Sep 1, 11 • De ham-ham • brylu • 2 Comments »

Mă copii, o să râdeți, dar asta o să zică ghemotocul ăsta de câine peste vreo câteva luni. Vă zic din start că-i cea mai faină chestie pe care am făcut-o de când sunt în branșa protecției animalelor. Și tot din start vă zic că atât de faini pot să fie unii oameni, de compensează pe deplin lipsa de suflet a celorlalți.
Cezara, că așa a botezat-o Teo după ce a găsit-o, lâncezea în preajma unei cuști de pisici. Dap, n-au abandonat-o într-o cutie de carton ci ca pe o doamnă, în cutie de transport. Plantată pe o pajiște, cățelușa aștepta. Probabil pe noi ne aștepta. A luat injecții, a luat pastile până s-a pus pe picioare după care a intrat în colectivitate, între restul cățeilor pe care Animal Life îi grijește. Iar după două luni a lovit-o norocul. Povestesc cu cei de la școala de câini de vreo trei luni de ideea asta. Am întors-o pe o sută de fețe, am gândit-o și am răzgândit-o. Și într-un impuls, am pus-o la cale în câteva zile. Cezara a avut super băftoc și a trecut de preselecție, a fost aleasă dintre vreo 40-50 de câini, pentru că e jucăușă, de gașcă, pentru că are calități ce o recomandă pentru un dresaj de specialitate și pentru că (tre să fie și de asta) e frumușică foc. O va chema într-un final Lady – i-am spus inițial Vaga-Bond, dar asta ca nume de scenă – și va fi antrenată în detectarea de mirosuri și de persoane ascunse sub dărâmături sau zăpadă. Și știți ce m-ar face și mai fericit? Doamne feri, nu vreau răul nimănui, dar tare mi-ar plăcea să fie ea aia care o să scoată de sub o avalanșă sau de sub vreo casă dărâmată măcar un dog-hater sau doi să văd cum le explodează obrazul de rușine.

Tags: adoptii, caini, campanii, dragii mei, sibiu