Za thunder has struck

angusO secundă, să-mi deschid o bere ÅŸi să mă apuc să vă povestesc cum fu la concert la AC DC. Ceva de vis, senzațional, spectaculos, de povestit la nepoți. DeÅŸi mi-am dorit dintotdeauna, după țeapa de anul trecut chiar nu credeam că o să am ocazia, deÅŸi mă tot amăgeam că stai să vezi, mă duc la bulgari, mă duc la sârbi, îi prind eu pe undeva pe aproape. Åži probabil aÅŸa m-aÅŸ fi amăgit până când chiar ieÅŸeau la pensie. Iar eu rămâneam cu buza umflată ÅŸi doar cu dorința. Åži uite, că am apucat să o fac ÅŸi pe asta, să cânt Thunderstruck la 20 de metri de Angus.
Am pornit la drum de sâmbătă, pentru repetiții cu Deva drinking team, numa aÅŸa, ca să ne intrăm în mână. Am repetat noi ce-am repetat până ce ne-a prins dimineața. Shobo, gazda noastră, ne-a dat o tură bestială prin birturile din centrul BucureÅŸtiului. Am ajuns într-un târziu la Mojo, cred că aÅŸa îi spune, că nu vedeam decât dacă închideam un ochi, ca să-mi fac clarul. Mojo as in Mojito, din care am beut nu mai mult nu mai puțin de 6. Surprinzător, au avut un efect complet invers față de cel aÅŸteptat. Adică cele 6 mojito-uri au anulat cele 10 beri consumate ceva mai devreme ceea ce a dus la un 4 dimineața în care io eram treaz lumină ÅŸi însărcinat cu cărat restul bețivilor către căÅŸi.
Cu repetițiile încheiate cu succes, la 3 ÅŸi un pic eram deja răstigniți pe gardurile din jurul Casei Poporului. Prima oprire după ultimul rând de garduri, coada la jetoane, coada la bere. Urmau vreo 6 ceasuri în care ce drac să faci altceva decât să consumi. Că doar asta făceau ÅŸi toți cei din jur, consumau. Au început să cânte Down. Oaaa, solistul de la Pantera, not interesting. Dacă vorbeai ceva mai tare nici că auzeai ce se cânta de pe scenă. Iar la Iris, la fel. Asta a fost singura dezamăgire, că mă aÅŸteptam să zboare tricoul de pe mine la primul acord de chitară. Chiar aÅŸ fi vrut vreo câteva zeci de mii de wați în plus. ân fine, cele 5-6 ore au trecut destul de greu fără alt amuzament în afara celui furnizat de Ciuc. Dar au început.
Un Moise invizibil a despărțit ecranul gigant în două precum Marea RoÅŸie ÅŸi din el a ieÅŸit locomotiva. Rock n Roll Train. Senzațional. Două ore mai târziu, cu spatele în pioneze, picioarele pline de bătături de la săriturile pe pavaj, răguÅŸit ca un măgar încă fredonam. Au cântat tot ce mi-am dorit. Am fost la 10 metri de Angus ÅŸi excepționalul său solo de chitară. Să cânți 15 minute în pantaloni scurți pe vântul ăla tăios, când cu stânga, când cu dreapta, când în picioare, când în genunchi, când pe spate, când cu chitara deasupra capului, la 50 ÅŸi de ani? Hell, yeah! âncerc să mă reculeg, să-mi ordonez senzațiile pe care vroiam să le povestesc ÅŸi încerc să revin pe tema concertului că încă e o alandală în mintea mea. âncă mi se strânge stomacul doar când mă gândesc unde am fost, pe cine am văzut ÅŸi ce am ascultat. Oricum, acesta e apogeul.
Åži cum o veste bună nu vine singură, în 15 august plec din nou în roadtrip, de această dată spre Cloj. Pentru că Liviuțul a reuÅŸit ce-ÅŸi dorea de ani de zile. Să-i aducă pe Maideeeeeen. Deci, schimbăm refrenul. Because it`s just a feear oooof theeee daaaaaaark.

2 Comments