Un tatic grozav

Nu ÅŸtiu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la momentul venirii pe lume sunt convins că deasupra nu era doar o stea norocoasă ci o ditai constelație. O Calea Lactee la pătrat. Am avut bafta, norocul, spuneți-i cum vreți, să mă nasc într-o familie binecuvântată. Numai oameni unul ÅŸi unul. Oameni frumoÅŸi la suflet, buni, darnici, niÅŸte exemple care mă fac să mă tem în fiecare zi că nu mă ridic la valoarea lor.
Bunica mea, Mămisa, a născut doi copii geniali ÅŸi a crescut patru nepoți de senzație. A fost ÅŸi este omul care a dat echilibrul acestei familii, persoana spre care ne întorceam toți când aveam o problemă de morală, de integrare, pentru orice problemă. âmprăÅŸtia drag ÅŸi dragoste în jurul ei.
Nona a luat de la ea tot ce-a fost mai bun, la care a adăugat ÅŸi o dragoste fantastică pentru animale. Că Mămisa, în echilibrul pe care îl aducea, tot timpul ne-a hâÅŸâit animalele de prin preajmă. E memorabilă faza cu MoțiÅŸ, pisicuța mea, pe care a vrut să o „facă pierdută” dar pe care am găsit-o două ore mai târziu. Ne-a iubit, pe toți copiii din preajma ei, ca pe ochii din cap. De fiecare dată când venea să mă vadă ÅŸtiam că are ceva bun, ascuns pentru mine în „peÅŸetă”. Senzațională.
Deli a împrumutat de la Mămisa echilibrul ÅŸi l-a făcut cuvânt de lege în familie. E omul pe care nu îl vezi niciodată nervos. Femeia care a zâmbit, ÅŸi nici măcar amar, când au venit acasă hârtiile de exmatriculare ale odorului pe motiv de absențe. Care a râs în barbă când m-a trimis la psihiatru pe motiv de scutire ÅŸi care mi-a dat drumul la ÅŸcoala cu hârtia ÅŸtampilată de „Laboratorul de Sănătate Mintală”. Cu trei Brilinski nebuni prin preajmă a făcut ce-a făcut, ce n-a făcut ÅŸi-a păstrat o pace mirifică în familie, care ne-a făcut să creÅŸtem atât de frumos.
Åži ajungem unde vroiam, de la bun început. La Nunu. Åžtiți cum e să trăieÅŸti cu o siguranță nefirească în suflet? Să nu gândeÅŸti înaintea fiecărui pas, convins că „ai spate”? Åži că orice s-ar întâmpla eÅŸti ocrotit de o mână magică? Cam asta a fost copilăria, adolescența ÅŸi întreaga mea maturitate. El mă îmbăia în fiecare seară. El îmi trăgea cele 30 de curele obligatorii la tâmpeniile care săreau peste limita de suportabilitate. După care, jumătate de oră mai târziu, ne trăgea pe balcon să aruncăm cu pungi cu apă sau cu petarde. E genul de om care e suficient să atingă ceva ca să îÅŸi lase amprenta. âmi vin în minte zeci de oameni, de situații, care astăzi ar fi fost altfel fără el. E omul fără de care lumea chiar ar fi mai săracă. A bătut de zeci de ori drumul BucureÅŸtiului ca să facă rost de o casă pentru o biată prostituată din OrăÅŸtie. Iar când ea a murit, a adus toți cei ÅŸapte copii ai ei în casa noastră, la masa noastră ÅŸi în patul nostru ÅŸi n-a dormit până nu i-a văzut la casa lor. Åži-a spart nasul de bunăvoie pentru că polițiÅŸtii aveau nevoie de sânge ca manechinul pe care îl aruncaseră pe ÅŸosea, ca test de prevenție, să pară real. Åži cu nasul sângerând a stat ÅŸi a filmat ÅŸoferii care treceau nesinchisiți peste manechin. De zece ani hălăduieÅŸte, ca haiducii din trecut, prin codrii munților OrăÅŸtiei, cu o botă în mână. E ultimul paznic al adevăratei istorii a României de astăzi. A adunat cu mâinile lui gunoaiele din cetatea sacră a dacilor ÅŸi a plantat sacii în fața nesimțitelor instituții care îÅŸi bat joc de puținele pe care le mai avem sfinte. A tăiat cu drujba copaci căzuți peste zidurile Sarmisegetusei, care distrugeau ceea ce dacii au construit cu greu acum 2000 de ani. Sunt puțini oameni despre care poți spune că lumea ar fi mai searbădă fără ei. Åži nu o spun eu, fiul lui, o spun restul oamenilor care l-au cunoscut. Nu l-am înscris eu în campania Jos Pălăria, ci unul dintre cei care l-au cunoscut ÅŸi au înțeles că merită tot sprijinul pe care i-l putem oferi în gesturile sale lipsite de orice urmă de egoism. Dacă vreți, puteți ÅŸi credeți în steaua lui, votați-l. Pentru că luptă pentru un ideal național nu unul propriu.

6 Comments