V-aÅŸ batee, bă, da v-aÅŸ batee

Acu doo seri, mă plimbam cu cățeii proprietate personală pe aleile cartierului unde habitez. Ce făceam, nu vă zic, că iară sar în sus vecini ofuscoÅŸi cititori de hambar, că de ce dau de mâncare la câinii de pe stradă ÅŸi nu-i las să moară de foame. Deci nu le dădeam de mâncare la căței (NOT!). Abramburiții se comportă într-o notă ce aduce oarecum a demență când mă văd ieÅŸind din scară cu oala. Sar toți pe mine, aleargă în cerc în jurul meu, în fine, un adevărat spectacol. Problema cu ei e că sunt cam dezorganizați până ajung la terenul viran unde le pot da de mâncare fără să trebuiască să mă explic la tot cartierul că ce ÅŸi cum. Că acolo n-are cine ce să comenteze fără o scatoalcă peste bot.
No, minutele alea tre să fiu foarte atent la maÅŸinile de prin zonă, să nu mi-i facă terci. Acu două seri, pe o bordură din fața blocului, o ÅŸleahtă de puÅŸtani. Bărbați wanna be, din ăia. 7 sau 8, cu un pet de 2 litri de Burger ÅŸi cu conversații de alea de televizor. Pulăăă, să vezi ce-am făcut ieri. Coaeee, da să mă vezi pe mine. Matoli către rangă, tinerii capitaliÅŸti urlau de tremurau geamurile vecinilor de la parter. Iar colac peste pupăză, chinuiau cu rândul un scuter beÅŸit, o pârțâitoare de aia cu 20j la oră care sună ca un Lamborghini. Betoci fiind, cădeau cu scuterul, se dădeau pe el câte trei de unul tot timpul ajungea la finish mai mult pe lângă decât pe ÅŸa. ân fine, n-am zis nimic că no, poate-ÅŸi rupea vreunu piciorul ÅŸi o lună două lipsea din peisaj. Ceea ce chiar n-ar fi fost vreo tragedie. DeÅŸi deobicei nu țin neapărat să mă polemizez cu năcădăi de ăÅŸtia, în gâtul lor chiar m-aÅŸ fi băgat un pic. AÅŸa, de amorul artei ÅŸi de dragul vecinilor de la parter. Dar până NU au mâncat câinii puÅŸtanii au ÅŸi dispărut. Probabil s-au uitat la ceas, au văzut că era 10 ÅŸi ÅŸi-au adus aminte că au oră de ajuns acasă.

3 Comments