Nov 25, 11 • De plans, Din oras • brylu • 7 Comments »

Nu știu ce titlu să îi pun. Așa că doar o să scriu.

Am citit mai de mult pe blogul tau despre o copila care avea leucemie. Post-ul ala o declansat in mine nevoia de a incerca sa ajut. Am dat ceva bani – o suma maricica, dar nu se compara cu nevoia. Am sunat la spitale in Franta si UK sa ii fac rost de un pret sigur macar. Am dat in Franta de o asistenta romanca, care era chiar la sectia care trebuia. In ziua in care am facut toate legaturile, in care am stiut ce acte ne trebuie ca sa obtinem o oferta din partea spitalului francez, l-am sunat pe unchiul fetei bolnave sa-i dau vestea buna. Mi-a zis “nu mai e nevoie, a murit azi dimineata la 4″. Am plans, am urlat, am blestemat sistemul de sanatate, care avea nevoie de 3 oferte ca sa trimita pacientul la un spital civilizat de afara. A trecut… Am si eu o fetita, ceva mai mica decat a ta, poate de aia cazurile cu copii ma termina. O sa fac si eu o donatie, normal, dar ma gandeam ca poate poti ajuta sa promovezi. Asa cum eu am incercat sa ajut fata aia dupa postarea ta, poate si altii o sa incerce.

E un mail primit de la un cititor al blogului. Te cam lasă fără cuvinte, nu? Data trecută a fost prea târziu. Dar poate de data asta nu e. Matei are 11 luni. Se luptă de la 2 luni cu cancerul. Are nevoie de asistență medicală profesionistă, în străinătate. Nu spuneți că o poate obține și în România. Fetița mea e internată în spital și de abia acum îmi dau seama ce înseamnă sistemul sanitar românesc. Pentru Matei se fac petreceri, se vând tricouri, se încearcă tot felul de variante. Dacă vă oripilează conceptul de donație, cumpărați un tricou. Are 11 luni și suferă de cancer. Mă repet: poate de data asta nu va fi prea târziu.

Tags: campanii, dragii mei, trist