Cam tarzior
|Mda, vroiam să vă arăt filmulețele de duminică. Dar n-am avut cum. Mulțumită serverului picat vreo trei zile am stat ÅŸi m-am uitat în gol la o pagină albă care încerca să încarce, ÅŸi încerca, ÅŸi încerca ÅŸi tot aÅŸa. ân fine. Să începem cu ce a fost frumos, chiar senzațional. Pentru ne-pasionații de sport, în weekend, la Sibiu s-au jucat semifinalele ÅŸi finalele Cupei României la baschet. Prima semifinală, botezată ad-hoc a luzerilor, disputată între CS Otopeni ÅŸi Elba TimiÅŸoara ÅŸi câÅŸtigată foarte greu de bănățeni, la 2 puncte diferență. A luzerilor pentru că oricare ar fi câÅŸtigat n-avea nicio ÅŸansă, nici în fața PloieÅŸtiului, nici în fața MediaÅŸului. Ambele echipe au buget de peste 700 de mii de euro pe sezon. MediaÅŸul chiar sare de 1 milion. ân acelaÅŸi timp, Otopeniul dacă ajunge la 500 de mii iar de TimiÅŸoara ce să mai zicem. Luați în considerare faptul că jucătorii n-au mai văzut salariu de 4 sau 5 luni. Enfin, toată atenția s-a concentrat în jurul MediaÅŸului, care a eliminat campioana ultimelor 6 ediții, Asesoft PloieÅŸti. Nu cred că a fost vreun om care să fi pariat pe TimiÅŸoara în finală ÅŸi chiar să fi crezut în pariul ăla. Long story short, TimiÅŸoara a câÅŸtigat, ba chiar entuziasmant.
Åži acum, partea urâtă a fenomenului. DeÅŸi desfăÅŸurată la Sibiu, Cupa României a fost organizată de Asesoft PloieÅŸti, care a adus muzica ÅŸi dansul ÅŸi de Gaz Metan, care a venit cu biletele ÅŸi bătăuÅŸii. De fapt, situația e următoarea. Unii suporteri timiÅŸoreni erau beți. Pe de cealaltă parte, toți bodyguarzii de la Ippon erau niÅŸte țărani. Iar la întâlnirea dintre un om beat ÅŸi un țăran e clar că bețivul n-are nicio ÅŸansă. Tot scurt pe doi, ipponii i-au căpăcit rău de tot pe timiÅŸoreni total d-an pulea. După ce că ei i-au provocat, tot ei i-au luat ÅŸi la bătaie. NiÅŸte retardați.
Acuma sincer nici timisorenii nu trebuiau sa vina alcoolizati la meci, mai ales ca se puteau astepta la paza stricta, e totusi meci de baschet nu bar…pe de alta parte idiotii de la ippon med sunt niste cretini semianalfabeti culesi de la stana si din pesteri si facuti agenti de paza peste noapte…se simt si ei barosani probabil cand ameninta cu spray-u paralizant fanii echipelor, pentru ca lupta corp-la-corp nu prea au sanse…e a 2-a oara in mai putin de un an in care idiotii aia provoaca un scandal intr-o sala de baschet, chiar nu se poate face nimic incat urangutani de genu sa se intoarca dracului in mediu lor natural?