Da, eu în primul rând, şi acum mă răsucesc de ciudă că n-am câştigat la loto şi nu-mi permit încă tarlaua de 3 hectare pe care să alerg vreo 20 de căţei. Dar şi restul lumii. Mai ales alea trei familii care s-au jucat de-a adoptatul căţelului şi n-au priceput că, precum un om, şi un câine se adaptează ceva mai greu la o nouă locuinţă. Nu stă în şezi din prima zi, nici nu dă lăbuţa după o săptămână. Şi, la fel, precum pruncii, orice pui, fie el de câine, mâţă sau hamster, în primele luni de viaţă cacă şi pişă. Că no, aşa suntem toţi, indiferent câte picioare avem. Prin urmare, Sibiul şi România vor rămâne fără Eustache. Sâmbătă de dimineaţă pleacă în Germania. Unde oamenii care o să o adopte plătesc o taxă şi plătesc sancţiuni de câteva mii de euro pentru dume d-astea cu “plânge, vi-l dăm înapoi”, “a făcut caca pe covor, luaţi-l de cilea”. Îmi pare tare rău de ea. Sincer, s-a calificat cu brio pe postul de al treilea căţel brilinskian însă, din păcate, spaţiul nu-mi permite acu. Poate altă dată, peste câţiva ani, o să dau peste un alt Eustach. Şi de ăla n-o să mai fiu nevoit să mă despart. Ultima poză cu Stăchiţă, în drum spre cipat şi spre făcut paşaportul internaţional. La fel de drăguţă. Vă pupă Stache pe toţi. Auf Wiederschen.
Nu cred că e niciun secret. Nu mi-au plăcut niciodată pesediștii. N-aș putea să pun degetul pe rană și să spun exact de ce, dar am un jenesequoi cand vine vorba de prea mulți trandafiri. Între timp m-am scârbit de tot și de politică, probabil de aia nici nu i-am amintit prea des în ultimul an. Daaar, asta e prea de tot.
Priviți acilea mașinărie de partid. Nu, nu în articol. Articolul e chiar ok. Și e încântător să vezi un politician, oricare ar fi el, că nu face sluj și se pișă împotriva vântului. Felicitări pentru ouă. Citiți o țâră comentariile, în special de la numărul șase în jos. Retardul de partid, că altfel nu pot să îi spun, pune 12 comentarii… atât am numărat, că m-am plictisit. În care joacă diferite roluri. Ba mai mult, la un moment dat își răspunde tot lui. Ba e pensionar, ba e tânăr tsd-ist, ca să sintetizez, e în permanență idiot. Da nu așa, cretin de de abia îl suportă pământul. Variantele îs două. Dacă e pensionarul din prima fază, hai că mai are o scuză. Ce dracu, nu ne-am născut toți cu tehnologia în brațe. Dacă e tânărul tsd-ist din al doilea rol atunci să facă un pas în față și să-și dea două palme de nătărău care n-a auzit în viața lui ce e ăla IP. Ce luzeri, să-mi bag!
Din motive de lipsă de timp, de agitaţie, de trebi şi alte daravele care parcă nu se mai termină niciodată n-am apucat să vă relatez un aspect foarte important. Evident, Eustache. Micuţa kikusan a făcut ce a făcut şi a convins şi a doua serie de stăpâni să ne-o înapoieze. Au rezistat eroic 4 zile după care nici ei n-au mai rezistat. Cât pe ce să mă apuce disperarea şi pe mine. Daaaar, biata căţeluşă nu avea nicio vină pentru jeturile permanente care ieşeau din ea. Ci o megainfecţie urinară. Din fericire, am aflat şi am tratat. Iar acum, Stache e o nemaipomenită, având în vedere că am scăpat de excesele de pipi. Nu fac lobby inutil pentru piticanie, dar mă jur cu mâna pe orice carte sfântă că e cel mai dăştept căţel pe care l-am văzut vreodată. Cu tot regretul pentru Ţica şi Tănă, kindera rulz. Din nefericire, locul ei în casa noastră e luat de vreo nouă luni de Cătă. Azi mâine apare şi, din nefericire, Cătă bate Stache. Având în vedere că marţi părăsim Sibiul cu destinaţia Braşov, mai am 6 zile în care să îi găsesc un stăpân. Dacă vreţi cel mai meseriaş căţel din lume, o splendidă şi senzaţională, pliz, sunaţi la 0745.320.343.
