Crud, imbecil ÅŸi bou
|E un portret. Vom vedea al cui. Purtam ieri o discuție cu un amic, despre un post pe un forum referitor la cruzimea împotriva animalelor. Era vorba despre un cal, sacrificat de capul unei familii, din care urma să îÅŸi hrănească puradeii. Discuția e mult mai complexă, însă încerc să o rezum. Unde se trage linia între cruzime împotriva animalelor ÅŸi necesitatea omului de a avea carne pe masă?
Am purtat aceeaÅŸi discuție ÅŸi în momentul în care în preajma Sibiului a fost filmat un netot care a sacrificat un iepure într-o manieră pur barbară. Barbară pentru noi. Pentru că, ulterior, m-a contactat pe messenger un domn, care m-a văzut la televizor înfierând practicile barbare, ÅŸi care mi-a explicat foarte pe înțelesul meu că aÅŸa se sacrifică iepurii. Se lovesc în cap ca să amețească după care li se taie gâtul. Acum, mie mi-e foarte greu să trag o linie imaginară în capul meu, dar o să încerc să fiu cât se poate de obiectiv.
ânțeleg nevoia omului de a sacrifica animale. Se întâmplă de când a apărut primul homo pe pământ. Porcul se înjunghie, iepurelui i se taie carotida, boului i se dă cu barosul între ochi, peÅŸtelui după cap. Åžtiu că aÅŸa se întâmplă ÅŸi accept chestia asta. O accept pentru grătarul care sfârâie pe cărbunii încinÅŸi ÅŸi pentru tocana din blid. Dar trebuie să existe ÅŸi o linie de demarcație.Iepurele se sacrifică cu o lovitură în cap, ca să amețească. Perfect. Când îi dai 10, pentru că eÅŸti beat sau doar prost, aia deja e cruzime. Calul se năuceÅŸte cu un ciocan în creÅŸtet. Când îi dai 10, meriți să primeÅŸti 9 înapoi. Problema protecției animalelor în România nu ține de altceva decât de educație. De educarea unui respect față de animale. Majoritatea problemelor ivite ar fi scutite, dacă oamenii ar fi învățați să trăiască alături de animale. Gândiți-vă cum ar fi lumea fără ele. Câți retardați nu s-au trezit sfâÅŸiați de urs prin munți pentru că au campat în locuri unde li se interzicea clar, tocmai pentru că se ÅŸtia că zona e una periculoasă. Iar dintr-o ÅŸtire în alta, urÅŸii au ajuns marea sperietoare a FăgăraÅŸilor, „ucigaÅŸi”, cum îi numea o televiziune. Nu, nu sunt ucigaÅŸi. Sunt doar deranjați în propriul habitat, învățați să primească resturi din mână de la tembeli care se cred cool dacă se pun pe youtube filmați cu ursul. Åži toată lumea uită că sunt animale sălbatice, care trebuie tratate cu respect ÅŸi de la distanță.Åži aÅŸa ajungem la câini. Sebi a filmat acum câteva zile un copil fugărit de un câine. DeÅŸi situația clar nu e una periculoasă, mai ales că ÅŸtie acel câine, ÅŸi că nu e agresiv, pune în discuție problema protecției copiilor. Unde sunt de acord cu el, trebuie să găsim niÅŸte soluții. Eficiente, pe termen lung, ÅŸi nu în ultimul rând, umane. Sunt total împotriva eutanasierii câinilor, pentru că s-au înmulțit nu din vina lor ci din vina noastră. Da, aÅŸ fi de acord cu eutanasierea primarilor ÅŸi a ÅŸefilor ecarisajelor care au existat sau există prin primăriile din țară. Mai ales a ăstora. Uitați-vă la filmele cu cruzimile care se petrec în ecarisajul din BraÅŸov ÅŸi spuneți-mi că fac bine ce fac ÅŸi că nu ar merita să înfunde puÅŸcăria. Câini morți, aruncați în tomberon, peste 8000 omorâți într-un singur an. DeÅŸi legea spune clar că trebuiesc arÅŸi în crematoriu autorizat. Chiar ÅŸi instituțiilor care ar trebui să respecte legea li se rupe pula de ea, de ce am ține noi cont? Educație, singura soluție. Pentru că porcăriile difuzate la televizor ÅŸi declarațiile anemico/imbecile ale organizațiilor de protecția animalelor adâncesc nebuloasa creată în jurul problemei protecției animalelor. ânțeleg ÅŸi păreri de genul acesta. Oamenii au perfectă dreptate pentru că „ong-iÅŸtii” au învățat doar să se plângă. Să arunce mortul în curtea altora fără să încerce să ofere o soluție. Ei cred că munca lor s-a încheiat în momentul în care au dat un interviu televiziunii crizate care face circ din orice eveniment în care este implicat un animal. Iar circul creat de presă… de-a dreptul dezgustător. Alarmist, inutil ÅŸi, cel mai important, lipsit de orice efect. De ce nu se explică oamenilor ce ar trebui să facă în momentul în care câinii sunt agresivi, de ce nu se oferă sfaturi, soluții ci doar porcării. Câinii sunt bestii, săracii oameni. Nimeni nu analizează cauza, toată lumea e concentrată pe efect. Câinii suferă, oamenii suferă, ne înrăim ÅŸi recurgem la soluții extreme. Deci, avem un portret care se potriveÅŸte multora, aflați de ambele părți ale baricadei. Păcat.
Mahatma Gandhi: Modul în care o națiune îÅŸi tratează animalele dă măsura acelei națiuni.
lucrurile ar fi simple daca ar functiona relatia legislatie – amenzi/sanctiuni – educatie din gradinita…
Ai uitat ceva de ong-uri : in afara de faptul ca stiu sa se planga, unele mai stiu si sa toace banii intr-un mare fel!
Educatia este singura care va aduce pace intre animale si homo sapiens romenus. Dar sa stii ca poti sa ma si blastami, poti sa-mi dai si doua palme cand ma prinzi, da’ io nu-s total impotriva eutanasierii. Pentru ca, oricat ai educa populatia sa adopte chetei de la padoc, unii or sa ramana pe dinafara, unii or sa fie prea batrani, prea bolnavi, prea violenti, si vor trebui sa mai faca loc altora. Sterilizarea pentru micsorarea populatiilor canine fara stapan in timp este o solutie la randul ei, cea mai buna, dar trebuie rabdare.
Oricum, am incredere in asociatiile care au niste omuleti de astia puternici si bataiosi ca tine, ca in timp vor realiza ceva in privinta educarii lui domnu’ homo sapiens romenus in privinta asta.
Keep up the good work!
Am avut caine de mica.Imi plac, imi place sa am grija de animale, dar problema asta este veche si foarte urata. Violenta indiferent impotriva cui se indreapta naste violenta. Ma tot uit pe Animal Planet la cum salveaza oamenii aia o sumedenie de caini, pisici si alte cele, si cat de civilizat se poarta cu ei. Cum exista uscaturi si prostie oriunde in lume, dar ca incetul cu incetul prin educatie putem devenii oameni cu animalele din jur. Nu sunt de acord deloc cu felul in care in Romania se rezolva problema cainilor vagabonzi. De asemenea nu sunt de acord nici cu pupatul in fund excesiv a acestor animale. Ele trebuie ingrijite, educate, sterilizate astfel incat sa putem convietui civilizat impreuna. Tot asa nu sunt de acord cu felul in care se sacrifica animalele din gospodariile oamenilor. Cum ziceai tu, una e o lovitura ca anestezie si altceva inseama zece lovituri-barbarie, agresivitate, prostie si idiotenie umana. In concluzie, recomand fiecaruia dintre noi sa aibe un animal acasa, sa il ingrijeasca,hraneasca, si apoi sa emita tot soiul de pareri pro si contra. Iar in privinta ONG-urilor. TOATE aceste organizatii ( ma refer la cele care vehiculeaza sume mari de bani) functioneaza doar ca acoperire sau imagine. Pornind de la cele care lupta impotriva cancerului pana la cele de protectie a animalelor.
Din păcate, ăştia care omoară caii ca să-i mănânce nu citesc bloguri. Realitatea crudă este că altceva nu au ce mânca.
Pe mine mă scoate din sărite inteligentul ăla de pe Discovery care, ca să ne arate nouă cum se supravieţuieşte în sălbăticie, el fiind purtător de GPS şi monitorizat de o armată întreagă dacă nu chiar de Amrată, omoară tot felul de vietăţi şi filmează procesul, incluzând aici iepuri şi veveriţe. Pentru un show de televiziune. Nu pentru supravieţuire.
Şi tot revoltată sunt şi pe primăriile care taie copacii de pe străzi ca să nu le cadă maşinilor crengile în cap. Asta după ce ani de zile au ignorat copacii respectivi, nu i-au tratat, nu i-au curăţat şi se miră că uneori le mai cade câte-o cracă. Vezi doamne, în creştetul autovehiculelor şi vai, ce pagubă produc! Dar ce pagubă în respiraţia noastră sufocată de gazele de eşapament produc maşinile nu socotim?
Aşijderea şi cu copacii de pe marginea şoselelor, acuzaţi că ucid şoferi nevinovaţi care adorm la volan şi nimeresc într-un colos din ăsta al naturii nemiloase.
ÃŽn concluzie, omul poate să fie ÅŸi educat, că tot crud ÅŸi imbecil e. Bou nu, că-l complimentăm 😀
Eu stiu un handicapat care tinea cateii cat erau mici si haiosi , cand cresteau le dadea drumul ca nu mai erau haiosi si mancau mult , cainii nu au nici o vina , hai sa zicem ca eutanasiem toti maidanezii , unii vor trece peste asta mai usor , altii mai greu , am trecut noi peste masacre mai sangeroase , incepand cu ala de pe columna , e insa doar o chestiune de timp pana cand handicapatii o sa tina cateii pana cand is haiosi , dupa aia i arunca pe strada . Santem profund deranjati de maidanezi , in schimb nu i bai ca raurile sant sufocate de gunoaie sau ca ramanem fara paduri , or fi tot cainii de vina . . . Sa vina Zamolxe sa i trozneasca cu bota n cap pe dobitoci !