Multumesc

După cazul Ioanei îmi pierdusem aproape complet încrederea în campaniile umanitare. Și o vreme am șters fără să citesc toate mailurile pe care le primeam, săream peste rugămințile de pe Facebook, închideam orice blog scria vreun rând despre vreo situație în care se cerea ajutorul grupului. N-avea niciun sens. Chiar era o luptă cu morile de vânt. Până am dat peste ochișorii albaștri ai micului ștrumf. Deși cu inima strânsă am zis hai să mai încercăm o dată. Poate de data asta… Cu mult, mult sprijin (mulțumesc încă o dată) și cu două-trei alte idei, alături de sute de oameni din toate colțurile țării iaca, imposibilul s-a făcut posibil. Și, ceva timp mai târziu, a venit și vestea cea bună. You lose some, you win some. Sigur, înfrângerile dor de 1000 de ori mai mult decât te bucură victoriile. Dar încet-încet poate balanța se va înclina și vom câștiga mai des decât vom pierde. Singurul lucru pe care l-am învățat este că trebuie de musai să încerci. No matter what.

Pisicuța asta dulce, ca o bufle, mi-a smuls un nou oftat luuuuung și trist. După care și un zâmbet. Pentru că a avut norocul să cunoască niște oameni capabili să miște munții. Asociația a pornit campania, Cabral a dat de știre în stânga și în dreapta și 59 de oameni au sărit într-un suflet să ajute cu ce-au putut, în marea majoritate cu reclame pe bloguri. Așa a apărut bannerul din dreapta sus, cel ce duce spre Căutătorii de Povești, un proiect tare, tare, tare fain, condus de oameni inimoși care au zis da inițiativei Asociației Zâmbet și Suflet. Sper ca pe ei să-i urmeze imediat cât mai mulți alți sponsori, ca picea să reușească să treacă ceva mai ușor prin tot greul ce o așteaptă. Și să o trecem și pe ea cât mai repede la capitolul victorii.

P.S. Situația asta e mult mai simplu de rezolvat. Chiar din cale afară de simplu. Vă rog…