Moartea caprioarei

c8

Arată a happy-ending, nu? Da, chiar aÅŸ vrea să vă spun că e bine, că îÅŸi târâie piciorul din spate după el dar că atelele îl țin suficient de bine ca să se sudeze în câteva săptămâni. Că coasta fisurată nu îl împiedică să respire ÅŸi că e tânăr, n-are nici anul, ÅŸi o să se facă bine. Ce e un genunchi zdrobit la vârsta lui, o nimica toată. ân trei săptămâni e pe picioare. Dar, din păcate, povestea se termină altfel. Se termină cu căpriorul sănătos veghind la capul lui, dis de dimineață ÅŸi cu boticul lui fără suflare la marginea cuÅŸtii. Nu se termină deloc bine iar despre raiul căprioarelor nu se cunosc prea multe date ca să vă spun dacă o duce mai bine sau nu. Ce rămâne în urma lui? Rămâne gestul senzațional al fetei care l-a ridicat din plină ÅŸosea, pe Valea Oltului ÅŸi l-a adus două ore cu maÅŸina până la Sibiu fără să se gândească la cum o să scoată petele de sânge de pe carpeta maÅŸinii. Cei doi doctori care ÅŸi-au lăsat toate treburile ÅŸi au venit de zor cu atele, antibiotice, faÅŸe ÅŸi vată ÅŸi au încercat cât de bine au putut să o pună pe picioare. Rămân oamenii nemaipomeniți dintr-o comună apropiată Sibiului care au primit-o cu brațele deschise, cu nutreț, porumb, apă ÅŸi culcuÅŸ pregătit ÅŸi care ar fi grijit-o ca pe ochii din cap. Dacă ar fi trăit. Åži noi, pasageri temporari prin povestea unui căprior care n-a apucat să cunoască lumea atât de bine încât să îÅŸi dea seama că maÅŸina nu îi este un prieten. AÅŸ fi vrut din tot sufletul să trăiască. Dar de data asta nu a fost scris.

5 Comments