Adevaratul test

âți zic eu, ăsta o să scrie că suntem nebuni, că nu suntem întregi la cap. Știu io cum scrie pe blog, să vezi ce-o să ne facă…

Ä‚sta a fost Dani. Tipul mai rezervat. Că Alex pare ceva mai încrezător și mai netemător. Doi nebuni, cum bine se aștepta Dani să scriu. Doi dilii care și-au pus în cap ceva ce mie, personal, mi se pare imposibil de făcut. Să parcurgă pe jos El Camino de Santiago, unul dintre cele mai vechi și lungi pelerinaje din Europa. Peste 700 de kilometri de parcurs pe jos, între Saint Jean Port du Pierre și Santiago de Compostella, locul unde este înmormântat Sfântul Iacob.

Hai să zicem că m-aș pune în pielea lor și că m-ar trece gândul să pornesc în călătoria asta. Nu m-aș teme atât de mult de efortul fizic deși, 7-800 de kilometri pe jos, indiferent cu ce ești încălțat, îți vor face niște bășici de toată frumusețea. Și durerea. Dar mă tem, de pe acum, de efortul psihic. 30 de zile de tăcere aproape absolută. 30 de zile doar eu și gândurile mele. Mă speriu de ce mi-ar putea debita mintea sau de ce aș putea descoperi în ea. Și de aia mi se par din cale afară de admirabili copiii ăștia inconștienți. Pe pagina lor de Facebook o să găsiți în curând și primele impresii pentru că azi la cinci pleacă din Cluj spre Spania. Și găsiți și un cont, dacă vreți să îi sprijiniți barem cu câte o masă.

P.S. Ați văzut că, într-un fel, fac și eu pelerinajul, da?