Jun 13, 09 • Din oras • brylu • 7 Comments »

Poliţist, adjectiv e povestea României de astăzi. O Românie prea săracă pentru a fi competitivă, o ţară care dezvoltă produse din nimic şi le adaptează la realităţile dâmboviţene. Ce mă surprinde este faptul că Europa chiar a pus botul şi a ridicat în slăvi un film care, sincer, nu îşi merită locul pe panoplia filmelor de calitate apărute de-a lungul vremii.

Poliţist, adjectiv, filmul lui Corneliu Porumboiu, ar putea fi un scurt metraj extraordinar. Dar prea multe scurt metraje a făcut România în ultima vreme ca să ne prezentăm cu filme de 15-20 de minute pe la toate festivalurile. Buget de lung n-avem, aşa că adaptăm. Dragoş Bucur face bătături de cât se plimbă prin film şi cât reazemă stâlpul din faţa casei elevului pe care îl supraveghează. La cadrul din anticamera şefului poliţiei chiar am vrut să mă ridic şi să plec. Cel puţin 5-6 minute nu s-a întâmplat absolut nimic. Secretara bătea la maşină, Bucur dormea. Până a venit salvatoarea replică: “Vreţi nişte ziare?” După care încă vreo 5 minute a bătut la maşină. Cing, cing, încă 10 minute pentru lungmetraj.
Prima fază interesantă a venit cam după vreo 30-40 de minute de film, când poliţistul a ajuns în sfârşit acasă. Dialogul cu doamna soţie despre melodia Mirabelei Dauer a fost excelent. Un adevărat dialog de film românesc, despre nimic şi cu toate astea atât de interesant, de amuzant, de românesc. Dar a durat cam mult să ajungi până acolo. Apoi Nelu, colegul lui Bucur de birou, a fost o pată de culoare nemaipomenită pentru un film cu şi despre poliţişti. Un adevărat plotonier blazat, sătul de lucru, cu cea mai mare grijă a vieţii lui, papara pe care şeful nu întârzie să i-o dea aproape în fiecare zi. Foarte mişto şi finalul filmului, după coada de peşte a discuţiei din biroul şefului sare direct la concluzii, dă-o dracu de conştiinţă, legea e lege.
Una peste alta, filmul are părţi extraordinare şi părţi trase de păr doar ca să dea la număr, să se încadreze la lung metraj. E un film făcut special pentru concursuri. Nu e un produs pentru cinematografie, pentru public, un film care să umple sălile. E un film de panoplie. Refuz să cred că Poliţist, adjectiv e o viziune regizorală şi prefer să cred că e vorba doar de bani. Nu au fost suficienţi pentru un lung metraj. Pe de altă parte sunt absolut încântat de tinerii regizori români, al căror bici pocneşte şi pocneşte bine. Filme ca Poliţist, adjectiv încep să creeze un trend la Cannes şi dintr-un nimic tras de păr pe bani devine filmul momentului. Toată lumea şi-ar dori să facă un film ca ăsta. Iar noi ne-am dori să avem banii lor ca să putem să preţuim ideile noastre mult mai bine. Una peste alta, România câştigă teren la capitolul scenarii şi regie, imaginea e ţâţâ ca deobicei, rămâne problema caşcavalului pentru lung metraje adevărate.

Am văzut filmul în curtea Bisericii Evanghelice, pe un frig de ne clănţăneau dinţii în gură. Am adus de acasă un rucsac plin de polare şi un sac de dormit pentru gaşca deja înfrigurată. Dar cu tot frigul, ceva atât de mişto n-am mai văzut de mult. Ditai ecranul, flancat de turnurile luminate ale bisericii, sub un cer înstelat… cine a mai băgat în seamă frigul. Ar fi super mişto să se proiecteze în fiecare săptămână câte un film.

Tags: long gone, mi-e dor, muviz, sibiu