Viaţa ca un film

Copil fiind, mă dădeam în vânt după filmele cu Charlie Chaplin. Am văzut aproape toate filmele lui, din pasiunea pe care o avea tatăl meu pentru geniul lui Chaplin. Åži-mi aduc aminte Dictatorul, unul dintre puținele filme în care dialogul era sunet, nu cartoane ca în filmele mute. Pe vremea aceea n-am înțeles mare lucru din film, a trebuit să îl revăd. Dar am fost nemaipomenit de încântat să îl aud pe Chaplin vorbind, schelămbăindu-se în pielea lui Adenoid Hinkel. Din acel moment, filmul mut a dispărut pentru mine. Vroiam să îi aud în boxe, vroiam sunet. Viața Andreei e un film mut care merge, merge, merge ÅŸi nu se mai încheie. Åži dacă ar fi trăit acum, pentru Andreea, Chaplin n-ar fi vorbit. Nu l-ar fi putut auzi. Nici pe el, nici pe Donald, pe Mickey Mouse sau pe Daffy Duck. Pe colegul de grădiniță care îi cere tractoraÅŸul. La un moment dat cineva îi va „cere prietenia”. Iar ea se va simți jenată pentru că nu aude cuvintele băiatului care o face să roÅŸească. Vă închipuiți cât de grea trebuie să fie viața unui asemenea copil? ân momentele în care personalitatea ei se ascute, simțurile se dezvoltă, inteligența începe să zburde, ea e blocată în tăcere. Haideți să-i dăm o mână de ajutor.

Povestea Andreei o găsiți aici. Puteți face donații în contul RO66BRDE330SV35248763300 deschis la BRD.