Din motive de lipsă de timp, de agitaţie, de trebi şi alte daravele care parcă nu se mai termină niciodată n-am apucat să vă relatez un aspect foarte important. Evident, Eustache. Micuţa kikusan a făcut ce a făcut şi a convins şi a doua serie de stăpâni să ne-o înapoieze. Au rezistat eroic 4 zile după care nici ei n-au mai rezistat. Cât pe ce să mă apuce disperarea şi pe mine. Daaaar, biata căţeluşă nu avea nicio vină pentru jeturile permanente care ieşeau din ea. Ci o megainfecţie urinară. Din fericire, am aflat şi am tratat. Iar acum, Stache e o nemaipomenită, având în vedere că am scăpat de excesele de pipi. Nu fac lobby inutil pentru piticanie, dar mă jur cu mâna pe orice carte sfântă că e cel mai dăştept căţel pe care l-am văzut vreodată. Cu tot regretul pentru Ţica şi Tănă, kindera rulz. Din nefericire, locul ei în casa noastră e luat de vreo nouă luni de Cătă. Azi mâine apare şi, din nefericire, Cătă bate Stache. Având în vedere că marţi părăsim Sibiul cu destinaţia Braşov, mai am 6 zile în care să îi găsesc un stăpân. Dacă vreţi cel mai meseriaş căţel din lume, o splendidă şi senzaţională, pliz, sunaţi la 0745.320.343.
Da, ne-a părăsit. S-a mutat la o familie foarte de treabă, în vecini. Parcă e așa de goală casa fără ea. E liniște, pot să merg în ciorapi fără să mă tem că dau peste un pișilic sau un răhățel, floarea a revenit la locul ei în bucătărie, ușile la camere sunt deschise, prosoapele nu mai stau pe jos sunt la loc în cui. Și totuși, mi-e dor de ea de nu mai pot. Ultimul filmuleț cu ea, de la tura de azi dimineață. Dragostea mea mică…
Să vă mai povestesc ce face toarşa Eustache. Cum Crăciunul l-am petrecut în localitatea natală, iar Eustache n-a primit invitaţie, fiind mai nou prin familie, a fost primit în gazdă de ceilalţi o sută de mii de căţei ai Andreei. Unde, să zicem, nu m-a făcut de ruşine. Adică s-a comportat normal, răcnind când îi era foame, halind toţi papucii care se puteau halea, de-astea de-ale căţelandrelor. Ne-am întors, am recuperat bestia şi am început din nou să îi căutăm stăpân. Imediat după ce a apărut prin gazete au început să sune telefoanele. Domne, da prinde şoareci? Da ciori alungă? No io ce să le zic oamenilor? Că n-am luat-o din cancerul de afară să o trimit iară în acelaşi frig da de data asta şi legată de lanţ? Aşa că i-am refuzat politicos pe varii motive şi am continuat să sper. Sâmbătă m-a sunat o familie tare drăguţă. Condiţii perfecte, oameni iubitori. Vezi să nu! Că Eustache aşa drag a prins de noi de a făcut tot ce i-a stat în putinţă să se întoarcă acasă. Le-a pişat patul, covoarele, mocheta, tot ce-a putut să pişe, le-a dărâmat bradul şi să zicem că au fost nevoiţi să-şi cumpere încă un bax de hârtie igienică. Aşa grijulie a fost Eustache. Prin urmare, aseară a sunat telefonul. Iar Eustache s-a reîntors acasă, la coşuleţul lui, mingiuca cu zăngănele, mopul pe care îl aleargă una-ntruna şi prietena ei Ţica. Io am ajuns să cred că se pişă intenţionat numa ca să dau io cu mopul să poată să mă alerge prin hol, mă jur. So, daca vreunul dintre cetitori are curajul necesar să se ia la trântă cu micuţa diavoliţă şi vrea să o strunească, cu dragă inimă vă răspund la 0745320343. Primul pas l-am făcut, a învăţat să nu mai facă treaba mare în casă. Mai rămâne povestea cu aia mică.
