Până nu e prea târziu
|La sugestia ÅŸi cu sprijinul domnului Georg Schoenpflug von Gambsenberg, care a fost mai mult decât darnic cu linkuri referitoare la problema centralelor nucleare, o opinie de ziarist ÅŸi locuitor al Sibiului în privința posibilei viitoare centrale nucleare ce va răsări fie lângă Tălmaciu, fie lângă Iernut. Mulțumesc pentru sprijin.
Zvonurile privind amplasarea unei centrale nucleare în apropierea Sibiului sunt din ce în ce mai dese. Iar dacă nu va fi Sibiul, zona din apropierea localității Tălmaciu, va fi județul MureÅŸ, undeva între Iernut ÅŸi Târnăveni. Deci aproape, mult prea aproape de noi. Nu ma înțelegeți greÅŸit, nu vreau să spun că ar trebui mutată la alții, departe de Sibiu. Vreau să spun că nu ar trebui să existe o asemenea centrală în acest secol, în această țară. Pericolul unei asemenea centrale este imens, mai ales în imcompetența care guvernează România de astăzi. Putem fi viitorii „cernobâli” la orice oră din zi ÅŸi din noapte. Cred că e suficient de poluat acest județ ca să ne expunem la noi riscuri. Iar ce mi se pare alarmant este faptul că nicio oficialitate locală din cele două județe nu ÅŸtie absolut nimic despre această centrală. E o idee a BucureÅŸtiului, pe care o va pune în practică indiferent de ce spun cei din teritoriu. Vorbim de câteva miliarde bune de euro pe care niciun politician de azi nu le-ar arunca pe fereastră. O centrală nucleară ridică nenumărate probleme. Dacă nu le-au rezolvat restul europenilor, n-om fi noi ăi mai breji.
Eu cred ca pe undeva exista o informare denaturata. In primul rand nu e vorba deloc de secolul in care traim in conditiile in care Franta dezvolta in continuare noi centrale nucleare. Franta este si statul care va acorda sprijin in constructia de astfel de centrale. Franta care isi procura 75% din energie din astfel de centrale si care e cel mai mare exportator de energie. Cred ca paranoia legata de o centrala nucleara se leaga de un cernobal care a facut ravagii in trecutul nu foarte indepartat dar trebuie sa fim realisti tocmai ca traim in acest secol unde se cauta energia alternativa nepoluanta. Nu putem vorbi de incompetenta in domeniul enrgetic la noi. CNE Cernavoda functioneaza foarte bine si de multi ani fara a fi vreo problema. Cred ca ne subapreciem capacitatile si dezvoltam un sentiment de nesiguranta facand o comparatie cu sistemul politic. Eu ma declar pro unei astfel de centrale. Tot ca exemplu Franta: un reactor este in constructie si unul este propus a fi construit.
Tot pro sunt si eu. Asta pentru ca nu am motive sa fiu contra
Asta cu energia nucleara are doua taisuri. In istoria centralelor nucleare au existat doar 2 accidente majore. Cernobal (cel mai grav) si Three Mile Island (cauzat de o eroare umana, nu din cauza reactorului in sine). Exista si avantaje si dezavantaje pentru energia nucleara. Avantajul nr. 1: nu se emana CO2, adica adio poluare, adio efect de sera, si adio ploi acide (care afecteaza cultura agricola de ne-o punem noi pe mese). Dezavantajul nr 1: posibilitatea unui accident nuclear. Eu as zice totusi ca cel mai mare dezavantaj e altul: inca nu au gasit o modalitate inteligenta de depozitare a reziduurilor nucleare. Ca o pui in pamant, ca o pui in ocean tot impotriva noastra se intoare (sa o duci in spatiu e prea scump si nu s-ar merita efortul). Cred ca mai multe sanse de radiatii avem prin depozitarea resturilor, pentru ca accidente nu cred ca o sa existe.
Faza e ca resursele naturale folosite acum pentru a produce energie electrica vor mai fi disponibile pentru urmatorii 50-100 de ani (carbuni, dar mai ales petrol), si dupa aia gata, ciu ciu. Trebuie gasite alternative acum, cat mai avem cu ce sa ne aprindem un bec si sa ne incalzim casele, nu cand o sa fim pe ultima suta de metri.
Ce ar fi fost muuuuult mai fain e sa se fi gandit la contructia unor turbine pentru a produce energie eoliana (sa o ia asa, catinel, catinel). Pana la ora actuala varianta asta pare a avea cele mai multe avantaje si cele mai putine dezavantaje. Numai ca pentru asta se cere teren muuuult, liber, fara copaci si cladiri si spatii de depozitare + un plan B pentru momentele in care nu o sa mai fie vant si energia deja stocata s-a consumat.