Era ora 5. După un ceas legat în care ne-am chinuit să dăm un Cossacks în rețea și am trecut routerele și switchurile prin toată gama de morți, răniți și înmormântări, am decis să părăsim redacția care nu ne mai oferea nimic. Nici măcar un amărât de Cossacks. Și de abia așteptam să îi încord iară cu ucrainienii pe tovarășii colegi. În stânga mea, jumătatea mea malefică, alde Traian Batman Deleanu, tocmai ce ronțăia ultimul strip de pui și suduia din greu la cartofii prăjiți făcuți din Orbit sub o talpă de bocanc militar și la salata care chiar n-avea niciun gust. E drept că avea o privire cam rătăcită, răsufla scurt și des de parcă tocmai ce participase la un maraton de mâncat hot-dogi. Dar nu l-am băgat în seamă. Eram prea ocupat să povestesc cu Laurențiu despre cum iese rechinul din Jaws afară din ecran dacă îl vezi cu ochelari colorați 3D. Trebuia să știu. Trebuia să îmi dau seama. Trebuia să îl opresc de la o asemenea netrebnicie. Ce-a făcut wingmanul meu? S-a apucat să scrie în ziar de mine. Acum, citind printre rânduri, îmi dau seama că mă critică. Știam io că sarea și piperul dimineților sale sunt posturile mele de pe blog. Nu de alta, dar alte motive de mișto nu prea are, că biroul meu e lipit de al lui, mâna mea e cam lungă iar pumnul cam osos. Iar umărul lui nu știu câți pumni mai duce. Și totuși, să scrie de mine? Barem dacă era beut, dacă degusta din coniacul primit de la tacsu pe care nu-l împarte niciodată. Dacă… orice. Astfel, pe lângă faptul că sunt de-a dreptul flatat de faptul că lista lui Traian începe cu mine și, aproape, se termină cu mine, mă simt de-a dreptul obligat să nu-mi mai dezamăgesc unul dintre cei mai buni prieteni. Un fel de frate. Sau no, de fiu… poate o dată și o dată o să vă și povestesc de ce. Până atunci, ppp, daily digest special pentru tine.
PeSe: Da, el e nemernicătura amintită mai sus. Într-un festival de bâză la o şedinţă în Păltiniş.
S-o luăm cu începutul, că au trecut multe zile, s-au adunat carduri întregi de poze şi… tot ce e prea mult strică. Inclusiv vacanţele. Asta e aşa, mai mult ca să mă păcălesc io, că tare-i bine să şezi în casă şi să n-ai nimic de făcut. Din păcate, am neglijat şi socializarea online, n-am pus mâna nici măcar pe un amărât de twitter. D-aia-mi place mie să o tai la Deva de sărbători, că acolo e un cu totul alt univers. Prekini grămadă, birtu birt, chefu chef, familionu familion.