De dimineaţă. Mă trezesc şi eu ca omul şi mă întind din toate încheieturile în faţa ferestrei. Curios să văd dacă a mai nins, dacă se vede maşina sub stratul de zăpadă, cât o să îmi ia să o curăţ, ştiţi voi, gânduri d-astea de dimineaţă de iarnă. Când văd o mogâldeaţă care se ţinea după unul şi altul care veneau sau plecau la servici. Tremura toată de zici că avea Parkinson, cu ţurţuri agăţaţi de fiecare păr, complet îngheţată. Am organizat rapid echipa de salvare, cu Ţica şi Tănă şi-am plecat după ea, sperând să nu fie atât de speriată încât să fugă de noi. Nici vorbă. S-a cuibărit în geaca mea de zici că acolo s-a născut, şi-a băgat boticul adânc în falduri şi a adormit. Atât de ostenită era. Evident că n-a refuzat bolul de lapte nici păturica pe care să poată dormi în căldura bucătăriei mele. Dar de abia acum începe partea grea. Normal că nu o pot lăsa din nou afară. Iarna e nemiloasă cu puiuţii, mai ales unul slăbuţ ca ea. Prin urmare, din momentul acesta îi caut un stăpân. Bun, milos şi care să vrea să o grijească, unul care să îi salveze viaţa. Dacă vreţi căţeluşa, sunaţi-mă degrabă, 0745.320.343. V-o ofer cu toată ceremonia, deparazitare, internă, externă, vaccin, carnet de sănătate, tot tacâmul. Mai are nevoie de nişte păpică şi un loc unde să doarmă. Vă rog frumos, faceţi-vă milă de un căţeluş, că tot vine Crăciunul.
Căţeluşul ăsta mic şi drăguţ a fost bolnav de jigodie. Cu transfuzii de sânge, cu vitamine grămadă, de boală a scăpat. Însă are în continuare tremurul ăsta care îi face viaţa grea. Gândiţi-vă la suferinţele unui om bolnav de Parkinson. Cred că e groaznic să vezi permanent cum lumea îţi fuge din faţa ochilor. Pentru că ştiu că sunt mulţi medici veterinari sau activişti în domeniul protecţiei animalelor care citesc acest blog, vă întreb, ştiţi cumva vreo metodă de recuperare mai rapidă după jigodie, tratament medical care să atenueze tremurul, vreo soluţie în sensul ăsta?
Sâmbătă dimineaţă. Orele 11:00. Teatrul de război, bucătăria familiei. Actori: Simona + Cătă, Brylu şi parţial Ţica şi Tănase. Obiectul de distrugere în masă: cuptorul cu microunde. Muniţie: unt de fabricaţie autohtonă. Să înceapă războiul.
Doamna, mama Cătălinei şi nevasta subsemnatului perpelea neşte ochi de ouă în tigaie. Toarşu bărbacsu se îndeletnicea cu cuţitat neşte mezele, roşioare, o tzâră de brânzică, pituţă, un mic dejun frugal, din ăla să te ţină două zile cu stomacul plin. Afară ciripeau păsărelele. Căţeluşii se întindeau la soare, nimic nu prevestea furtuna ce va urma. Dintr-o dată, întreaga armonie a dispărut. Pentru o clipă, o tăcere apăsătoare s-a lăsat peste această scenă idilică. Parcă întreg Universul presimţea nenorocirea… Read the rest of this entry…
Să vă spun cum s-a terminat ultima zi din săptămâna trecută. Adică duminică. Cu un pahar de Zaraza, vreo trei, de fapt, ca să fiu exact, cu neşte Cola cu gheaţă şi câteva filme bune pe computador. Că sugestiile voastre au fost chiar reuşite.
Să vedeţi cum a început prima zi din săptămâna asta. Cu o trezire mult prea târzie, i-am dat vreo trei snooze-uri telefonului. O ieşire rapidă cu domnişoarele în jurul blocului, care, probabil ciufuţele pentru că le chemam în casă mai devreme decât îşi doreau ele, au dispărut din raza vizuală. După vreo cinci minute de fluierături, au apărut amândouă, docile şi supuse, ba, Tănă chiar cu coada între picioare. Hmmm, neobişnuit. Numa bine, cum am închis uşa de la casă cum m-a pălit o duhoare de aia insuportabilă, de peşte împuţit. Dragii mei vecini, dornici să hrănească şi ei căţeii din jurul blocului au aruncat pe geam nişte peşte, de care nu s-a atins nici dracu, până a venit Tănase şi a început să se tăvălească prin el. Aşadar, când io ar fi trebuit să fiu deja la redacţie, cu peniţa în mână (NOT!), io spălam abitir la Tănă cu o mână şi cu cealaltă mă ţineam de nas. Şi e doar luni. La ce să mă mai aştept?
Draga de ea, ca imi venea sa o pup de sa-i iau tot luciul, de frumusica, cumintica si draguta ce e ea, Tica lu tata. A aparut la bloc de ceva vreme, sa fie vreo sase luni, o catelusa frumusica foc. Mai toata lumea are grija de ea, ca e foarte dragalasa si jucausa, in special cu copiii. Din pacate, s-a imbolnavit. A disparut cateva zile si cand a revenit, tremura toata. Nu o mai tineau picioarele din fata, cadea tot timpul cand alerga. Am sperat din tot sufletul sa fie o pacatoasa lipsa de calciu. Dar n-a avut atat noroc. Saracuta s-a imbolnavit de jigodie, o boala teribila si de cele mai multe ori letala. Nu stiu cat de avansata e boala, dar presupun ca are ceva saptamani de cand o are, ceea ce face si mai grea tentativa de a o salva. Din fericire, si asta e singurul ei atu in momentul acesta, catelusa mananca. Pentru ca daca nici nu ar fi mancat, sansele ei erau aproape zero. Singura ei sansa sunt anticorpii, pe care trebuie sa ii dezvolte repede, altfel moare.
