Masina de dat gauri

World, meet Țica. Țica, meet the world. Țica e singurul suflet din universul acesta al meu care niciodată, dar niciodată, nu se supără pe mine. Țica mă iubește necondiționat din prima clipă în care a ieșit împreună cu cei trei frați ai ei din dragostea mea eternă, Tănase. A fost cea mai urâtă dintre cei patru frați, ultima care a început să meargă, codașa grupului.

46758_1278294177379_4083364_n

Când ceilalți trei frați făceau blană lucioasă și se înălțau mândri, Țica avea păr sârmos și mergea târâindu-și picioarele din spate. De aia am și păstrat-o, ne era și rușine să întrebăm pe cineva dacă o vrea. Acum e momentul să și explic de ce o cheamă Țica. E prescurtarea de la UrâȚICA. Dar ca în toate poveștile cu broasca cea urâtă, a mea s-a făcut câteva luni mai târziu o frumusețe de cățel. Și de nouă ani e a noastră.

399990_2245552198225_817009327_n

Țica noastră e o minunată. E cel mai blând, cuminte și ascultător cățel din lume. A donat sânge fără să zică nici mâc când trebuia să salvăm o cățelușă cu jigodie. Nu pleacă la mai mult de cinci-șase metri de mine oriunde ne-am duce. A purtat lesă doar când conveniențele sociale au impus-o, ca să nu se isterizeze te miri cine prin parc. A acceptat nemernicul acela de motan care s-a instalat în casa noastră, care doarme pe pernița ei și îi mânâncă mâncarea. Băi, e blândețea întruchipată cățelul acesta. Dacă n-ar avea talentul aparte de a se tăvăli în cele mai urât mirositoare resturi pe care le găsește ar fi câinele perfect.

Țicuța noastră avea până de curând tratament VIP la salonul de coafură canină din apropierea parcului Sub Arini, de unde ieșea de fiecare dată ca o divă, cu barbișon și pămătuf la capătul cozii. Din motive de timp, de timp și de timp, primul membru al familiei care a renunțat la fandoseli evident că a fost ea. Așa că ne-am decis să o coafăm în casă. Și, ca fiecare zgârcit, am cumpărat un aparat de tuns căței de la Lidl. Magazin specializat pe produse de îngrijirea animalelor, de altfel. Cu stoicism, Țicuța noastră a suportat primul tuns, l-a suportat pe al doilea. Norocul ei că nu ajunge la oglindă, altfel acum era cardiacă. Probabil s-o fi prins când niciunul dintre câinii din cartier nu se mai apropia de ea proaspăt tunsă că cei doi stăpâni nu-s chiar cei mai pricepuți în ale frezelor de patruped. A treia tunsoare a fost însă tare păcătoasă. Cea mai păcătoasă. Ne-am făcut amândoi curaj vreo două săptămâni, conștienți fiind că urmează să pocim câinele nostru drag. De parcă știa ce urmează, biata de ea n-a ieșit de sub masă nici cu slujbe, a trebuit să o aduc în brațe în locul pierzaniei. Și dă-i, și bagă mașina ba pe spate, ba pe la burtică, ba peste labuțe, fără nicio ordine a tunsorii. Unde se nimerea, acolo băgam mașina. Mașină care a început să dea rateuri când poceala ajunsese cam la level 25.

1 2

Cum n-aveam niciun spor, am scos trimmerul de plastic și am intrat direct cu lamele metalice în blană, o dată, de două ori, de trei ori. În urma ei au rămas, o, două, trei găuri. În frumusețea ei de blană. După care mașina și-a dat obștescul sfârșit. Oricâte șurubelnițe am folosit, resuscitarea mașinii de tuns nu s-a produs. Era moartă și îngropată dinainte să îi desfac primul șurub. Țica s-a ascuns în casă vreo două săptămâni până au dispărut găurile, eu m-am prefăcut că plouă, mașina de tuns zboară direct la reciclat, la centrul Rorec din Broscărie. Să meargă să moară în pace printre reciclate că Țica mea, în sinea ei, tot VIP rămâne. Și merită mai mult decât pseudo-știința mea de frizer canin.

 

2 Comments

Lasă un răspuns către Adina Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *