Cum să fuÅ£i un milion, de adevăratelea

AÅŸa, mă băieți ÅŸi fete. Am ajuns pe la bureau. Se vede după diacritice, nu? AÅŸadar ÅŸi aÅŸadeci, Crăciunul acesta a adus o nouă rezoluție în viața mea. Mă jur că nu mă mai duc niciodată la cumpărături când mi-e foame. Nu, nu, nu, nu. Prima dată trec pe acasă, bag sănătos la ghiozdan tot ce găsesc prin frigider încă comestibil ÅŸi dupe aia iau supermarketurile la picior. Unu la mână, m-am săturat să se uite lumea la mine ca la urs cum bălesc în fața rafturilor ÅŸi stau cu gura căscată la standul de brânzeturi ÅŸi cărneturi. Doi la mână, m-am săturat să-mi tot zică casiera trei milioane, trei milioane, trei milioane.

Cel mai bun nume de botez pentru supermarketurile astea l-a dat Nunu. El le spune hipermarketurilor magazinele cum să fuți un milion. Să zică vreunul că nu e aÅŸa. Aseară m-am dus să iau ce trebe pentru neÅŸte spaghete. Care, apropo, or ieÅŸit genial. Am luat neÅŸte plicuri cu condimente, ceva sosuri semi preparate, două pachete de spaghete Barilla, neÅŸte ciuperci, o țâră de ÅŸunculiță, am mai luat ÅŸi o pâine iar muierea ceva praf pentru ciocolată de casă (pe care l-a pus la colecția de cutii pe care nu le folosim niciodată, lângă prăjitura muÅŸuroi ÅŸi checul pe care sigur nu o să apuc să îl gust). Tring, 98 de lei, trăznească în ei.

Dar, să revenim. Deci, Brilinskoiul la cumpărături cu mațele ghiorțăind de foame. Arunc în coÅŸ ca apucatul, tot felul de haleli. De unele nici până în ziua de azi nu m-am atins ÅŸi asta se petrecea prin 21 decembrie. La raftul de mezele rămân mască. Jumări la caserolă. Åži papilele mele încep războiul de uzură. Creierul zice: jită, nu cumpăra jumări la caserolă, nu fi bou, că mori. Limba, papilele, esofagul, stomacul, bila ÅŸi pancreasul fac revoluție. Åži arunc cu îndemânare de baschetbalist caserola de jumări în coÅŸ. Am mai stat vreun ceas prin magazin, timp în care îmi stătea gândul doar la jumări. Acasă mă aÅŸtepta un mujdei de-o zi, făcut de propria mea mânuță. Apropo, fac cel mai bun mujdei din lume. Nici geaca nu mi-am dat-o jos când am intrat în casă. Am trântit pe podea tot ce era pe masă, am întins un fund de lemn, am spart caserola, am tăiat 5 felii de cârnaț afumat ÅŸi-am turnat peste juma de cană de mujdei. 10 minute a fost liniÅŸte de cavou în bucătărie. Se auzeau doar fălcile mele trosnind niÅŸte jumeri ale dracului de bune. Tupa, tupa, am lins toată caserola de jumeri. Ghinionul a făcut ca în congelator să am gheață. Soarta a făcut ca în cămară să am o sticlă de Zaraza. Ptiu, ce coincidență. Aveam ÅŸi Cola? Minune, nu alta. Am dat drumul la devedeu, trei episoade din Anatomia lui Grey iar trei sfert de Zarază era deja istorie. Vă dați seama cum m-am băgat în pat. Ca Leonardo di Caprio în Titanic… I`m the King of the Wooooooooorld. Asta pe la un 12.

La 2, beliciunea mea de corp îmi dă trezirea. Creierul se căca pe el de râs. ân urechea internă auzeam o voce: jităăăăăă, ți-am zis să nu cumperi jumerile. TovarăÅŸii de tranÅŸee, stomacul, bila ÅŸi pancreasul abdicaseră de mult. Eram singur în no man`s land. ânsuflețit de un curaj venit din fundul sticlei de Zaraza am dat ultimul asalt. Ori eu, ori jumerile. După patru ore pe budă, din care una am cetit National Geographic pentru a treia oară, una în care am încercat să pricep ceva din Alchimistul, din care tot cădeau litere pe gresie ÅŸi două în care am dormit, jumerile au câÅŸtigat. Bine, e impropriu spus, pentru că ÅŸi acum se plimbă prin canalizarea din Sibiu. Dar au plecat învingătoare. La cinci jumate m-am pus în pat, cu curul pioneză ÅŸ-am ațipit până la 7 când mi-au dat cățeii trezirea. Nu vreți să ÅŸtiți ce zi am avut. Dar m-am răzbunat. I-am dat amicului stomac o cafea în glandă de la prima oră, de să mă țină minte. Åži de data asta n-am mai cedat. Am ținut tot în mine, fir-ar al dracului de stomac, cu pretenii lui care îÅŸi bat banana de mine prin Real. Ia de ici.