Un hoÅ£ ÅŸi o proastă

Băsescu ÅŸi oligarhii lui. Băsescu: 2 fete, 5 palate. Titluri marca Realitatea TV, că doar e an electoral, vin alegerile prezidențiale ÅŸi bănuiesc că deja toată lumea ÅŸtie cu cine ține Vântu. Åži nu, nu cu Băsescu. Åži nici cu Geoană. Spălarea la față a PNL-ului, mutarea lui Antonescu în vârful PNL, investițiile masive ale lui Patriciu în presă, toate prevestesc furtună. Complotul anti-Băsescu devine din ce în ce mai evident. Asta mă interesează însă mai puțin. Mi se rupe despre ei, de la primul până la ultimul. ân schimb, presa românească îmi scoate peri albi. Adi Ursu a devenit un imbecil. La fel ca ÅŸi invitații lui de aseară. Sorin RoÅŸca Stănescu ÅŸi Miron Mitrea. Eminențele cenuÅŸii, primul al presei, al doilea al politicii. Doi bandiți nenorociți. Uităm de Mitrea ca să ne concentrăm un pic pe RoÅŸca. Tătuca presei româneÅŸti din ultimii 15 ani, fondatorul ÅŸi perfecționerul ÅŸantajului prin presă a ajuns să facă morală la televizor. Åži ajungem ÅŸi la proastă. Probabil cu aprobare de la tati, Ioana Băsescu a intrat în direct în emisiunea în care moderatorul ÅŸi RoÅŸca o acuzau că ÅŸi-a cumpărat un apartament de vreo 800 de mii de euro din bani nu foarte albi. De ce proastă? Păi, în primul rând, la fel ca ÅŸi soru-sa, muierea asta nu stăpâneÅŸte cuvintele. Adică elocință zero. Mai ales în fața unor rechini ca Ursu ÅŸi RoÅŸca. Exact ca într-o haită, cei puternici îi halesc pe cei mici. Cam asta a pățit Ioana. RoÅŸca a învârtit-o până Băse jr. a scos pe gură o promisiune imbecilă, pe care ea nu ÅŸi-o va ține ÅŸi presarii nu vor ezita să îi aducă aminte. Ionuța le-a spus în direct că „nu are nicio problemă să prezinte toate actele vânzărilor ÅŸi cumpărărilor proprietăților pe care le-a avut precum ÅŸi dovada impozitelor pe care le-a plătit”. Proasta! ân primul rând, cei doi n-aveau niciun drept să îi ceară fiicei preÅŸedintelui aÅŸa ceva. N-a lucrat la stat, e o persoană publică doar prin prisma faptului că poartă numele tatălui, ÅŸi chiar ÅŸi aÅŸa. Cine poate cere unui om asemenea documente? RoÅŸca? Păi hoțul ăsta ar trebui să fie ultimul care să aibă nesimțirea să ceară aÅŸa ceva când ÅŸtie prea bine, el ÅŸi toată lumea, cum ÅŸi-a clădit averea ÅŸi puterea pe bani cu „ochi albaÅŸtri”. Dar no, proasta a căzut în laț ÅŸi a muÅŸcat momeala mafiotului. BăseÅŸtele sunt cam toante, nu zice nimeni că nu. Dar mi se pare miÅŸeleÅŸte, inuman ÅŸi total lipsit de scrupule să loveÅŸti un om prin familia sa. Azi, mâine om vedea-o ÅŸi pe doamna preÅŸedinte, care s-a dus la spa deÅŸi n-are venituri ÅŸi o să o chestioneze toată lumea din ce a avut bani pentru masca cu noroi ÅŸi castraveți, ÅŸi toți rechinii vor fi în fața blocului din Constanța, când mama Băsescu nu va putea să-ÅŸi justifice Tico-ul pentru că are doar 7 milioane pensie. Nu vreau să iau apărarea familiei prezidențiale, dar jur că înverÅŸunarea ÅŸi mârlănismul presei naționale româneÅŸti mă fac să mă duc la vot la prezidențiale ÅŸi să votez cu marineru numa aÅŸa, de-al dracu. Să se răsucească RoÅŸca, Ursu, Vântu ÅŸi Patriciu.

4 Comments