Un scurt metraj tras de păr

Polițist, adjectiv e povestea României de astăzi. O Românie prea săracă pentru a fi competitivă, o țară care dezvoltă produse din nimic ÅŸi le adaptează la realitățile dâmbovițene. Ce mă surprinde este faptul că Europa chiar a pus botul ÅŸi a ridicat în slăvi un film care, sincer, nu îÅŸi merită locul pe panoplia filmelor de calitate apărute de-a lungul vremii.

Polițist, adjectiv, filmul lui Corneliu Porumboiu, ar putea fi un scurt metraj extraordinar. Dar prea multe scurt metraje a făcut România în ultima vreme ca să ne prezentăm cu filme de 15-20 de minute pe la toate festivalurile. Buget de lung n-avem, aÅŸa că adaptăm. DragoÅŸ Bucur face bătături de cât se plimbă prin film ÅŸi cât reazemă stâlpul din fața casei elevului pe care îl supraveghează. La cadrul din anticamera ÅŸefului poliției chiar am vrut să mă ridic ÅŸi să plec. Cel puțin 5-6 minute nu s-a întâmplat absolut nimic. Secretara bătea la maÅŸină, Bucur dormea. Până a venit salvatoarea replică: „Vreți niÅŸte ziare?” După care încă vreo 5 minute a bătut la maÅŸină. Cing, cing, încă 10 minute pentru lungmetraj.
Prima fază interesantă a venit cam după vreo 30-40 de minute de film, când polițistul a ajuns în sfârÅŸit acasă. Dialogul cu doamna soție despre melodia Mirabelei Dauer a fost excelent. Un adevărat dialog de film românesc, despre nimic ÅŸi cu toate astea atât de interesant, de amuzant, de românesc. Dar a durat cam mult să ajungi până acolo. Apoi Nelu, colegul lui Bucur de birou, a fost o pată de culoare nemaipomenită pentru un film cu ÅŸi despre polițiÅŸti. Un adevărat plotonier blazat, sătul de lucru, cu cea mai mare grijă a vieții lui, papara pe care ÅŸeful nu întârzie să i-o dea aproape în fiecare zi. Foarte miÅŸto ÅŸi finalul filmului, după coada de peÅŸte a discuției din biroul ÅŸefului sare direct la concluzii, dă-o dracu de conÅŸtiință, legea e lege.
Una peste alta, filmul are părți extraordinare ÅŸi părți trase de păr doar ca să dea la număr, să se încadreze la lung metraj. E un film făcut special pentru concursuri. Nu e un produs pentru cinematografie, pentru public, un film care să umple sălile. E un film de panoplie. Refuz să cred că Polițist, adjectiv e o viziune regizorală ÅŸi prefer să cred că e vorba doar de bani. Nu au fost suficienți pentru un lung metraj. Pe de altă parte sunt absolut încântat de tinerii regizori români, al căror bici pocneÅŸte ÅŸi pocneÅŸte bine. Filme ca Polițist, adjectiv încep să creeze un trend la Cannes ÅŸi dintr-un nimic tras de păr pe bani devine filmul momentului. Toată lumea ÅŸi-ar dori să facă un film ca ăsta. Iar noi ne-am dori să avem banii lor ca să putem să prețuim ideile noastre mult mai bine. Una peste alta, România câÅŸtigă teren la capitolul scenarii ÅŸi regie, imaginea e țâțâ ca deobicei, rămâne problema caÅŸcavalului pentru lung metraje adevărate.

Am văzut filmul în curtea Bisericii Evanghelice, pe un frig de ne clănțăneau dinții în gură. Am adus de acasă un rucsac plin de polare ÅŸi un sac de dormit pentru gaÅŸca deja înfrigurată. Dar cu tot frigul, ceva atât de miÅŸto n-am mai văzut de mult. Ditai ecranul, flancat de turnurile luminate ale bisericii, sub un cer înstelat… cine a mai băgat în seamă frigul. Ar fi super miÅŸto să se proiecteze în fiecare săptămână câte un film.