Pesedisti idioti

Nu cred că e niciun secret. Nu mi-au plăcut niciodată pesediștii. N-aș putea să pun degetul pe rană și să spun exact de ce, dar am un jenesequoi cand vine vorba de prea mulți trandafiri. ântre timp m-am scârbit de tot și de politică, probabil de aia nici nu i-am amintit prea des în ultimul an. Daaar, asta e prea de tot.
Priviți acilea mașinărie de partid. Nu, nu în articol. Articolul e chiar ok. Și e încântător să vezi un politician, oricare ar fi el, că nu face sluj și se pișă împotriva vântului. Felicitări pentru ouă. Citiți o țâră comentariile, în special de la numărul șase în jos. Retardul de partid, că altfel nu pot să îi spun, pune 12 comentarii… atât am numărat, că m-am plictisit. ân care joacă diferite roluri. Ba mai mult, la un moment dat își răspunde tot lui. Ba e pensionar, ba e tânăr tsd-ist, ca să sintetizez, e în permanență idiot. Da nu așa, cretin de de abia îl suportă pământul. Variantele îs două. Dacă e pensionarul din prima fază, hai că mai are o scuză. Ce dracu, nu ne-am născut toți cu tehnologia în brațe. Dacă e tânărul tsd-ist din al doilea rol atunci să facă un pas în față și să-și dea două palme de nătărău care n-a auzit în viața lui ce e ăla IP. Ce luzeri, să-mi bag!

2 Comments