Cam aşa a arătat Crăciunul. Ziua când ne adunăm noi, cei vechi, ca şi cum n-ar fi trecut 11 ani peste noi. E un feeling foarte interesant, familiar cu un oarecare iz melancolic, să ştii că întotdeauna, dar absolut întotdeauna, vei întâlni aceşti oameni speciali. Că în ciuda celor 11 ani, nimic nu s-a schimbat. Prietenii rămân întotdeauna prieteni, indiferent cât timp trece sau cât de rar ne vedem. Rezoluţia mea de an nou e să facem cumva să nu fie doar Crăciunul singurul moment în care ne vedem. Prin urmare plănuiesc încă de pe acum o ieşire văratică, în cazul în care o să mă lase Cătă, să facem barem de două ori pe an un get togheter de genul ăsta. Aş fi pus şi filmuleţe, dar no, în ciuda faptului că era Crăciunul, să zicem că limbajul nu era cel mai ortodox. Şi mai este şi cititori sensibili pe cilea. Da măcar încă două poze mai e voie. Nu vă temeţi, că n-a rămas picior de jumară de gâscă. Nici sarmale. Numa un deţ de salata de beouf la borcan şi aia din cauza borcanului, nu de alta. P.S. Na mă, te-am pus pe blog .
Mă topesc tot când întâlnesc genul acela de bătrânele cochete, pline de bunătate şi bun simţ. Genul acela de femeie care nu iese cu nimic în evidenţă şi totuşi o zăreşti dintr-o sută. Nostalgic dupa scumpa mea bunică.
Stau la coada la CJAS. Tribut birocraţiei cretine care te obligă să completezi zeci de formulare pentru un căcat de ştampilă. De cealaltă parte a ferestrei, evident, impizditul şi atotputernicul funcţionar la stat. O pizdă, mai pe româneşte. Cu tot riscul să mânc deseară mâncare rece, respectul meu pentru funcţionarii publici se opreşte la mâna de prieteni pe care îi am prin administraţie şi care ştiu că muncesc până cad în cap, pentru că îi văd, mă refuză chiar şi când îi scot la o cafea. Restul, praf pe tobă.
Pe undeva tre să recunosc că am şi o doză de înţelegere. Porcăria asta cu concediile fără plată a dinamitat un sistem care şi-aşa funcţiona în dorul lelii. Dar acum au devenit agresivi. Să te apuci să zbieri la 10 bieţi bătrâni care stau la coadă ca să le pui tu beşita aia de ştampilă mi se pare o mojicie fără limite. Nu mă interesează problemele tale, că e curent în sală, că te-au trimis în fără plată. Fiecare dintre bătrânii care stau de cealaltă parte a geamului are şi a avut la viaţa lui de 10 ori mai multe probleme decât ai avut tu. Şi totuşi, acceptă să îi încolonezi tu ca pe vite şi înghit mojiciile tale. Bagă bine la cap. Cretinul care te-a pus pe tine în spatele ghişeului se aşteaptă, sau sper că se aşteaptă, ca tu să deserveşti oamenii de pe cealaltă parte cu tot ceea ce au nevoie. Nu să îi flitui la fiecare întrebare. Nu sunt atoateştiutori, pentru că dacă erau, măcar unul dintre ei ar fi trebuit să ştie mai bine şi să îţi bage mâna în păr şi să te scuture un pic până îţi revin bunele maniere.
Toţi dracii care veneau în valuri au dispărut rapid. Cu privire blajină, cu vă rog, îmi cer scuze şi mulţumesc bunicuţa din faţa mea mi-a topit toţi nervii. Şi imediat lumea s-a calmat. Inclusiv ciufuţenia sa funcţionarul, care probabil şi-a dat seama că a întins coarda mult prea tare. Se zice că un om bun poate stăpâni cu o vorbă 10 răi. E adevărat, pe cuvânt de onoare.
Mi-am călcat pe inimă şi am votat. Mi-am pus la storage gândul iniţial şi m-am dus şi am votat, cu gândul că Vadim, Laszlo Tokes şi Gigi Becali sunt acum europarlamentari şi vorbesc pentru România de la amvonul Parlamentului European. Ce s-a întâmplat cu votul meu? A ajuns mezat între cei doi oameni pe care nicio celulă din corpul meu nu îi suportă. Acum sunt din nou carne de tun, cifră în lanţul celor care nu contează.
