Sortiti esecului

Nu e o regulă care să se aplice doar în sport. Acolo e doar mult mai vizibilă pentru că, după cum bine scrie în manualul despre Facerea Românilor, la sport și la politică ne pricepem toți. Nu știu cum naiba se face, că de fiecare dată când vreo echipă românească e destul de aproape de a depăși anonimatul în care se zbate mai tot sportul românesc, clachează. Mi-am consumat o jumătate din capacitatea sistemului nervos în ultimele două weekenduri urmărind meciurile Oltchimului. Am vrut să merg la meciuri la Vâlcea dar mi-am adus aminte că au pierdut singurul meci pe care l-am văzut pe viu, cel cu Itxaco de acum doi ani. Și m-am gândit că poate le port eu ghinion. Să mă uit, deci, la televizor. Supergalaxia de vedete a jucat lamentabil. Ca mai de fiecare dată când sunt proclamate favorite.

Ajung să cred că e ceva genetic, în ADN-ul neamului. Că suntem buni doar dacă venim din postura de outsideri. Doar dacă „reușim surpriza”. Doar atunci când nimeni nu ne dă nicio șansă. Și chiar și atunci, se întâmplă atât de rar evenimentele neprevăzute încât nici măcar asta nu poate fi o regulă. Joi joacă Steaua. La Ajax. N-aș vrea să am dreptate, dar presimt un eșec teribil. Osanalele ridicate Stelei la final de tur au transformat echipa într-una timorată, jalnică în meciurile amicale, parcă lipsită de perspectivă și imaginație. Presiunea e imensă. De la Stea se așteaptă să strălucească. Dar e exact tiparul de mai sus. Prea s-a bătut monedă pe tiki-taka. Prea au fost ridicați toți în slăvi. Slabi de înger, ca mai noi toți, vor rata în fața porții. E un tipar trist din care ieșim uneori la gimnastică, alteori la canotaj, dar, de-a lungul timpului, în majoritatea cazurilor când am fost favoriți am eșuat. Și din nou, și din nou și din nou.