Evenimentele ce urmeaza
|Pff, ce perioadă plină urmează, că nici nu știu cu ce să încep. Cronologic oare? Hai să vedem. Sâmbătă se deschide Kazza. Sâmbătă și duminică, degustare la liber pentru toți cei interesați. Uitați-vă doar cum arată platoul ăsta de mezeluri. Și mie mi-e atâââât de foaaaaameeeee. După care, sâmbătă, așa, mai pă sară, de la linia cinci pleacă trenul Beck`s. Io n-o să fiu în el din două motive, primul, că nu m-am calificat deși mi-am dorit victoria (doh, măi Bănel) și al doilea, că mă duc la un team building monstruos de sâmbătă până duminică. Urmează posturi cu damf de alcool.
Suficient cu beutură. Trecem la cultură. Sâmbătă, la teatrul Gong, se joacă Sinucigașul. O piesă scrisă de un tânăr de 28 de ani și regizată de Doina Ionescu. Spectacolul începe la ora 19. Iar duminică, Ofelia Popii va împărți cu generozitate Felii, la Teatrul Radu Stanca. Felii și pentru cinci cetitori care-și fac veacul pe aceste meleaguri. Nu vă speriați, n-am uitat. Iar chiștigătorii îi anunț mâine, că duminică probabil o să fiu mahmur. No, am uitat ceva? Evident. ân seara asta, în Vintage cântă Ducu Bertzi. Aș spune că sunt foarte încântat, dacă în 27 aprilie n-ar cânta… Celelalte Cuvinte. Așa, toată energia din raftul de concerte intră la păstrare ca să exploadeze ezact când trebuie. Ce dor mi-a fost de Compact, dar la Celelalte Cuvinte rup ușa să fiu sigur că sunt primul lângă scenă.