Desi cred despre mine ca sunt un fan suficient de patimas al sportului, de data asta trebuie sa imi recunosc ignoranta si in acelasi timp uimirea. Nu reusesc sa fac nicicum sa se lipeasca de mine ciclismul. Desi de cand e cald afara si nu ploua prefer sa ma sui pe toacla in loc de vehicolul halitor de benzina, la teveu ma plictiseste de moarte ciclismul. Si ma simt cam prost si ignorant cand aud pe unii si altii ca se dau peste cap de placere cand incepe turul Frantei. Si nu stiu de ce, dar am impresia ca sunt cam snobi. Or auzit povestea cu cancerul de testicule al lui Lance Armstrong si li s-o fi parut ca e cool sa fi fan de Tour de France. Sincer, am urmarit jumatate de ceas etapa, cred ca si in ciclism ii spune asa, ce tocmai s-a incheiat pe Eurosport. Si nu mi s-a parut nimic extraordinar. Dar probabil n-am stiut io exact la ce sa ma uit. La cum li se incoarda gambele, la cat de strans iau curbele? Care-i spectaculosul Turului Frantei? Foto
Aş vrea să încep cu “nu credeam că se va întâmpla aşa ceva”. Dar n-am de ce să mint, pentru că nu mă mai surprinde nimic când vine vorba de români. Că ţara, săraca, n-are nicio vină că s-a nimerit cu ăi mai potlogari localnici de pe tot teritoriul bătrânului continent. Probabil toată lumea ştie că Oltchim Râmnicu Vâlcea joacă finala Ligii Campionilor la handbal feminin. Cu Viborg, dacă nu ştiţi, şi rău e dacă nu ştiţi pentru că un asemenea eveniment merită sărbătorit de o ţară întreagă, fie că vă place sau nu handbalul. Eniuei. Finala se va desfăşura în sistem tur-retur. După cum e şi normal, ambele meciuri urmează să fie televizate pentru că un asemenea spectacol se vede o dată în 10 ani dacă nu te cheamă Danemarca sau Norvegia, că atunci îl vezi an de an. Şi ce se întâmplă în draga noastră ţară. Danezele au terminat rapid negocierile cu televiziunea care transmite meciul tur. Ţac-pac, meciul va avea loc de la ora 17:15, în 8 mai. Dar la noi evident că nu se putea. Ora de disputare a partidei a trebuit să fie stabilită prin medierea EHF. Clubul dorea ca meciul să se dispute în 16 mai ProTV-ul ţinea morţiş să fie 15 şi de la ora 20:30. Până la urmă s-a căzut la pace iar meciul va avea loc în 15 mai, la 20:45. Adică ProTV a făcut o concesie de 15 minute singurului club din România care joacă o finală de Liga Campionilor de la Steaua încoace. Adică exact ce presimţea Radu Naum că se va întâmpla. Avem împământenită o lipsă crasă de respect şi o desconsiderare totală faţă de interesul naţional. Întotdeauna primează interesul propriu. Eu să am rating, mie să-mi curgă banii. Mi se rupe dacă pierde Oltchimul că vând cu 15 mii de euro secunda de publicitate.
Şi acu vă întreb eu. Cum pizda măsii se poate întâmpla aşa ceva? 24 de ore sunt o diferenţă enormă pentru recuperarea unui sportiv. Cum îţi permiţi tu, ca televiziune, să faci o asemenea măgărie şi să intervii peste decizia unui staff tehnic, tu, care în afară de bani şi rating nu mai ai nimic altceva în faţa ochilor? Cum e posibil să rişti un meci de o asemenea importanţă doar pentru că românii o belesc duminică seara pe Acasă şi nu pe ProTV? De ce trebuie să se întâmple ţigăneli de genul acesta doar la noi? Iar ultima întrebare, ProTV a verificat când a fost ultima dată când Oltchim a jucat o partidă la ora aia? Că vii cu pretenţii de 20:45 când ele au jucat mai tot timpul de la 17 sau de la 18 şi sunt obişnuite cu orele respective. Doamne feri să pierdem din motivele de mai sus. Că numa vina ahtiaţilor de rating va fi.
