Michael Schumacher se retrage

Pentru câteva zile doar, după care revine. De fapt, nu neapărat se retrage ci o să treacă un pic pe maÅŸina de antrenament. AÅŸa că, dacă mă vedeți într-un Ka albastru ÅŸi pitic, faceți-mi cu mâna. Prima dată, au fost semnele. Acum vreo 4 zile, cred, veneam dinspre Prefectură spre benzinăria Mol că-mi trebuia carburant. M-aÅŸ fi solidarizat cu protestatarii, da no, maÅŸina nu mere cu apă. Din vârful pantei văd semaforul verde ÅŸi îi dau în gură. Să menționez că noua maÅŸină pricepe foarte bine conceptul de dat în gură. AÅŸa că nici nu mi-am dat seama când am ajuns la aproape 90 la oră. Acu, s-ar cuveni o paranteză, cu un banc de trafic:

Gicu Pizdosu, taximetrist în Cluj. Se urcă o tanti timidă în maÅŸină. Primul semafor, roÅŸu, Gicu trece cu 8j la oră. Asta înspăimântată toată. Al doilea semafor, roÅŸu. Gicu trece cu 9j la oră. Asta transpirată toată. Al treilea semafor, verde. Gicu frânează de să o scoată prin parbriz. Megacontrariată, fomeia întreabă: „Bine domne, ai trecut de două ori pe roÅŸu, de ce dracu ai frânat pe verde?”, „Poi doamnă, dacă vine unu care e mai pizdos ca mine?”

No, exact aÅŸa ÅŸi io. La 90j la oră, cin să se țină după mine? Åži încep să virez dreapta să intru în benzinărie de pe banda a doua, fără să mă uit în oglindă, pe principiul Gicu Pizdosu. No, că pe banda din dreapta era unu mai pizdos, care sărea de sută. Omu ÅŸi-o văzut copilăria, prietena din generală, prima beție din liceu, i s-o cam perindat viața prin fața ochilor. Noroc că am tras imediat de volan cum am auzit claxonul lui disperat. Am oprit, mi-am cerut scuze, dacă găseam ceva cenuÅŸă mi-o ÅŸi puneam în cap de prostălău ce-am fost. Ä‚sta o fost semnul. Asară, circulam perfect regulamentar că eram cu cochilu în maÅŸină, pe bulevardul pe care n-ai crede că se poate petrece un accident la cât de aglomerat e, Mihai Viteazu. Åžădeam ÅŸi io ca tot ardeleanu la trecerea de pietoni, să permit traversarea cohortelor de sibieni care folosesc aparatul de mers pe drum (doo bețe înfipte în cur). Ca orice Åžumahăr profesionist, cu piciorul pe frână. Noroc de Dumnezău, că o venit unu mai pizdos ca mine ÅŸi numa ce mi s-o înfipt în curu maÅŸinii. Da nu aÅŸa, frate, că am crezut să s-o desfăcut cerul de ce-o bubuit. Pacifist cum îs, mi-am înghițit dracii ce se adunau la gură ÅŸ-azi mă duc cu el la asigurări. Ce drac să-i fac? Åž-ui aÅŸa, am încălecat p-o ÅŸa. De Ford Ka, câteva zile 😀 Foto

3 Comments