Mai nesimţitule, care eşti tu

Ies de dimineață (azi, la ora 10, că m-am trezit târziu, nuÅŸ cum dracu) cu prințesele la plimbărica de dimineață. Să ne piÅŸulim pe tufele din spatele blocului nostru. ân stradă, oprit în mijlocul străzii, un Audi negru cu geamuri fumurii. O maÅŸină d-asta nu e niciodată semn de bine. O ocolim atenți toți trei ÅŸi ne refugiem în terenul viran, să ne vedem d-ale noastre. Parchează Audi-ul lângă blocuceanu ÅŸi se dau jos din el trei hojmalăi, cam trecuți de prima tinerețe, geci de piele, gelați, ÅŸtiți stilul… mari clasici în viață. âÅŸi aprind ei tacticoÅŸi câte o mahoarcă iar unul dintre ei, lideru de grup din câte se pare, începe să vorbească la telefon. Nu obiÅŸnuiesc să trag cu urechea la conversații care nu mă privesc, dar omul chiar ridicase nivelul decibelilor. „Bă fu**** m**** mat** de bulangiu cordit, să te f** ÅŸi să mă s**”. No, ce să-i zici unui cocalar de Audi, a… ÅŸi cu numere de Constanța. âl pun pe ignor ÅŸi mă concentrez pe prinții, să nu dispară vreuna. Trec vreo cinci minute timp în care nenea nostru a săpat tranÅŸee pe trotuar stânga dreapta. Probabil se conversa cu altcineva, de data asta. „Eu te rog să nu vorbeÅŸti urât, da? Că suntem oameni ÅŸi ne putem înțelege ÅŸi fără să vorbim urât”. No shit, Sherlock. Probabil avea ceva în genul unei amnezii temporare. Sau o dublă personalitate. Când mergea spre stânga Fu*** m*** ma***, cand mergea spre dreapta, să fim oameni, da? De ce să vorbim urât. Două fluierături, băgat câinii în scară. Ce, să învețe Urâțica să înjure? Nu e destul că latră cân o taie capul? Sau poate atunci chiar înjură…

3 Comments