Mda, vroiam să vă arăt filmuleţele de duminică. Dar n-am avut cum. Mulţumită serverului picat vreo trei zile am stat şi m-am uitat în gol la o pagină albă care încerca să încarce, şi încerca, şi încerca şi tot aşa. În fine. Să începem cu ce a fost frumos, chiar senzaţional. Pentru ne-pasionaţii de sport, în weekend, la Sibiu s-au jucat semifinalele şi finalele Cupei României la baschet. Prima semifinală, botezată ad-hoc a luzerilor, disputată între CS Otopeni şi Elba Timişoara şi câştigată foarte greu de bănăţeni, la 2 puncte diferenţă. A luzerilor pentru că oricare ar fi câştigat n-avea nicio şansă, nici în faţa Ploieştiului, nici în faţa Mediaşului. Ambele echipe au buget de peste 700 de mii de euro pe sezon. Mediaşul chiar sare de 1 milion. În acelaşi timp, Otopeniul dacă ajunge la 500 de mii iar de Timişoara ce să mai zicem. Luaţi în considerare faptul că jucătorii n-au mai văzut salariu de 4 sau 5 luni. Enfin, toată atenţia s-a concentrat în jurul Mediaşului, care a eliminat campioana ultimelor 6 ediţii, Asesoft Ploieşti. Nu cred că a fost vreun om care să fi pariat pe Timişoara în finală şi chiar să fi crezut în pariul ăla. Long story short, Timişoara a câştigat, ba chiar entuziasmant.
Şi acum, partea urâtă a fenomenului. Deşi desfăşurată la Sibiu, Cupa României a fost organizată de Asesoft Ploieşti, care a adus muzica şi dansul şi de Gaz Metan, care a venit cu biletele şi bătăuşii. De fapt, situaţia e următoarea. Unii suporteri timişoreni erau beţi. Pe de cealaltă parte, toţi bodyguarzii de la Ippon erau nişte ţărani. Iar la întâlnirea dintre un om beat şi un ţăran e clar că beţivul n-are nicio şansă. Tot scurt pe doi, ipponii i-au căpăcit rău de tot pe timişoreni total d-an pulea. După ce că ei i-au provocat, tot ei i-au luat şi la bătaie. Nişte retardaţi.
Să zicem că intelectul nu este punctul lui forte. Având în vedere că lumea i se adresează cel mai des cu “… esti un gunoi”, prea bine n-are cum să se simtă în pielea lui. Ghici, ghicitoarea mea… P.S. Ştiu că i se aplică şi lui Dado, dar nu, nu e el.
O prietenie care nu se distruge atât de uşor pe cât cred naivii care îl huiduie pe cavaler la fiecare meci. Are la bază două pietre de fundaţie cât China de mari. Verzişorii şi verzişorii. Ba pardon, cincisutica de iepuroi parcă e mov.
Trecutul, prezentul, prezentul şi viitorul studiază gânditori viitorul. Ce drac am vrut să zic oare? Aaa… a reînviat dovada.
The best for last. Stimabilul, inegalabilul, pupincuristul de serviciu, la datorie printre aplaudacii răsplătiţi cu tricoaie Emag. În exercitarea îndatoririlor de serviciu, curlimbismul. Mă mir că n-are bube la gură. Sau spume la cum s-a gătat meciul.
Cred că nu e un secret pentru nimeni că la mijloc nu e dragoste prea mare. Şi poza cred că e foarte elocventă în a susţine lipsa de chimie dintre mine şi domnul Mircea Vulc. Să zicem că nici nu i-am dat foarte multe motive să mă drăgălească. Nici nu l-am pupat în cur, cum obişnuiesc ziariştii lui de casă, ba dacă au fost momente în care am considerat că a greşit, nu m-am ferit să scriu. Şi au ieşit nişte articole savuroase. Cum ar fi articolul “Dovada: CSU Sibiu negociază cu Jojic”, un articol după care minţi paranoice ne-au bănuit că le ascultăm telefoanele. Sau, articolul “Huliganii forţează demisia lui Vulc”, articol după care relaţiile s-au răcit definitiv. În afara armistiţiului din momentul recordului, fie s-a făcut că nu exist, fie s-a uitat în altă parte de fiecare dată când ne-am întâlnit. Deşi l-am felicitat după fiecare victorie a echipei din sezonul ăsta, să zicem că laudele au trecut pe lângă urechi. Acum începe un capitol nou sau, no, îl scoatem de la naftalină pe cel vechi. Eu idei preconcepute n-am deşi fac pariu că securea n-o să intre în pământ prea curând. Dar, pe principiul la vremuri noi, tot noi, nu rămâne decât să videm ce se va întâmpla.
Şi că tot e zi de fotbal, nu ştiu dacă aţi văzut până acum faza sau nu, dar ăsta este golul mileniului. O nemaivăzută şi nemaifăcută pe un teren de fotbal, cel puţin la nivelul ăsta, al primelor divizii. Liverpool a pierdut meciul din deplasare de la Sunderland după un gol pe care niciun arbitru citav din lumea asta nu l-ar fi validat. Sau, mai bine spus, n-ar fi trebuit să se ajungă în situaţia asta, în care o minge gonflabilă să fie pe teren, cu atât mai mult într-un careu.
