Spitalul de Pediatrie – o cangrenă continuă

Să luăm experiențele cu Spitalul de Pediatrie din Sibiu cronologic.

Noiembrie 2011. După un chef monstru (împlinea Milo doi ani) Cătălina s-a simțit teribil de rău. Vărsa, diaree, tot tacâmul unei, ceea ce credeam noi, intoxicații alimentare. Mâncase un mic sandwichuț cu somon afumat. Gata, stricasem copilul. Ne venea să ne dăm pumni în cap unul altuia. âncercăm toate remediile știute timp de câteva ore, când vedem că nici cum nu reușim să oprim urgia mergem la urgența Spitalului de Pediatrie. La Luther, cum îl știu sibienii. După clasica așteptare intrăm pe finalul turei medicului de gardă. Se fac analizele de urgență, copilul are nevoie de o perfuzie pentru prevenirea deshidratării. Avea 1 an și 9 luni la momentul cu pricina. După trei sau patru încercări, timp în care i-a ciuruit ambele mânuțe, medicul reușește să înfigă branula însă Căti se zbate, micul tub iese împreună cu trei stropi ce ajung pe halatul imaculat al medicului. Ofticată, renunță la intervenție și ne trimite acasă. „Dați-i ceai și apă, să nu se deshidrateze”.

Revenim acasă, alte 6 ore cu vărsături, se vedea pe ea cum se stinge cu încetul. Era tot mai apatică, tot mai puțin comunicativă. Pornim din nou spre urgența SP. Doctorița din tură ne aștepta. Ba chiar ne-a spus că se gândea cum să dea de noi pentru că văzuse analizele iar copilul era foarte aproape de un blocaj renal încă de la prima vizită la urgență. A instalat rapid perfuzia, am trecut prin niște momente groaznice. De acolo ne-am dus direct la Pediatrie, unde în doi timpi și trei mișcări ne-am trezit cu copilul internat. Am rămas cu Simona în fața spitalului preț de câteva minute privind în gol. Nici nu știam ce s-a întâmplat. Era o sâmbătă. Iar copilul avea Rotavirus.

A venit momentul campaniei. Conducerea spitalului vrea să dezvolte cât de rapid poate instituția. Pe lângă lucrările de extindere și reamenajare, vrea să doteze spitalul din Sibiu cu aparatură pentru o diagnosticare mult mai rapidă. Site, spot video, panouri outdoor, tot tacâmul pentru o campanie reușită. La care am pus osul fără să țin cont de experiențele anterioare. Iar în afară de episodul povestit au mai fost vreo două, mai puțin grave dar și ele suficient de neplăcute.

După care, buboiul a explodat din nou. Una din asistente a luat la palme un copil pentru că a tușit. ân prealabil, un medic tocmai anunțase mama că pruncii ei vor dormi pe jos, pentru că nu au paturi libere. Femeia, cu ambii copii internați. Știu, până la finalizarea anchetei trebuie să respectăm prezumția de nevinovăție. Dar, cunoscând mai bine decât mi-aș dori sistemul, cred. Chiar cred că așa s-a întâmplat. Iar reacția spitalului de pediatrie îmi întărește convingerea. Din comunicatul de presă eliberat de Spitalul de Pediatrie:

– Dr. Stanca Răceală Moțoc – medic de gardă, afirmă că nu și-a exprimat niciun moment intenția de a culca copiii internați pe jos, expresia la care face referire mama fiind retorică, coroborată la situația existentă (supraaglomerarea spitalului)

Deci, spus în cuvinte complicate, ca mama cu patru clase să nu priceapă nimic din cuvinte gen retorică și coroborat, spitalul recunoaște că medicul a spus, în fapt, că îi va culca pruncii pe jos, doar că n-a vorbit serios.

 – Marioara Capră – asistent medical acuzat de bruscarea copilului în timpul manevrei de puncționare a venei și de introducere a branulei în venă neagă categoric lovirea copilului

Ar fi fost chiar culmea să zică da, domne, i-am ars o palmă. ân cazul meu, identic cu acesta, Cătălina era în brațele mele. Nu bag mâna în foc, dar șansele sunt mari ca și ea să-și fi luat o palmă. Medicul ne-a trimis acasă cu copilul aproape de blocaj renal, ca să vedeți cât de nervoasă era.

Concluzia preliminară este că personalul acuzat nu a bruscat și nu a lovit copilul, iar medicul de gardă și-a pus retoric problema, în momentul internării, în fața mamei, că nu mai are unde culca copiii internați decât pe jos deoarece copiii internați erau deja culcați câte doi în pat.

Adică, băgăm noi frumos gunoiul sub preș și așteptăm să treacă furtuna. Discutam ieri cazul pe Facebook și una din reacții a fost sistemul e de vină. Medicii sunt plătiți cu 800 de lei. Nu. Sistemul are vina lui, însă reacția cadrelor medicale n-are legătură nici cu sistemul, nici cu banii pe care îi primesc la final de lună ci cu caracterul. Iar vina pentru perpetuarea acestor situații nu e a sistemului. Ci a conducerii spitalului. Care, în loc să măture mizeria sub preș ar trebui să ardă la bani oamenii de genul ăsta. Nu să îi protejeze și să le confirme, astfel, că ceea ce fac e ok.