Isterie. Ca la noi, la nimeni

cati patiDupă cum majoritatea cetitorilor însemnărilor online ale Crocodilului ÅŸtiu, muierea s-a divizat precum o amibă acum aproape ÅŸase luni de zile. Åži-a adus pe lume o pruncă genială, faină foc ÅŸi cu viață în ea grămadă. La momentul cu pricina, totul a mers ca pe roate. Pruncul, bine sănătos, mama, la fel, cu o mică excepție. Maternitatea nu avea atunci vaccinul BCG, vaccinul care se dă împotriva tuberculozei. Ulterior, mergând din doctor în doctor am aflat ÅŸi faptul că România e o țară foarte riscantă din punctul de vedere al acestei boli. Pe ÅŸleau, colcăie tuberculoza în români ÅŸi orice horcăitor e potențial purtător al virusului. No, chiar atunci pe moment, nu ne-am panicat fiind în euforia divizării. Dar cum lunile au trecut iar vaccinul tot nu apărea, am început să ne cam căcăm pe noi. BaÅŸca faptul că am aflat că după ÅŸase luni e mai complicat de administrat vaccinul, pentru că trebuie două înțepături ÅŸi e posibil să nu îÅŸi facă efectul. Iar Cătă face 6 luni taman luni. Acum două săptămâni, circa la care suntem arondați a făcut campanie de vaccinări. Dar la cât noroc am avut cu ea, trebuia să apară ÅŸi un minim de ghinion, iar pitica a făcut febră exact în ziua în care trebuia să ia înțepătura. Prin urmare, a ratat vaccinarea. Ce variante avem acum? Păi, să mergem să o vaccinăm în spitalul TBC??? WHAT? Adică după ce am ferit-o ÅŸase luni de tot omul ce s-a apropiat de ea să o duc acum în mijlocul focarului? Că tebeciÅŸtii nu-s ținuți sub cheie în spital, se plimbă fleandura din magazin în magazin. De neacceptat. Varianta B. Maternitatea. Acum sunt vaccine, Cantacuzino fabrică din nou, dar la maternitate nu se putea acum o săptămână pentru că acolo se vaccinează doar nou-născuții nu ÅŸi sugarii. Azi, printr-o minune, se poate. AÅŸa că țineți pumnii piticei, să fie curajoasă ÅŸi să nu le spargă geamurile, că n-avem buget de calamități.
Care era, totuÅŸi, ÅŸpârla cu vaccinul? Păi BCG-ul era produs de Institutul Cantacuzino în care, eu personal, cred până în pânzele albe. Singurii oameni întregi la cap din tot sistemul medical românesc. Institutul a trebuit însă să schimbe linia tehnologică de înfiolare, chestie care, evident, nu s-a petrecut la timp. Că la noi dacă spui că o lucrare durează ÅŸase luni sigur îți ia de la doi ani în sus. Prin urmare, la sfârÅŸitul anului trecut, pla vaccine. Patru sau cinci luni niciun prunc n-a primit BCG-ul până onor Guvernul s-a decis să îl cumpere. De la Unicef, de unde altundeva. Åži, din fericire, nici nu pute a tun pentru că s-au dat cam 80 de mii de dolari pe 1 milion de doze. Poate ar trebui să pună deoparte ÅŸi niÅŸte bănuți pentru reparațiile conexiunilor nervoase ale mamelor. Că prin ce-au trecut, Doamne FereÅŸte.

3 Comments