Capul sefului trebuie sa cada

M-am găsit, sau mai bine spus m-am pus ieri într-o situație pe care n-o doresc nimănui. ântre revolta normală a oricărui om la aflarea unei asemenea știri și o foarte bună prietenie cu o persoană care îmi e tare dragă. Și care e fiica vânătorului care a apăsat pe trăgaci și a omorât tigrul. Pe tatăl ei îl știam din poveștile lor. Din poveștile astea știu că nu e un om rău la suflet. E vânător și asta n-o să-mi fie pe plac, dar nu e un om rău. I s-au spart în cap toate oalele, câteva dintre ele aruncate chiar de mine. Pe undeva, încă îl învinovățesc – trebuia să fie omul cu soluția, dar stând și cântărind situația, nu este el marele vinovat.

Am stat întreaga zi de ieri citind ziare locale, naționale, culegând informații de la colegii mei care au fost acolo. Știți ce n-am văzut pe niciunde? Numele directorului Grădinii Zoologice sau al adjunctului. A oricărui șef de la Zoo. Niciun interviu, nicio vorbuliță, nimic. Și atunci mă întreb: cine a condus celula de criză (acceptând, cred, la unison, că era vorba de o criză)? ântr-o situație ca asta, primul lucru este să numești un șef, care o fi el. Prefectul de Sibiu a trecut pe acolo episodic, a bifat la raport un eveniment cum numai el raportează în toată țara, după care dus a fost. Dacă l-ai întreba sigur ar zice: nu io, altul. Cine a fost sau cine trebuia să fie șeful e cel mai vinovat și merită să plătească asta cel puțin cu job-ul. Pentru pericolul la care a expus populația timp de patru ore și pentru că a ucis unul dintre cei 3200 de tigri din lume. 3199, mă scuzați.

Am găsit și o oarecare reglementare oficială. Imbecilistică, precum toate legile din țara asta, care nu spune nimic concret, dar din care cine ar trebui ar putea să învețe.

„asigurarea armelor de foc sau a echipamentului de tranchilizare, detalii precise de utilizare a acestora, stabilite în prealabil de conducerea grădinii zoologice ÅŸi poliția local㔠– complet pe lângă. Dacă ar fi existat detalii precise de utilizare tigrul n-ar fi ajuns nici la 100 de metri de grădină. Cât despre echipamentul de tranchilizare, cât una venea de la Cisnădie și alta/altele de la Deva, vă dați seama cât de bine pregătiți erau.

„asigurarea unui echipament de recapturare a animalelor, care să poată fi utilizat în aceste situații inclusiv, dacă este necesar, folosirea unor vehicule în scopul protecției personalului de intervenție” – astea unde au fost? Unde au fost vehiculele în scopul protecției? Din cât v-ați uitat voi la Animal Planet, ați văzut vreun cercetător care trage cu tranchilizant după animale de la sol? Nu, toți trag din Jeep după care închid geamul. Nu sunt atât de cretini încât să tragă după un tigru de la 20-50 de metri după care să se pitească după un copac. Că nu e vulpe sau căprioară, stupizilor! Iar în situația asta, vânătorul primește circumstanțe atenuante. Dar putea fi el cel care să le explice celorlalți idioți că fac o imbecilitate maximă. Și așa s-a ajuns în situația asta.

„Conducătorul grădinii zoologice sau un membru desemnat de acesta, trebuie să fie permanent disponibil pentru a lua decizia referitoare la eutanasierea animalelor evadate, dacă este cazul” – repet, unde a fost directorul? Cine a dat decizia referitoare la eutanasiere? Nimeni. A fost un impuls de moment justificat de instinctul de supraviețuire.

Și cea mai gravă: „Conducerea grădinii zoologice trebuie să se asigure că toți membrii personalului sunt familiarizați cu procedurile de urgență care trebuie întreprinse în cazul evadării animalelor” – când toți alergau ca niște găini fără capete e greu de crezut că oamenii erau „familiarizați”. S-au căcat pe ei și au făcut doar tâmpenii. Patru ore de tâmpenii.

Oana și-a încheiat comentariul așa: „Sincer, eu personal prefer viata tatalui meu si a celorlalte persoane prezente decat viata tigrului”. Orice om de care noi, bloggerii, jurnaliștii, scriem, e tatăl/fiul/mama/sora cuiva. Iar oamenilor ălora le provocăm durere. Pe fond avem dreptate. Dar în realitate facem niște oameni să sufere… Asta pe mine mă face să mă gândesc de două ori înainte să apăs pe publish.