După ce s-a pricopsit cu un cioban de patron, Steaua vine mâine seară cu o nouă premieră. O galerie formată din pensionari. I-am văzut aseară, la ştirile sportive, cum se “îmbulzeau” la casele de bilete. Căcat, vreo cinci bătrânei, la vreo 70 de ani bucata, veseli nevoie mare că au luat bilete şi pentru neveste. Colac peste pupăză, GSP-ul vine şi pune paie pe foc, descoperind, care este, complotul suporterilor. Zic gazetarii că suporterii ar vrea să suspende Steaua din competiţiile europene maimuţărindu-se şi aruncând coji de banane la cornere. Acu ce se va întâmpla? Ori bieţii pensionari vor fi atât de fericiţi că au fost cumpăraţi pentru echipa a doua şi-şi vor slăvi conducătorul, pe principiul punct de pensie = bilet, nu contează, moca să fie. Ori bieţii pensionari vor duce mai departe ce-a început tineretul şi vor arunca în teren cupoane de pensii iar doamnele lor făcăleţe ori goblene în speranţa că vor jigni turcii, un popor nepriceput la ale gătitului.
Pe de altă parte, cine n-are bătrâni să-şi cumpere. I-aţi văzut pe pensionarii din teren aseară, la Real Madrid – AC Milan? În loc să facă infarcturi, că au şi ei o vârstă, au produs doar goluri. Faine, surprinzătoare pentru calculul hârtiei. Dacă n-o gafa babalâcul cela brazilian din poartă băteau mult mai clar. Da no, de la o vârstă încoace tremură mâinile, artroza începe să doară, mingea e tot mai greu de prins.
Hai, că înghit multe de la presari, că mi-s colegi de breaslă. Dar îmi vine să vomit când văd moralismul şi conduita ireproşabilă pe care o autopromovează ziariştii noştri de sport îmi vine pur şi simplu să vomit.
Io-s de acord cu Lucescu. Daţi-l dracu pe Mutu. Scăpăm de beşini în cap, de figuri, başca faptul că trage după el în jos şi alţi jucători. Că e destul un lider la prostii ca să se găsească alţi 10 proşti care să se ia după el. Să fim realişti, Mutu e gata. De acum încolo va merge doar în jos. De la episodul Chelsea încoace, Mutu dispare încet şi sigur dintre fotbaliştii mari ai lumii. 25 de milioane zice GSP că valorează? Dacă ia Fiorentina 5 poate să dea acatiste, dacă s-or găsi fraieri să-l cumpere.
Mutu ca Mutu, că nu m-a enervat neapărat el cât prima pagină din gsp-ul de azi. Un tricou cu numărul 10 stilizat, din care curge o lacrimă. Şi toată lumea plânge după Hagi. După un meci care oricum nu avea nicio valoare şi nicio relevanţă pentru echipa naţională s-au găsit ei să facă tragedie naţională. Să-i retragem tricoul lui Hagi, Mutu nu e demn pentru el. Bullshit. Acu îl pupaţi în cur pe Hagi, după ce l-a bălăcărit toată presa sportivă pentru eliminarea din meciul cu Italia. Cum scriau atuncea: Hagi, retrage-te, nu? Sfinţii Ioni şi Fecioarele Maria din presa sportivă să mă mai lese, aşa un pic, cu patetismul ăsta făcut să vândă ziare şi să nu mai lingă unde au scuipat. Sunt suficient de penibili, nu e cazul să devină derizorii.
Mă întreb ce-ar spune suporterii Stelei dacă mâine, patronul clubului (altul, nu Becali că pe ăsta îl înjură by-default) ar decide ca Steaua să joace în alb-roşu. Sau invers. Dinamo să joace în roşu-albastru. Sau U Cluj în vişiniu şi CFR în alb şi negru. Sunt gata să pariez acu că n-ar exista peluză neincendiată pe oricare dintre astea patru stadioane.
Ieri a început memorialul Elemer Tordai, la Sibiu. Baschet, pentru necunoscători. Tot pentru ei, Tordai a fost unul dintre cei mai buni jucători ai echipei CSU Sibiu şi a murit acum doi ani, de cancer la colon. Iar de atunci, turneul amical care se desfăşoară la Sibiu în fiecare an, înainte de începerea campionatului, îi poartă numele.
Tot ca un background, ca să se înţeleagă cât mai bine problema, culorile clubului sibian sunt galben-albastru. De când sunt eu în Sibiu şi vin la meciuri, o singură dată a apărut o altă culoare, verde, pe vremea când echipa era sponsorizată de Foresta. Cel mai frumos cântec al galeriei sibiene este “galben albastru sunt culori frumoase, galben albastru sunt victorioase”. Iar cea mai frumoasă scandare e “inima noastră, inima noastră, inima noastră e galben-albastră”. Cel mai mare steag al unei galerii de baschet din ţară are două culori, galben albastru. Steagul folosit la baschet de U Mobitelco Cluj e mai mare ca şi dimensiuni, dar e steagul folosit la echipa de fotbal şi împrumutat la baschet. În fine, detalii nesemnificative.