PS: Eu is generatia lu’ ’86. Multi de varsta mea au semne ciudate din nastere. (Degete lipite, un deget in plus, lipsa de par pe o portiune de scalp etc). Eu m-am nascut cu o malformatie in palma dreapta care a fost operata cand aveam 6 luni. Nu pot sa zic cu certitudine ca exista o legatura directa intre asta si explozia reactorului de la Cernobal, dar totusi mi s-ar parea prea trasa de par sa fie o simpla coincidenta.
NU CENTRALA NULEARA !!!
1- incepi construirea ei azi si termini peste 10 ( daca eshti harnic ).deci incepi sa folosesti dupa 10 ani.
2- COSTAAAAAAAA !!!! o gramadoaie de bani .
3- cind afla furnizorul de uraniu ca ai o treaba de asta , incepe sa dospeasca pretul , si nu afli chiar in fiecare mall uraniu imbogatzit.
4- te costa si sa depozitezi rezidurile , ca nu-i cenusha sa o imprashtii peste gradina de legume
5- polueaza radioactiv , ( sa-mi jure cu minutza pe inima ca aeru ,apa, ce intra in contact cu reactorul nu devin un pic radioactive , ca tot nu-i cred) iar mashima de spalat radiatziile nu este inca.
SI DE CE ????
Ca sa facem din bugetul de stat ( banii noshtri ) , energie electrica , ce va fi cumparata la pretz mic de baietzii dishtepti , care ne-o vor vinde la cel mai mare pretzdin UE.
Ca sa bage in buzunar o shpaga de 25-30 de milioane Videanu & comp ???
Daca tot vrea Videanu centrala sa o faca la Bucureshti din banii lui.
DA ENERGIE SOLARA !
1- Oricine poate sa monteze pe casa panouri solare.
2- In max. 2 saptamini sint montate si apoi : ECONOMISESTI !!!, nu ashtepti 10 ani.
3- Soarele e gratis
4- nu ai gunoi
in nordul Africii deja se construiesc centrale solare ( hectare de panouri)
in Spania fac spaniolii , imagineaza-tzi , o umbrela uriasha , intoarsa cu coada in sus .
In umbrela pu apa , se evapora , si urca pe interiorul minerului ( gros ) unde sint muuuulte morishcutze ce se invirt antrenate de curentu’ ascensionar.
FRANCEZII VOR SA NE MUIASCA , SIGUR .
Nu ma laud , dar stiu ce vorbesc , intimplator lucrez n domeniu’.
Daca te intereseaza subiectul , iti trimit date vis-a-vis de proiecte.
Daca tot n-are ce face cu banii , Videanu sa faca autostrazi , ca fac mai mult de la Bors la Bucuresti decit din Germania sau Italia pina-n Bors.
Asa ca Brylucule ! La lupta , sau muta-te.
POLUEAZA RADIOACTIV !!!
Ei vor spune ca in limitele neletale , da ce faci daca copii tai sint mai sensibili , ca nu toti sintem la fel ???
E MAI PERICULOS SI MAI SCUMP DECIT PROIECTUL ROSIA MONTANA.
In afara de alternativa sugerata de Ionela, sau in combinatie cu aceasta, ar putea functiona panourile solare. Cred ca acei bani investiti in centrala nucleara ar putea merge intr-un fond de subventionare a instalarii unor astfel de solutii pentru generarea de energie cu adevarat „verde” si inepuizabila.
PS: recomand vizionarea documentarului „Home 2009”, este unul dintre cele mai bune documentare care le-am vazut vreodata.
DACA TOTI SIBIENII SE IMPOTRIVESC , STAATU’ NU ARE CE FACE , E OBLIGAT SA ABANDONEZE PROIECTUL.
Bateti apa’n piua pana obrineti consultari cu publicul.
VA FI O CENTRALA NUCLEARA CERNOBAL IN TRANSILVANIA.
1. Nu exista IN LUME NICI-O CENTRALA NUCLEARA SIGURA..Este sigura din punctul de vedere al proprietarilor.
2.Accidente si incidente imens de multe in SUA, Franta, Canada, in Germania…TRECUTE sub TACERE, minimalizate, bagat pumnul in gura ziaristilor…
3.Chiar fara accidente si incidente…RADIATIA PERMANENTA a apei de racire..a aerului, etc…DOZELE SUNT IN NORMA ADMISA…sau mult sub..DAR PROVOACA LEUCEMIE si CANCER..
