Miting pentru poligon
|Nu de tir, deși am tendința uneori. Nu, eu m-am decis serios să militez pentru reintroducerea poligonului auto în sistemul școlilor de șoferi. Pentru că a fost cea mai mare prostie momentul în care s-a renunțat la poligoane în favoarea învățământului direct în stradă.
Io am făcut școala de șoferi pe o Dacie vai steaua ei. Ceea ce atunci părea îngrozitor astăzi îmi dau seama că, de fapt, e nemaipomenit. Cine știe să conducă o Dacie 1300 poate să conducă orice mașină. Cu cât bolidul pe care se face școala e mai performant, pe atât, din el va ieși un alt nepriceput. Sigur că a trecut epoca suflatului în jigleur și reparatului suspensiilor cu sârmă. Și totuși, un șofer adevărat nu e unul care știe să țină de volan și să schimbe vitezele. Pf, m-am încins și-am dus prea departe mitingul. Nu, nu vreau să iasă toți mecanici auto, vreau doar să iasă șoferi. Iar primul pas ar fi ca, în momentul în care ies în trafic, să știe cel puțin pornirea de pe loc.
E nasol să fii ageamiu în trafic. Să stai tot timpul cu morcovul înfipt, să tresari la fiecare claxon. E stresant iar condusul chiar e o îndeletnicire plăcută. Tocmai pentru ca toți lemonarii să nu se aboneze la preinfarct ar fi genial să se reinventeze poligoanele. Primele ore de condus să le faci într-un poligon, să n-ai niciun stres că ți se oprește motorul și… și… să nu încurci alți șoferi. Pentru că novicii în curs de învățare asta fac de cele mai multe ori, încurcă traficul. Iar instructorii își aleg de foarte multe ori cele mai proaste ore pentru a-i scoate la învățat, exact alea îngrămădite.
Ieri, mergeam spre casă pe la un 4, 4 și ceva. La intersecția Cârlova (aia cu Oldies-ul, Turcule) cu Maramureșului, o domnișoara (vroiam să zic jur că n-am nimic cu șoferițele, dar n-ar fi adevărat) se câcâia să facă o stângă. Io aștept liniștit în spate. Se eliberează stânga dreapta de nu se vedea nici urmă de eșapament. Ea stătea. Stătea. Stătea. âmi înfrânez impulsul să o ocolesc prin dreapta și să ies. Ea stătea. Stătea. Stătea. âmi înfrânez impulsul să mă înfig în claxon, toată lumea merită o șansă. Ea stătea. Stătea. Stătea. Trec aproape 30 de secunde, io deja deschideam Twitterul pe telefon, barem să citesc ceva cât aștept. Când iese în intersecție. Tocmai când veneau mașini și din stânga și din dreapta. Iese ca orice începător, cu 0.2 la oră. Ä‚l din stânga frânează ușor, ăl din dreapta ceva mai sănătos. Problema e că din dreapta veneau grămadă și n-au observat toți motivul imbecil al frânării inutile. Următorii 2-3 au reușit să frâneze ușor după care au început frâne tot mai puternice, scrâșnituri de roți, cert e că ultimul ajuns în ambuteiaj era să joace domino cu tot șirul. Frumos că n-a claxonat nimeni, deși sigur mama domnișoarei a sughițat câteva secunde. Vina pentru posibilul accident: a instructorului. A scos-o în trafic clar de tot nepregătită. Nu cere nimeni lemonari schumacheri. Dar mi se pare absolut de bun simț măcar să știi să pornești de pe loc în momentul în care ieși în stradă. Votați poligonul!!! Foto
P.S. (am vrut să scriu că șoferii din Alba nu sunt cei mai proști din țară, dar, din nou, aș fi mințit. Da nici sibienii nu-s departe)
Eu am facut scoala in 2005. Nici atunci nu se mai dadea nici un poligon. Insa primele mele ore s-au intamplat in parcarea de la Grand din Dumbrava si jos in broscarie. Acolo am urcat si pe rampa, sa invat sa tiu volanul drept. Am pornit si de pe loc fara sa pun piciorul pe acceleratie, ca sa ma invat cu ambreiajul. Am iesit din scoala cu repere clare de unde trebuie sa vad farul masinii langa care ma parchez, cat iau din volan, cat las sa mearga masina, cat dau inapoi din volan etc.
Ce incerc eu sa zic aici nu e ca is sofer bun (desi is!), ci ca totul depinde de instructor. Nu de examenul la care esti supus dup-aia, ca stim prea bine cum sunt examenele la Romanica.
Deci eu votez pentru educarea instructorilor. 🙂
Votez pentru poligon in scoala de soferi 🙂 Punem de o petitie? 🙂
Nici in 2003 cand am capatat permis albanez de conducere nu aveam poligon. Am iesit un sofer foarte bun, si sunt modest cand zic asta.
Problema e in elevi care nu vor decat sa-i dea in goarna si in unii instructori care vor doar sa gate mai repede cu toti prapaditii si sa mearga acasa.
Buna abordare … Poligonul e de baza si bun pentru toti … soferi din trafic mai calmi si cursanti mai relaxati .
deci batem toti palma cu politia romana si o punem de-o rezolvare amiabila? inclusiv soferii albanezi :D?
Iti multumesc pentru detalii, crede-ma ca stiu unde-i oldies si cate minute fac, in doua sau patru labe, pana acasa :))
La fel de bine stiu si ce-ai patit tu. Dar tu-ti aduci aminte cand era sa ma spulberi cu JIMul tau, ca ai luat curba prea tare si m-am trezit cu tine pe contrasens, in fata mea? :))
Io n-am nimic cu albanezii, io am cu aradenii, mai ales daca-s din rural. Da-l dracu de poligon, pe mine m-a bagat pe la Piata Cibin din prima zi si tot n-am noroc la volan.
ce-i ala JIGLEUR ? sau suna mai profesionist sa pocesti asa cuvintele?