Cand si Criza e la superlativ

Stau cu articolul ăsta în draft de câteva zile bune. Ar trebui să fie unul foarte ușor de scris și, când colo, e al dracului de greu. Nu găsesc cuvintele potrivite nici măcar pentru a gâdila un pic mândria personală. Pentru că, deși de multe ori mă găsesc distant de Sibiu și ținând cu dinții de originea deveană, vine un moment în an când chiar dacă la locul nașterii scrie Deva mă simt (sau vreau să mă simt) cât de sibian se poate. Ä‚la e ultimul weekend in mai, prima săptămână din iunie sau, pentru cei mai puțin inițiați în ale calendarului cultural, Festivalul Internațional de Teatru.

Aici vin paragrafele cu: al 3-lea cel mai mare festival de teatru din lume. Peste 60 de mii de spectatori în fiecare zi. Peste mii de artiști. Peste sute de mii de poze. Peste oricare dintre superlativele culturale ce le poate produce România în A.D. 2012. Sunt cifre, puțin importante din punctul meu de vedere. Sigur, boemia FITS o dau mările de oameni ce se revarsă în fiecare an, pentru 10 zile, peste Sibiu. Dar nimic, absolut nimic din genialitatea acestui festival n-ar fi știrbită dacă în loc de zeci de mii ar fi doar mii sau doar sute de oameni. Poate și-ar pierde nițel din boemie dar absolut deloc din calitate. Pentru că, în afara exuberanței pe care o scoate din taciturnii sibieni semi-morți în restul anului, Festivalul Internațional de Teatru este o expresie supremă a calității culturale pe care România a cam pierdut-o. Și o regăsește încet, greu, dar pe o piatră de temelie extrem de solidă. Iar pentru faptul că FIT dă ora exactă în cultură din Sibiu mă face și pe mine, deveanul, să mă dau cât de sibian se poate. Mai sibian decât Brukenthal sau Nepomuk, dacă poate fi cineva mai sibian de atât. Și ca să evadez un pic din înlănțuirea de superlative, să vă dau și o informație concretă și utilă, programul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. De abia aștept să înceapă și să revăd prieteni dragi. Că vor veni grămadă, din toate colțurile țării.