In Germania de exemplu.si natalitatea scazuta drastic..iar la Cernavoda populatia are incontinuu DURERI DE CAP…
4. Centrala Nucleara sigura si ecologica din TRANSILVANIA va fi de tip CERNOBAL… cititi si judecati singuri cine are TOATE ATUURILE IN MANA:
http://www.zf.ro/eveniment/videanu-ii-aduce-pe-rusi-in-companii-mixte-cu-romgaz-si-posibil-la-a-doua-centrala-nucleara-4454658/
Asa ca..Dumnezeu cu mila…
Georg Schoenpflug von Gambsenberg
CENTRALA NUCLEARA VA FI TIP CERNOBAL…
Am trimis un POSTING cu explicatii si LINK..iarasi n-a intrat..asteapta aprobarea moderatorului care poate e in weekend…
Va fi cu rusii facuta..intr-un pachet comun energetic si cu ROMGAZ..o combinatie in care RUSII AU TOATE ATUURILE IN MANA.simplu..DECI CERNOBAL in TRANSILVANIA…
Mai documentati-va si Domniile Voastre..eu cu intentie am tot trimis numai LINK-uri in romaneste..desi astea sunt saracute de tot in INFO si bine filtrate de pumnul-in-gura-ziaristilor.
Georg Schoenpflug von Gambsenberg
DAU ULTIMUL LINK..cel pentru lamurirea POSTING 9. (cel anterior).
pentru ca serverul sa nu-l miroase ca SPAM si sa-l arunce afara….dau adresa fara prefixele necesare…deci hâ-te-te-pe: apoi // si 3xw.
LE COMPLETATI SINGURI:
[…] zf.ro/eveniment/videanu-ii-aduce-pe-rusi-in-companii-mixte-cu-romgaz-si-posibil-la-a-doua-centrala-nucleara-4454658/
Daca cititi FOARTE ATENT va dati seama ca in acest joc rusii detin deja TOATE ATUURILE in mana..si vor dicta ei ce fel de, ce si cum…si atunci acel POSIBIL devine SIGUR(desi eu am mai citit despre..si asupra.. si alte cateva sute de pagini si in alte limbi..dar formula simpla e asta)…
Asa ca.. CERNOBAL in TRANSILVANIA…
(da, celui din 1986 cu prapadul..vor sa-i puna un alt sarcofag peste cel vechi…e fisurat si radiaza…dar problema este ca dedesupt…n-au cum..si tocmai acolo scapa afara, se scufunda NUCLEUL cel GREU care este ACTIV).
Georg Schoenpflug von Gambsenberg
Minciuna si Realitate in privinta Centralelor Nucleare Sanatoase si cu Doze de Radiatii in Normele Prescrise.
Peste tot se minte..Dozele de radiatii suportabile cica sunt prescrise de lobby Nuclear. Expertii examinatori provin tot din sistem. Ei stiu mai bine decat medicii ce este sau nu daunator sanatatii corpului viu…
Si MINT CU NERUSINARE..Au devenit experti si in Sanatate si medicina..
Medicii ii contrazic..si atunci cauta alte chichite explicative..ca metale grele..sau alte helea..metalele grele SUNT RADIOACTIVE..si poluarea este radioactiva..
Cititi aici cum se petrec lucrurile in Jermania cea laudata si ecologica si cu controalele puse la punct si cu NORME SIGURE si PRECISE de DOZE SANATOASE..si nu e singurul caz..La Biblis e dezastru…si natalitatea a scazut drastic in Germania…
Daca un medic radiolog la un prapadit de aparat Roentgen poarta obligatoriu un sort cu plumb sa-si apere barbatia si sa poata procrea…si totusi devine steril..inchpuiti-va ce trebuie sa poarte cei care locuiesc langa zona otravita..cu apa freatica spurcata si pamantul cu ciuperci galbene de crom…
TREZITI-VA..altfel nu mai puteti face copii care sa va poarte numele…si daca..ii veti tine cheli in chemoterapie…
Cititi si cautati sa intelegeti..aici nu e vorba de fleacuri…un SISTEM VA IMPUNE DE CE MOARTE SA MURITI…
Sa nu-mi fie gura spurcata..dar ESTE GRAV…AICI NU MAI TREBUIE INGHITIT..nu exista sistem care sa-mi impuna moartea si uciderea sigura a copiilor mei…
PEDEAPSA CU MOARTEA a fost cica abolita..vine RASPLATA CU MOARTEA?
cititi..va dau numai in romana, ca sa priceapa tot omul…in germana rapoartele sunt cutremuratoare..si in franceza la fel…
TREZITI-VA…toamna va vine bomba ia atomica in curte…
http://www.zoot.ro/Cazuri-de-leucemie-infantila-langa-o-centrala-nucleara,291622.html
Apropos de bomba ia-atomica, care costa mult, dupa cum spune Trandahir:
Vorba lu’Floarea…phuu, nu ne-or cadea si noua-n curte vro doua-trii?
Ce bogatie va vine acasa…
Georg Schoenpflug von Gambsenberg