Tica si Tana au oroare de cabinetele veterinare. Se miros de la o posta, baga coada intre picioare, culca urechile si se ascund intre picioarele mele. Aseara, am luat-o si pe Tica la cabinetul veterinar. A stat langa biata catelusa in masina, a lins-o pe ochi si pe botic iar cand am ajuns la veterinar, surprinzator pentru ea, a sarit din masina si a intrat singura in cabinet. De parca ar fi stiut ce urmeaza sa se intample. Am luat sange de la Tica si l-am injectat catelusei. A stat cuminte, n-a zis nici pas. A acceptat intepatura, a pus boticul pe masa cand a inceput sa curga sangele in seringa si a stat langa noi pana i-am facut injectia catelusei bolnave. De abia cand a vazut ca am luat-o in brate a pornit si ea spre masina, sa mergem acasa. Draga mea curajoasa. Deseara, Tana e donator. Incercam din tot sufletul, toata familia, sa salvam biata catelusa. E prea tanara si afectuoasa ca sa moara atat de devreme. Tineti-ne pumnii. N-am reusit sa ii fac o poza mai buna pentru ca tremura una-ntruna din cauza bolii.
Conform previziunilor Institutului de Fizica Pamantului e posibil sa fie un cutremur de suprafata in perioada urmatoare, in Marea Neagra , zona Bulgaria, la 10 km adincime. Pericolul este sa declanseze o reasezare in Vrancea … deci un cutremur colateral cu efecte de dezastru.
Radu mă ţine la curent cu toate noutăţile non porn/fun ce se citeşte/scrie prin ziare caută pe net. Şi m-a avertizat că ar putea veni un nou cutremur. De astă dată mai puternic decât ultimul. Şi, probabil, ca să mă liniştească după ce m-a băgat în sperieţi, mi-a trimis şi un pdf despre cum prevestesc animalele cutremurele. Adică ce-o să facă Tănă şi Ţica aşa, cu vreo câteva zile înainte de zguduială.
La cât de zguduite sunt, io mă îndoiesc că o să recunosc semnele. Nu de alta, dar ele prezintă reacţile din studiu în permanenţă. Aleargă una-ntruna prin casă, urlă ca bezmeticele cum bate cineva un cui sau trece o maşină, se hârâie între ele şi îmi ronţăie picioarele la fiecare ocazie. Deci mă îndoiesc că se vor comporta diferit.
Pe de altă parte, pe acelaşi algoritm al anunţării prealabile, ar însemna să stau cu bagajul la uşă şi cum o lătrat Ţica să o tai pe scări în jos cu muiere, căţel şi purcel (da, Ţica s-a cam îngrăşat). Prin urmare, îmi propun să nu le bag în sama, cu cutremurele lor, numa dacă vreuna din ele vine şi-mi zice: Auzi, fra, hi să ieşim afară că o să fie cam coios în casă.
Din motive de lipsă de timp, de agitaţie, de trebi şi alte daravele care parcă nu se mai termină niciodată n-am apucat să vă relatez un aspect foarte important. Evident, Eustache. Micuţa kikusan a făcut ce a făcut şi a convins şi a doua serie de stăpâni să ne-o înapoieze. Au rezistat eroic 4 zile după care nici ei n-au mai rezistat. Cât pe ce să mă apuce disperarea şi pe mine. Daaaar, biata căţeluşă nu avea nicio vină pentru jeturile permanente care ieşeau din ea. Ci o megainfecţie urinară. Din fericire, am aflat şi am tratat. Iar acum, Stache e o nemaipomenită, având în vedere că am scăpat de excesele de pipi. Nu fac lobby inutil pentru piticanie, dar mă jur cu mâna pe orice carte sfântă că e cel mai dăştept căţel pe care l-am văzut vreodată. Cu tot regretul pentru Ţica şi Tănă, kindera rulz. Din nefericire, locul ei în casa noastră e luat de vreo nouă luni de Cătă. Azi mâine apare şi, din nefericire, Cătă bate Stache. Având în vedere că marţi părăsim Sibiul cu destinaţia Braşov, mai am 6 zile în care să îi găsesc un stăpân. Dacă vreţi cel mai meseriaş căţel din lume, o splendidă şi senzaţională, pliz, sunaţi la 0745.320.343.