Semnificativ este însă gestul conducerii Clubului Sportiv Universitar. Printr-o tâmpenie fără margini, o nesocotinţă şi o indolenţă crasă, conducerea clubului a decis să schimbe culorile echipamentului. Şi ce culori credeţi că au găsit. Alb şi Negru. Culorile clubului U Cluj, marea şi singura rivală din campionat a echipei sibiene în acest moment. Meciurile dintre Sibiu şi Cluj au fost cele mai spectaculoase din ultimii 10 ani. Şi în teren şi în tribune. Nu cred că a fost meci jucat la Cluj să nu fie cel puţin 300 de sibieni în galben. Până sezonul trecut, clujenii nu apăreau pe la Sibiu dar anul ăsta au venit. Şi sper să mai vină, pentru spectacol. De multe ori meciurile s-au terminat încrâncenat. Şi pe teren şi în tribune. S-a ajuns la manifestări ultras. La atacuri, bătăi, geamuri de autocar sparte. La ultimul meci cu Clujul din sezonul precedent, autocarul ultras din Cluj a fost trimis acasă. Pe motive de alcool şi de posibile violenţe. E o rivalitate crâncenă, la limita fair-play-ului. Deci o chestie cu care nu te joci dacă nu vrei să degenereze.
Eu fac parte din facţiunea moderată. A seminţarilor, a suporterilor de tastatură, pop-corn-ari, cum le place ultraşilor să ne numească. Dar de data asta am luat foc. Nu se poate aşa ceva. Nu poţi schimba culorile unei echipe dintr-o toană de conducător isteric. Nu te poţi pişa pe istoria unui club pentru un motiv pueril de genul “nu puteau să ne facă la timp echipamente galben-albastre”. Sincer, nici nu cred că şi-au dat seama de tâmpenia pe care o fac. Preferam să joace în roz-portocaliu sau verde-maro. Orice altă combinaţie de culori ar fi evitat un scandal iminent. Pentru că dacă şi de data asta se înghite acest neprofesionalism notoriu al conducerii clubului, rămânem doar nişte copii râzgâiaţi, buni de bătut gura pe la colţuri, care plâng când cineva le ia jucăria.
Foarte funny meciul cu Austria de aseară. Nu neapărat că ar fi fost ceva interesant de văzut în cutia neagră care şade frumos amplasată pe dulapior ci pentru efervescenţa pe net. Am descoperit un substitut pentru momentele în care vezi meciul singur, fără prekini, chiar dacă ai berile de rigoare în faţă. Aşadar, văzui meciul împreună cu somnambulii de pe twitter, PAH, chinezu, Andrei Crivăţ şi, către final şi Adi Hădean.
Deşi în teren era de plâns, mai mai că mă buşea râsul. Crivăţu nu trăgea cu ochiu, numa cu urechea. Şi halea brânză cu roşii. Hădeanu la fel, de zici că or făcut piaţa împreună. Chinezu blagoslovea la Piţurcă, până am descoperit împreună că oina ar fi un sport mult mai funny. Singuru meu regret o fo că n-am putut ciocni berile în timpu meciului sau no, borcanu de votcă pe care îl băuse nush ce tanti prezentată la ştiri, moment în care toţi ne-am apucat să ne facem mea culpa, că am găsit fomeia care să ne bage şi pe noi sub masă.
Desi cred despre mine ca sunt un fan suficient de patimas al sportului, de data asta trebuie sa imi recunosc ignoranta si in acelasi timp uimirea. Nu reusesc sa fac nicicum sa se lipeasca de mine ciclismul. Desi de cand e cald afara si nu ploua prefer sa ma sui pe toacla in loc de vehicolul halitor de benzina, la teveu ma plictiseste de moarte ciclismul. Si ma simt cam prost si ignorant cand aud pe unii si altii ca se dau peste cap de placere cand incepe turul Frantei. Si nu stiu de ce, dar am impresia ca sunt cam snobi. Or auzit povestea cu cancerul de testicule al lui Lance Armstrong si li s-o fi parut ca e cool sa fi fan de Tour de France. Sincer, am urmarit jumatate de ceas etapa, cred ca si in ciclism ii spune asa, ce tocmai s-a incheiat pe Eurosport. Si nu mi s-a parut nimic extraordinar. Dar probabil n-am stiut io exact la ce sa ma uit. La cum li se incoarda gambele, la cat de strans iau curbele? Care-i spectaculosul Turului Frantei? Foto
.jpg)
