ViaȚa pe FaȚăcarte

Joi seară, în prime-time-ul HBO am văzut un film din cale afară de alarmist despre Facebook. Extrem de interesant, de altfel. Niște oameni s-au apucat să caute cazuri reale imaginate de fiecare dintre noi referitoare la efectele pe care Facebook le are în viața de zi cu zi. Și-au găsit un politician asiatic, foarte bine văzut, ieșit din cursa electorală pentru că în timpul campaniei contracandidatul său a dat presei o fotografie a acestuia de la un chef din liceu când prindea de-o țâță o colegă. Nașpa, omul s-a retras. Apoi, o tânără irlandeză ce candida la Consiliul Local din ceva sătuc în care se vinde bere neagră. Ca în situația de mai sus, avea pe Facebook o poza din tinerețe când se țuca amoros cu alte două prekine. Tipa nu s-a retras iar publicitatea „negativă” din urma scandalului a transformat-o în câștigătoare în campanie. Mai era un caz al unui criminal something, pe care polițiștii americani l-au găsit după niște poze cu tatuajele sale puse pe Facebook. Un bătrânel și-a găsit fratele vitreg, după 50 de ani de căutări, când nepoata i-a sugerat să îl caute pe Facebook. Un tip și-o tipă s-au căsătorit după ce ea, de plictiseală, a dat un search pe Facebook cu numele ei și a găsit un băiat pe care îl chema exact la fel (kinda gay, să te cheme ca pe-o fată…). S-au luat și acu se iubesc maxim.

Enfin, povești și mai nașpa și mai funny. Specialiștii consultați prezentau însă rețelele astea de socializare ca pe un instrument hannibalectorian mai degrabă ca pe o resursă de amuzament (spre care eu înclin). Erau din cale afară de serioși și transmiteau numai și numai panică. Te lăsau cu impresia că îți riști viața la fiecare tweet pe care îl dai. Eu cred că se exagerează din cale afară în jurul rețelelor de socializare. Și că li se acordă mult prea multă importanță. Cumva, impresia e că am ajuns să gravităm în jurul lor și să le cedăm controlul. Și mi se pare o concluzie mult prea fatalistă. Li se acordă o prea mare importanță. Cum e, de exemplu, situația asta. O clujeancă a pus pe Facebook poze cu fetița ei moartă. Da, știu, e macabru. Am citit textul și-am închis rapid. Dar, până la urmă, în micul ei univers, femeia a făcut ce a simțit. Nu cred că utilizatorii pot  impune niște reguli de conduită sau au vreun drept să sancționeze asta. Pentru că, în ciuda caracterului public, ei sunt intruși în micul univers de pe wall-ul femeii. Nu i-a invitat nimeni să își dea cu părarea. Dar noh, după cum spuneam, onlainerul românesc nu e el dacă nu vine să-ți spună ce să faci sau să nu faci. Foto