Oda mamelor din toata lumea
|Au trecut de o săptămână, două, trei, o lună printr-un travaliu dureros cum niciun bărbat nu își poate închipui. Au sâni mari și tari ca piatra, de care trage de cinci-șase ori pe zi un maimuc mic, păros și înzestrat cu prea mulți decibeli de mama-natură. Se chinuie cu burta încă neretrasă și cu fundul nițel supradimensionat de același maimuc ce și-a croit prin zonă loc în lume. ântreabă-le cum se numește ultimul film văzut de la cap la coadă. Probabil „Balanța”. Au cearcăne groase sub ochi de zici că sunt pe front, în linia întâi. âncă n-au reușit să strecoare verigheta înapoi pe inelar pentru că au degetele umflate. Și, prin ce au trecut, te miri că mai vor să o pună la loc. Jumătatea de oră petrecută în fața oglinzii la „parada modei” înainte de a ieși în oraș e o veche amintire pentru simplul fapt că nimic din vechea garderobă nu le mai încape. Nici măcar blugii preferați.
Și cu toate astea: ați văzut femei mai frumoase decât mamele? Serios. Mă uit la a mea, mă uit la restul mamelor din parc, la prietenele ce își dădăcesc maimucii și nu încetez să mă mir. Atât de frumoase sunt!
Eu ii spun sotiei mele doamna sufletului meu. Este cel mai mare noroc care mi s-a intamplat in viata. Iar despre cele 3 minuni de copii pe care ii avem… 🙂
Hai sa ne traiasca doamnele si piticii si noi pe langa ei!
@Cristian China Birta: sa ne. sa ne. 100 de ani de acum incolo