Cheschispas acum? Dacă mă ţine inspiraţia, îmi permit să prevăd următoarele: bazându-ne pe discursul “mogulii m-au înfrânt” ţinut de Antonescu la final, PNL-ul se va pleca în faţa marinarului. Nu oricum, ci cu un câştig de imagine: Johannis. Cum marinarul are nevoie de liberali pentru o majoritate, e de presupus că va accepta varianta Johannis prim-ministru, cu pedelişti în ministerele cheie şi cu liberali în ministerele care nu produc dar cheltuie, gen educaţie, sănătate, agricultură, etc. Şi va veni cu un discurs de genul: “l-am extras pe primarul Sibiului din coaliţia imorală de la Grivco. Fără Vanghelie, Hrebengiuc şi Iliescu în spate, Johannis este primul ministru de care România are nevoie”. Ta Da, end of story.
Doar imagini. Trageti singuri concluziile. Insa, de la bun inceput va avertizez, nu accept discriminarea de niciun fel, cu atât mai mult cea politică. Dacă i-aţi văzut cu beutura în mână e pentru că sunt beţivi, nu pentru că sunt pedelişti. Că la fel beau şi pesediştii şi liberalii. Dacă acuzaţi, veniţi cu probe. Că şi io l-am văzut pe Spiderman pe turla bisericii, dădea un şeptic cu Superman, da până să scot aparatul, ţuşti, ai dracului melci.
Preşedintele!
Deci, dacă-mi permiteţi deci-ul, ea este FOARTE TARE. Blugi rupţi, două ore în ploaie făcând poze. Domnişoara preşedinte.
Soru-sa, pe de altă parte… teatrul de comedie
În numele tatălui, al fiului, ia drumul Sibiului. Parcă aşa-i botează pe ăştia de la Vâlcea. Sper că n-or rămas pe cilea… la facultate, cum obişnuiesc ei (P.S. Oltenii puteţi să-i discriminaţi, că-şi iau ei revanşa)
Mda, declaraţii de ziarist echidistant. Huooo, jos Băsescu. Poate a trecut cam mult timp de la stenogramele în care Adrian Năstase explica cu lux de amănunte ce pregăteşte el presei. Cât de repede uităm.
Proaspăt reîntors de la sediul Primăriei Sibiu, unde Andrei Marga şi-a lansat cartea despre criză. Cartea, lansată în prezenţa primarului Johannis, a directorilor Rareş Bogdan şi Tavi Hoandră, de la Ziua de Cluj şi, prin pură întâmplare, a preşedintelui PSD, Mircea Geoană. Actualmente confuz, după discursurile ascultate, în special cele girate prin vorbe alese de cei doi ziarişti, de Rareş Bogdan în special.
Paranteza de rigoare. Noi ziariştii suntem oameni, pe persoană fizică care este. Dar în momentul în care ne reprezentăm meseria, primul şi primul lucru de care ar trebui să dăm dovadă ar fi imparţialitatea. Şi, mai ales, neatârnarea. De politic, de economic, de ce-o fi. De-a lungul anilor petrecuţi prin presă mi-am dat seama că de foarte multe ori principiul nu are aplicativitate. Şi totuşi. Să începi un discurs cu frază de genul “mă bucur că sunt alături de viitorul preşedinte al României şi viitorul premier” mie nu-mi sună bine la ureche. Unu, că eşti în campania electorală, doi, că şi în afara campaniei electorale, în ciuda crezului personal, reprezinţi o breaslă care trebuie să fie imparţială şi trei, că Ziua de Cluj are o mai mică sau mai mare legătură cu Sorin Roşca Stănescu. Acel “Naş” care acum câteva zile tocmai ce se ocupa cu un “mic” şantaj anti-PD-L. Deci nu dă bine, oricum le-ai aduna. Om fi de calibru diferit, o fi Clujul fruncea, dar urechea mea tot zgâriată rămâne.
