Unde s-au dus pletele?

Vroiam de multiÅŸor să vă povestesc pățania asta. Da m-am luat cu altele, nu m-am îndurat să mă pun pe scris, am chiert vremea cu alte prostii ÅŸi am uitat. DeÅŸi periuța pe care o port în cap acum în loc de păr îmi aduce aminte în fiecare zi de ea. Åži m-am urnit la scris ÅŸi datorită concursului Despinei.

Se făcea că începea clasa a noua. Adică astăzi, acum 15 ani de zile. Tulai, cât timp a putut să treacă. Din ÅŸcoala de artă, secția pian, am sărit direct în cel mai mare ÅŸi mai important liceu din Deva, Decebal. La vremea aceea liceu, acum Colegiu Național. AcelaÅŸi liceu îmi găzduise cu ani în urmă ÅŸi tatăl ÅŸi mătuÅŸa. Devenise oarecum o tradiție de familie să studiezi la Decebal. Prin urmare, de bucurie că le-a intrat progenitura la Decebal, ai mei m-au surprins cu un cado senzațional, aproape o săptămână întreagă la Paris. Nu mă apuc acum să vă povestesc Parisul, deÅŸi a fost incredibil, pentru că obiectul povestirii e altul. No, nefiind ceva milionari în monezi convertibile în Europa, că pe vremea aia francul încă rula pe o parte ÅŸi alta a Senei, ne-am cazat într-un apartament modest, în Place de la Bastille. Oarecum central, nu cine ÅŸtie ce. Un pat în care să îți arunci corpul ce durea în toate încheieturile după o zi întreagă de mers pe jos. Un fel de 2-3 stele românesc de astăzi. NaÅŸpa, dar acceptabil.
Să revenim la starea de fapt. BeÅŸini în capul meu cât încăpeau. Trecuseră cinci ani de la revoluție dar comuniÅŸtii încă existau. Erau pline ÅŸcolile de profesori care nu erau în stare să priceapă faptul că s-a terminat cu milităria excesivă ÅŸi stupidă. Åži că era ok ca elevu de sex masculin să aibă părul mai lung de 2 centimetri, că nu se rupe pământul în două. Bine, io aveam undeva între 20 ÅŸi 40 de centimetri. Åži tare mă mândeam cu el.
No, ÅŸi începe prima zi de ÅŸcoală. Emoții cât carul, aÅŸa, de început de pubertate, mai ales printre sutele de domniÅŸoare, una mai frumoasă ca alta. Parcă mă văd, cu pletana în vânt, cu figură de Don Juan, împărțeam zâmbete misterioase în stânga ÅŸi în dreapta ca să iasă perfectă prima impresie. ân clasă, evident că mă aÅŸed în ultima bancă de la geam, locul destinat dintotdeauna rebelului. Trebuia să pun punctul pe i încă din prima clipă. Poate aici ar trebui să menționez că în clasa de uman/limbi străine, procentul de muieri covârÅŸea clar de tot cel al toarÅŸilor. Nu ÅŸtiu dacă mai țin minte exact, dar parcă eram 30 de fete ÅŸi 6 băieți. Deci marfă câtă încape.
Glume nesărate, hăhăieli cică indiferente cu restul băieților, atitudine detaÅŸată, totul pus la punct pentru imaginea de Casanova. Nici nu cred că a început bine prima oră de curs că intră cele două tanti doctor care apăreau la fiecare început de an. Åži se apucă să ne caute, în gât ÅŸi prin păr, de păduchi. La mine au ajuns ultimul, fiind în ultima bancă. Am tras un zâmbet cât de languros mi-a ieÅŸit la momentul acela când mi-a băgat mâna în pleată să mă caute de păduchi. Dintr-o dată, totul s-a făcut negru în jurul meu. Nu mai auzeam nimic, nu mai vedeam nimic. âmi răsunau în urechi doar două cuvinte: ai păduchi. AceeaÅŸi doctoriță mi-a dat ÅŸi binecuvântarea: du-te urgent acasă. Am ieÅŸit roÅŸu ca racul, cu urechile fierbinți de puteai fierbe un ou pe ele, cu privirea în pământ. Da, io eram acel Don Juan cu păduchi.
Cu cerul prăbuÅŸit peste mine mi-am târât picioarele acasă. Umilința are gust de fiere. Acasă, consiliu de familie, cum să salvăm dezastrul. Două băi cu petrol n-au rezolvat mai nimic. AÅŸa că s-a ajuns la soluții radicale: tăiem părul. Mândria mea de pleată, rockerul din mine, imajinea de cuceritor fatal. Cum naiba să le arunc pe toate pe apa sâmbetei? AÅŸa că m-am ținut cât de tare am putut, am obținut o derogare, să îl tăiem doar până la nivelul bărbiei. âmi aduc aminte ÅŸi acum groaza frizăriței când a băgat prima foarfecă în părul meu care colcăia de ouă. Åži cât de abitir ÅŸi-a spălat cu spirt toate ustensilele după ce-a terminat. Dar abia acum a început calvarul. Deli ÅŸi Mămisa au lucrat aproape o săptămână, cu răbdare de Sisif, au luat fiecare fir în parte să îl curețe de ouă. După 10 zile, m-am întors la ÅŸcoală, cu capul în pământ. Din păcate, dau peste asistentă în pauză. Trebuia să mă controleze ca să fie sigură. Din păcate, era pauză, era plin de colegi pe hol. Mă trage mai spre geam, bagă din nou mâna în pleată. AcelaÅŸi teribil: încă ai păduchi. Dacă prima dată m-am mai bucurat de ceva clemență, de data asta s-au stârnit hohote de râs pe coridor. Prostul, a doua oară cu păduchi la ÅŸcoală. âncă o săptămână de puricat fiecare fir în parte ÅŸi am scăpat de păduchi.
âmi trebuia ceva senzațional să ies din căcatul în care mă băgaseră păduchii. Gigant căcat. Genială rezolvare, că prost nu-s :D. Am înghițit în sec toate miÅŸtourile băieților, am tăcut mâlc. Åži am aÅŸteptat, am aÅŸteptat, până când m-a întrebat ÅŸi prima fată: de unde naiba ai luat păduchi? De la Paris, draga mea. Åži am fost back in business.

P.S. Poza e de la întâlnirea de 10 ani. Când mi-am dat seama că în ciuda faptului că ai spune că e mult timp, părea ca ÅŸi cum ne-am despărțit de abia ieri.