Şoferi clujeni nesimţiţi

Patru zile în care n-am pus mâna pe o tastatură sau pe vreo telecomandă. N-am deschis un ziar ÅŸi am refuzat să pornesc radioul. E atât de miÅŸto să te rupi de lume, dar cu atât mai ciudat să revii la vechile obiceiuri. Mi se pare că nici nu mai ÅŸtiu să scriu la calculator. Åži deja mi s-a făcut dor de liniÅŸtea de la Valea Vinului. Ce bine ar fi dacă ar fi în fiecare lună câte un PaÅŸte. Io aÅŸ fi cel mai fericit. Tolba e doldora de poveÅŸti, cardurile aparatului sunt fuleanu, rând pe rând vi le povestesc pe toate.
Dar începem cu drumul. Cu preumblările pe drumurile patriei. Acu ceva vreme credeam că pe undeva e bine că drumurile noastre sunt proaste. Că mergi mai încet ÅŸi apuci să vezi cât de frumoasă e țara asta. Măcar un lucru nu s-a schimbat, e la fel de frumoasă. Dar drumurile sunt execrabile. Spre Vale am luat drumul Clujului, apoi prin Dej, peste Mesteacăn ÅŸi în Baia Mare. Iar înapoi am venit prin Satu Mare ÅŸi Zalău până la Cloj. âncolo ne-am grăbit, că deh, ne aÅŸtepta kilu de pălincă rece ca apa de izvor. Adică am fi vrut să ne grăbim. Că de la Cluj la Jucu am făcut mai bine de un ceas. Åži-s numa vreo 10 kilometri maxim. ângrămădeală, drumuri în lucru, unele bine altele prost semnalizate. Iar cum se apropiau sărbătorile, nici picior de ajent prin zonă, să mai dea o mână de ajutor la trafic. Iar cu ocazia asta îmi permit să transmit cuvântul care începe cu M ÅŸi se termină cu UIE multor ÅŸoferi clujeni întâlniți în drum. Nu că toți ar fi aÅŸa, dar am dat de niÅŸte specimene, de mi s-a ridicat părul pe mâini. Chiar la ieÅŸire din Cluj, se făcuse deja coloană de maÅŸini. Drum cu două benzi, tot omul normal stătea în ÅŸir. Drept că banda era ceva mai lată ca deobicei. No, pe partea dreaptă a benzii, unde era o țâră de loc, s-au băgat toți ÅŸmecherii. Gipane, Audi-uri, Beemweuri, de ăÅŸtia care or sărit peste primii 7 ani din viață ÅŸi s-au născut gata adulți, la volan. Cât nu s-a suguÅŸat coloana, s-au descurcat cum s-au descurcat. Dar, la un moment dat, nu mai puteau înainta. Åži atunci au dat engage la tupeul jegos. Un pulete, că nu-i pot spune altfel, într-un Audi argintiu, forța intrarea în coloană. Se opreÅŸte în dreptul maÅŸinii din fața mea ÅŸi îi face semn ÅŸoferului să îl lase să intre. La care genialul tip de la volan, îi spune… NU. „Cum adică NU?” NU. „Auzi bă, poate vrei să mă dau jos să-ți iau carnetul”. WHAAT??? Să pun mâna pe portieră să mă dau jos la el. zdele mătii de nesimțit. Ä‚sta din față i-o dat ignore ÅŸi căcănarul o pornit mai departe, până a găsit primul fraier care a pus botul la amenințări. ân sfârÅŸit, trecem de coloana iar după Jucu, drumul se face din nou de două benzi late. Dar tăt două îs, bată-le binele. Eu meream pe banda mea, drept îi că mai spre interior, că nu-mi place să merg pe marginea drumului. Când văd lângă mine, aproape lipit de mine, o Fabia argintie, mă depăÅŸea pe dreapta. Sincer, m-am spăriat ÅŸi instinctiv am claxonat. Moamăăăă, ce s-a ofticat clujeanul. Că cum mi-am permis io să îl claxonez pă el care depăÅŸea ca o pulă. âl las în pace, mă depăÅŸeÅŸte pe stânga la prima ocazie, intră în fața mea ÅŸi pune o frână de aia ostentativă. ân momentul ăla mi-o părut rău că am lăsat bâta la redacție. Că aÅŸa îl depăÅŸeam ÅŸi io pe dreapta ÅŸi îi tunam vreo două geamuri cu bota, de să mă țină minte. NeÅŸte bulangii.