Colegul (probabil) Cisnădianu Turmentat îndeamnă la mobilizare. Replica rămâne aceeaşi. Cred că ziaristul cinstit, echilibrat şi imparţial reprezintă minoritatea, cam de multişor încoace. Iar majoritatea ţine frâiele în mână. Ştiu, e campanie. Băsescu trebuie să cadă, I get the picture. Dar până unde poate merge un ziarist pentru asta? La câte principii trebuie să renunţe?
Mai mult sau mai puţin de formă, presa românească a replicat, cu o jumătate de gură, faţă de scandalul SRS-Bogdan Chireac. Dar îmi permit să mă opresc la doar două persoane, care chiar cred că au făcut sau, cel puţin, încercat să facă ceva. Traian Radu Ungureanu a repetat jumătate de oră aceeaşi frază, acum două seri, la Realitatea. I-a frecat pe Ursu şi colega de platou pe care uit tot timpul cum o cheamă, până i-a făcut să scoată la iveală subiectul. Un şantaj de presă pe care televiziunile l-au ignorat complet pe motiv că ziarul Curentul e ziarul de casă al PD-L. Da, este. Dar înregistrarea e tot înregistrare, indiferent că e făcută de pesedişti, pedelişti, oamenii amfibie sau extratereştrii de pe Saturn. Andreea Pora a preluat subiectul de unde l-a lăsat Ungureanu. Cu mândrie şi cu fruntea sus. Deşi se afla între colegi care ar fi trebuit să îi ţină partea, Pora a fost ţinta tuturor atacurilor. Iar ordinarul Chireac şi fostul său coleg de bancă, Adrian Ursu, ştiau doar atât: că înregistrarea e ilegală. Iar asta scuză şantajul. Alt argument n-a contat. Nici că Haysam a fost înregistrat ilegal, nici Udrea, nici Orban. Dar a contat că cei doi nemernici au fost înregistraţi ilegal. Multă muie, “colegi” ziarişti. Apăraţi şantajiştii!
Deşi n-are nicio treabă cu domeniul, Tolontan dovedeşte, încă o dată, dacă mai era cazul, că este liderul unei minorităţi a ziariştilor care mai au încredere în cinstea şi onoarea penelului şi colii A4.
Da, eu în primul rând, şi acum mă răsucesc de ciudă că n-am câştigat la loto şi nu-mi permit încă tarlaua de 3 hectare pe care să alerg vreo 20 de căţei. Dar şi restul lumii. Mai ales alea trei familii care s-au jucat de-a adoptatul căţelului şi n-au priceput că, precum un om, şi un câine se adaptează ceva mai greu la o nouă locuinţă. Nu stă în şezi din prima zi, nici nu dă lăbuţa după o săptămână. Şi, la fel, precum pruncii, orice pui, fie el de câine, mâţă sau hamster, în primele luni de viaţă cacă şi pişă. Că no, aşa suntem toţi, indiferent câte picioare avem. Prin urmare, Sibiul şi România vor rămâne fără Eustache. Sâmbătă de dimineaţă pleacă în Germania. Unde oamenii care o să o adopte plătesc o taxă şi plătesc sancţiuni de câteva mii de euro pentru dume d-astea cu “plânge, vi-l dăm înapoi”, “a făcut caca pe covor, luaţi-l de cilea”. Îmi pare tare rău de ea. Sincer, s-a calificat cu brio pe postul de al treilea căţel brilinskian însă, din păcate, spaţiul nu-mi permite acu. Poate altă dată, peste câţiva ani, o să dau peste un alt Eustach. Şi de ăla n-o să mai fiu nevoit să mă despart. Ultima poză cu Stăchiţă, în drum spre cipat şi spre făcut paşaportul internaţional. La fel de drăguţă. Vă pupă Stache pe toţi. Auf Wiederschen.
.
(P.S. Oltenii puteţi să-i discriminaţi, că-şi iau ei revanşa)
.jpg)
