Noul Flanco – Carrefour

Dacă e cineva care n-a înțeles mare lucru din postul anterior, cum sunt și eu, nu de alta, cam la asta mă refeream. La subiecte de genul ăsta. Care sigur cântăresc mai mult pentru un cititor decât miștocăreala de vreun spammer. Care, apropo, a răspuns. Târziu, dar barem a răspuns.

Flanco a redeschis magazinul din Carrefour după o investiție serioasă, din câte îmi dau seama. Spațiul s-a dublat față de vechiul magazin și, sincer, arată cu totul altfel. Față de înghesuiala de produse din vechiul magazin, unde trebuia să fii expert ca să ochești ce te interesează, noul magazin arată altfel. Și doar pentru simplul fapt că e mai aerisit și mai organizat. Iar dacă vă interesează, eu am ochit două cheștii din noua ofertă:

– laptocul Dell cu Intel Core i5 la 2199 lei

– Wii Mario Kart la 549 de lei

S-ar putea să mă înfig la vreuna dintre astea două oferte.

Tags:,
One Comment