulă din corpul meu nu îi suportă. Acum sunt din nou carne de tun, cifră în lanţul celor care nu contează.
Cheschispas acum? Dacă mă ţine inspiraţia, îmi permit să prevăd următoarele: bazându-ne pe discursul “mogulii m-au înfrânt” ţinut de Antonescu la final, PNL-ul se va pleca în faţa marinarului. Nu oricum, ci cu un câştig de imagine: Johannis. Cum marinarul are nevoie de liberali pentru o majoritate, e de presupus că va accepta varianta Johannis prim-ministru, cu pedelişti în ministerele cheie şi cu liberali în ministerele care nu produc dar cheltuie, gen educaţie, sănătate, agricultură, etc. Şi va veni cu un discurs de genul: “l-am extras pe primarul Sibiului din coaliţia imorală de la Grivco. Fără Vanghelie, Hrebengiuc şi Iliescu în spate, Johannis este primul ministru de care România are nevoie”. Ta Da, end of story.

Ziaristul de azi, dinozaurul de maine

Proaspăt reîntors de la sediul Primăriei Sibiu, unde Andrei Marga şi-a lansat cartea despre criză. Cartea, lansată în prezenţa primarului Johannis, a directorilor Rareş Bogdan şi Tavi Hoandră, de la Ziua de Cluj şi, prin pură întâmplare, a preşedintelui PSD, Mircea Geoană. Actualmente confuz, după discursurile ascultate, în special cele girate prin vorbe alese de cei doi ziarişti, de Rareş Bogdan în special.
Paranteza de rigoare. Noi ziariştii suntem oameni, pe persoană fizică care este. Dar în momentul în care ne reprezentăm meseria, primul şi primul lucru de care ar trebui să dăm dovadă ar fi imparţialitatea. Şi, mai ales, neatârnarea. De politic, de economic, de ce-o fi. De-a lungul anilor petrecuţi prin presă mi-am dat seama că de foarte multe ori principiul nu are aplicativitate. Şi totuşi. Să începi un discurs cu frază de genul “mă bucur că sunt alături de viitorul preşedinte al României şi viitorul premier” mie nu-mi sună bine la ureche. Unu, că eşti în campania electorală, doi, că şi în afara campaniei electorale, în ciuda crezului personal, reprezinţi o breaslă care trebuie să fie imparţială şi trei, că Ziua de Cluj are o mai mică sau mai mare legătură cu Sorin Roşca Stănescu. Acel “Naş” care acum câteva zile tocmai ce se ocupa cu un “mic” şantaj anti-PD-L. Deci nu dă bine, oricum le-ai aduna. Om fi de calibru diferit, o fi Clujul fruncea, dar urechea mea tot zgâriată rămâne.
Colegul (probabil) Cisnădianu Turmentat îndeamnă la mobilizare. Replica rămâne aceeaşi. Cred că ziaristul cinstit, echilibrat şi imparţial reprezintă minoritatea, cam de multişor încoace. Iar majoritatea ţine frâiele în mână. Ştiu, e campanie. Băsescu trebuie să cadă, I get the picture. Dar până unde poate merge un ziarist pentru asta? La câte principii trebuie să renunţe?
Mai mult sau mai puţin de formă, presa românească a replicat, cu o jumătate de gură, faţă de scandalul SRS-Bogdan Chireac. Dar îmi permit să mă opresc la doar două persoane, care chiar cred că au făcut sau, cel puţin, încercat să facă ceva. Traian Radu Ungureanu a repetat jumătate de oră aceeaşi frază, acum două seri, la Realitatea. I-a frecat pe Ursu şi colega de platou pe care uit tot timpul cum o cheamă, până i-a făcut să scoată la iveală subiectul. Un şantaj de presă pe care televiziunile l-au ignorat complet pe motiv că ziarul Curentul e ziarul de casă al PD-L. Da, este. Dar înregistrarea e tot înregistrare, indiferent că e făcută de pesedişti, pedelişti, oamenii amfibie sau extratereştrii de pe Saturn. Andreea Pora a preluat subiectul de unde l-a lăsat Ungureanu. Cu mândrie şi cu fruntea sus. Deşi se afla între colegi care ar fi trebuit să îi ţină partea, Pora a fost ţinta tuturor atacurilor. Iar ordinarul Chireac şi fostul său coleg de bancă, Adrian Ursu, ştiau doar atât: că înregistrarea e ilegală. Iar asta scuză şantajul. Alt argument n-a contat. Nici că Haysam a fost înregistrat ilegal, nici Udrea, nici Orban. Dar a contat că cei doi nemernici au fost înregistraţi ilegal. Multă muie, “colegi” ziarişti. Apăraţi şantajiştii!
Deşi n-are nicio treabă cu domeniul, Tolontan dovedeşte, încă o dată, dacă mai era cazul, că este liderul unei minorităţi a ziariştilor care mai au încredere în cinstea şi onoarea penelului şi colii A4.

Noua presa, cuvinte goale

O gaşcă de jurnalişti, din peste 20 de asociaţii şi instituţii media s-au reunit într-o gigantă şedinţă de lucru ca să ne stabilească nouă, ziariştilor de gazetă care este, noul cod deontologic. Mai pe scurt spus, multă vorbărie pentru nimic.
În mod normal, codul deontologic ar trebui să fie Biblia oricărui ziarist care se respectă. În realitate, codul este o poveste de adormit copiii. Să vă explic de ce. Read the rest of this entry…